Scena artei contemporane românești, în dezbatere la Moscova

Adrian Ghenie, Pie Fight Study, 2012/Foto: ‎Garage Museum of Contemporary Art‎

Scena artei contemporane românești este pusă în dezbatere la Moscova, la Garage Museum of Contemporary Art din Moscova, muzeul privat fondat de Dasha Zhukova, soţia miliardarului Roman Abramovici.

Triumph Gallery și Garage Museum of Contemporary Art din Moscova organizează în cursul zilei de marți, 16 februarie, o întâlnire între criticul de artă Maria Rus Bojan și curatorul Antonio Geusa pe tema artei contemporane românești.

Discuția „Rethinking the Present: Contemporary Art in Romania-Regândirea prezentului: Arta Contemporană în România” va avea ca punct de plecare trendul artei românești în ultimul deceniu și va analiza evoluțiile de pe scena artei contemporane românești.

Întâlnirea dintre cei doi experți face parte din proiectul intitulat Extension, respectiv dintr-o serie de expoziții internaționale care explorează scena artei contemporane din diferite țări. Proiectul debutează, astfel, cu Extension.ro, iar discuția în limba engleză, cu traducere simultană în limba rusă, va avea loc în cadrul Garage Museum of Contemporary Art.

În prezentarea evenimentului se precizează:

„În ultimii zece ani, România a fost una dintre cele mai vibrante scene de artă din fostul Bloc Estic. Despre artiștii români se scrie constant în revistele de artă de renume și lucrările lor pot fi văzute in expoziții internaționale. Acest fenomen a pornit, printre altele, de la un grup de artiști care s-au format în jurul Universității de Artă și Design din Cluj, al doilea oraș ca importanță din România, de la emergența galeriilor private de artă și de la deschiderea în București a Muzeului Național de Artă Contemporană în Palatul Parlamentului”.

Mai multe detalii puteți afla accesând pagina de Facebook a evenimentului: „Rethinking the Present: Contemporary Art in Romania”

[stextbox id=”custom”]

Garage Museum of Contemporary Art din Moscova a fost fondat în 2008, de Dasha Zhukova, soţia omului de afaceri Roman Abramovici, propunându-şi să formeze un public pentru arta contemporană.


[/stextbox]

Maria Rus Bojan s-a născut în Cluj, este curator și istoric de artă român care trăiește și își desfășoară activitatea în Amsterdam, Olanda. Între 1993-1999 a fost curator la Muzeul de Artă din Cluj și din 1999-2003 director general al Fundației Culturale Sindan din București. În 2011 a fost co-curator al proiectului „Performing History” din Pavilionul României în cadrul celei de-a 54-a ediții a Expoziției Internaționale de Artă Bienala de la Veneția, 2011. Din 2009 conduce Agenția MB Art, o platformă destinată promovării artiștilor și programelor de artă contemporană în Amsterdam. Maria Rus Bojan este membră a Comitetului de Achiziții pentru Rusia şi Estul Europei al Tate Modern, Londra.

Moderatorul dezbaterii este Antonio Geusa, curator independent și critic de artă care trăiește în Moscova, având un doctorat în Media Art la University of London.

Distribuie:

Postaţi un comentariu