Schimbarea mentalităților: 20 de profesori din toată țara au învățat la Mărișel metode de predare a științelor spațiale

Foto: ESERO

Evoluția și originea vieții, două dintre cele mai controversate subiecte din istoria omenirii, dar și alte noțiuni de inițiere în astrobiologie și științe spațiale au constituit baza cursului organizat pentru 23 de profesori din opt regiuni din țară, în weekend-ul 3-6 septembrie, de Biroul European de Resurse pentru Educație Spatială (ESERO Romania).

Organizat în comuna Mărișel din județul Cluj, cursul a avut lectori atât din partea ESERO, cât și din partea Universității Babeș-Bolyai și a fost structurat pe mai multe sesiuni inclusiv pe activități practice precum „prepararea” unei comete. Cursul a fost precedat în perioada 31 august-2 septembrie de un alt curs de inițiere în activități și tehnologii spațiale. „Copiii sunt fascinați în mod natural de spațiu și de originea vieții și atunci am vrut să ne adresăm mai multor categorii de profesori, nu doar profesorilor de matematică și fizică, ci și profesorilor de biologie și chimie. Ideea este să îi atragem pe copii cât mai mult spre materiile STEM-Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică și putem face acest lucru doar cu ajutorul profesorilor. Vrem să îi îndreptăm pe tineri spre cariere științifice, nu doar spre facultăți despre care se spune că sunt fabrici de șomeri. Încercăm să atragem tinerii spre acest domeniu unde este nevoie de oameni și sigur își găsesc un loc de muncă. În țară și în Europa avem nevoie de forță de muncă bine calificată în aceste domenii tehnice. Acesta este și scopul ESERO de a trezi curiozitatea și dorința de a învăța tinerele generații prin folosirea spațiului ca un context care să atragă copiii înspre știință”, a declarat pentru Transilvania Reporter Virgiliu Pop, manager ESERO și cercetător științific în cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cursul a abordat subiecte precum prezentarea proiectului ESERO România, o colaborare între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA) a resurselor educative ale ESA, noţiuni introductive de astrobiologie, teorii actuale privind originea vieţii, caracteristici ale extremofiliei, misiuni spaţiale şi alte activităţi experimentale.„Am încercat să aduc lucruri noi și elemente informaționale care completează lipsurile. Această temă a originii vieții și evoluției este controversată și suspusă unor dezbateri intense pentru faptul că lipsesc informații din anumite perioade. Ultimele cercetări însă au reușit să genereze o serie de teorii care sunt în măsură să explice anumite evenimente. Am ales câteva teme pe care le-am considerat de interes. Am început cu un curs introductiv de astrobiologie, despre originile vieții, semnificația structurilor proteice în astrobiologie, formele primitive de viață și cum s-a ajuns la structuri celulare și un curs interesant legat de organismele capabile să trăiască în condiții extreme, de neimaginat pentru specia umană. În final am predat și un curs despre amprentele vieții, respectiv unde trebuie să căutăm pentru a găsi formele ancestrale de viață”, a precizat  Cristina Dobrota, din partea Facultății de Biologie și Geologie.

Cristina Stancu a lucrat timp de doi ani la Agenția Spațială Europeană, la biroul de educație ESA Education și în cadrul cursului de la Mărișel a predat științele spațiale. „ESA Education are în program pe lângă faptul de a trezi inspirația la nivel de carieră și o parte structurală. Au venit astfel cu o serie de măsuri printre care aceste resurse educaționale, care pe lângă faptul că au o legătură cu o parte din curriculum, au și o componentă spațială, de exemplu cum se aplică fizica din școală în proiecte spațiale concrete. Cum aplicăm legile lui Kepler de exemplu și cum ajungem pe o cometă cum este misiunea Rosetta care anul trecut a făcut prima pagină a ziarelor”, a declarat Cristina Stancu. Partea cea mai interesantă pentru cursanții de la Mărișel a fost  experimentul în care au „gătit” împreună o cometă simulând astfel nucleul unei comete folosind gheață carbonică și alte elemente prezente în natură. „Sunt experimente care se pot face și în fața elevilor, la clasă, fără prea multe dotări”, a spus Cristina Stancu.

Cometa a la carte/Foto: ESERO

Cometa a la carte/Foto: ESERO

Foto: ESERO

Foto: ESERO

„La noi în România și în muzee de aplică principiul nu atingeți, ceea ce în alte țări este complet invers. Se învață foarte mult prin joacă. Această mentalitate trebuie schimbată. Laboratoarele noastre nu sunt dotate cu truse de experimente performante, dar România excelează prin acoperirea și viteza internetului și de aceea la ora actuală suntem în procesul de a traduce și adapta resurse educaționale pentru clasă, în mare parte făcute de către ESA, în curând disponibile și online. Informația trebuie transmisă mai întâi  în limba maternă copiilor și apoi cunoștințele trebuie înglobate în context european”, a explicat, la rândul său, cercetătorul Virgiliu Pop.

La cursul gratuit organizat în Mărişel, la pensiunea “Popasul Iancului”, au participat profesori de biologie, chimie sau fizică din învăţământul gimnazial sau liceal din mai multe regiuni din țară.

„Mi-am dorit să particip la curs pentru că de mic copil mi-au plăcut tainele astronomiei și de aceea am urmat o facultate de fizică și chimie. Toate cursurile pe care le-am urmat până acum nu aduceau atmosfera pe care mi-o doream. Vreau să povestesc elevilor din ceea ce am învățat și de a le canaliza interesul spre științe, pentru că în România avem tot mai puțini profesori de fizică și chimie, astronomie și astrofizică aproape deloc”, a spus Gabriela Marusia Cobel, profesoară de fizică în Borșa, Maramureș.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Poză de grup cu participanții la cursul de inițiere în astrobiologie și științe spațiale 3-6 septembrie 2015/Foto: ESERO

Poză de grup cu participanții la cursul de inițiere în astrobiologie și științe spațiale
3-6 septembrie 2015/Foto: ESERO

 „Deși sunt profesor de fizică m-am gândit că mă ajută câteva informații suplimentare despre biologie și existența vieții pe alte planete pentru că nu sunt foarte la îndemâna noastră. După o vreme îți faci stilul tău de predare și atunci am căutat la acest curs și noi modele de exprimare”, Cezar Ghergu, profesor de fizică din Călărași.

„Pe mine m-a atras faptul că sunt conținuturi de notorietate, foarte interesante pentru elevi. Științele exacte sunt în cădere și cred că i-am putea atrage mai mult pe tineri în acest domeniu. Acum, la finalul cursului, mi-aș dori un curs opțional adresat elevilor și apoi discutarea informațiilor cu colegii mei. Pentru un tânăr domeniul este foarte atractiv. Ar fi utile aceste cursuri și pentru mulți copii este un domeniu nou, iar vectorul de transmitere ar trebui să fim noi profesorii”, Petru Doru Balan, profesor de fizică de la școala  „Bogdan Voda”, Hălăucesti, județul Iași.

[stextbox id=”custom”]

Despre ESERO România

Lansat în mai 2014 ca urmare a unui parteneriat între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA), ESERO România face parte dintr-o rețea europeană prezentă la momentul actual în 12 țări de pe continent. ESERO este un proiect inițiat de către ESA cu scopul de a folosi fascinația pe care o prezintă domeniul spațial pentru a încuraja predarea și învățarea de materii STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în școlile europene primare și secundare. Prin acest centru, ROSA și ESA dorește să răspundă nevoilor educaționale specifice din România, astfel încât tinerele generații să fie încurajate către o carieră din domeniile STEM.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu