Samuraii timpurilor moderne. Alergi, sari, te rostogolești: Andrei Tompa, practicant de parkour pe străzile Clujului

Foto: Dan Bodea

O călătorie începută în 2006, după vizionarea filmului francez Yamakasi, – la al cărui scenariu a contribuit și cunoscutul regizor Luc Besson – care prezenta povestea mai multor tineri din suburbiile Parisului practicanți de parkour, s-a transformat astăzi într-o pasiune căreia i se dedică trup și suflet. De la vizionarea acelui film și a altor reportaje pe aceeași temă cu primii practicanți de parkour din România, mai exact din Brăila, Andrei Tompa și-a dorit să devină la rândul lui un samurai al timpurilor moderne. L-a atras la această disciplină senzația de libertate și ideea că orice este posibil prin autocunoaștere. În prezent face parte din echipa și totodată organizația Primitive care aduce mișcarea și disciplina parkour în rândurile tinerilor și adulților din Cluj-Napoca. De la sfârșitul lui 2018, echipa are un loc generos de antrenament în spațiul Centrala, o fostă hală de turnătorie a Fabricii Unirea din Cluj-Napoca, în Piața 1 Mai axată în principal pe escaladă și bouldering și a început noul an cu planuri mari.

Foto: Dan Bodea

„Îmi amintesc că imediat după vizionarea acelui film am ieșit cu niște prieteni în spatele blocului din cartierul Mărăști unde locuiam și am început să ne cățărăm pe diverse ziduri. Am urcat pe câteva garaje, fără să realizăm că ceea ce făceam noi erau mișcări de parkour. Noi îi spuneam street climbing. Din film și din emisiune am rămas cu imaginea a ceva ce îți oferă multă libertate și care te încurajează să te miști într-un fel diferit față de alte sporturi”, povestește Andrei.

Pe scurt, parkour presupune să alergi, să sari și să te cațări, să depășești anumite obstacole, să îți adaptezi mintea și corpul la mediul înconjurător, la provocările din viața de zi cu zi. Presupune o flexibilitate nu doar a corpului, ci și a minții și a stărilor tale pentru că mediul înconjurător se schimbă. Se schimbă oamenii care trec prin acele locuri, se schimbă condiția ta fizică, starea ta emoțională.

Pentru Andrei, o importantă schimbare de perspectivă cu privire la această activitate a venit în 2008 când a participat la prima Adunare Națională de parkour, în Sibiu. A văzut ce înseamnă să practici această mișcare la modul serios și asumat și a cunoscut practicanți experimentați și disciplinați.

Pe măsura trecerii anilor, în 2010, am reușit să coagulăm grupul din Cluj-Napoca. A fost un moment când noi, ca și comunitate, mai exact 15-20 de practicanți am venit cu un concept care să ne reprezinte echipa. Denumirea Primitive aduce cu sine esența omului “primitiv” al cărui corp și minte erau una și pe care le utiliza constant pentru a depăși constantele provocări ale vieții, neavând la îndemână confortul și tehnologia de azi. Înseamnă să te întorci la natura ta interioară și să pornești de acolo în ceea ce înseamnă provocările vieții și depășirea de obstacole. Practicanții de parkour asociază depășirea de obstacole fizică, pe care o întâlnești de-a lungul traseului, cu viața e zi cu zi, cu provocările de la job, în familie etc.”, explică Andrei.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La început, mulți apropiați ai lui Andrei nu vedeau sensul în ceea ce făcea. Încercările lui erau catalogate drept „maimuțăreli”. Cu trecerea timpului a început însă să fie luat mult mai în serios.

„Și noi, ca echipă, am început să ne disciplinăm. Să lucrăm la condiția fizică, la coordonare, la flexibilitate, la forță, să facem exerciții care dezvoltă reflexele, să avem grijă de genunchi, de spate, de anumite articulații. Au urmat schimbări în stilul de viață, în nutriție, în așa fel să ne recuperăm constructiv după antrenamente. Tot stilul meu de viață s-a schimbat”, povestește Andrei Tompa.

După 2010, echipa de parkour din Cluj a început să se promoveze tot mai mult și să participe la evenimente, să facă demonstrații de parkour, să se implice în adunările generale. Tot în 2010 a avut loc prima Adunare Națională de parkour la Cluj, care a strâns undeva la 100 de practicanți care au „ocupat” Parcul Babeș, dar și cartierele Mănăștur și  Zorilor.

„Am crescut tot mai mult până în punctul în care în 2014 am participat la un fundraising la Cercul de Donatori Cluj, organizat de Fundația Comunitară Cluj, unde am avut o primă sponsorizare cu ajutorul căreia am organizat un program de mentorat pentru 20-25 de tineri din liceele din Cluj. Pe lângă inițierea în Parkour le-am prezentat aspecte ce țin de dezvoltare personală, ce țin de curaj, de respect, de a fi în competiție cu tine însuți, nu cu alții, ce înseamnă să ai un stil de viață constructiv, sănătos, toate prin mișcare și printr-un anume fel de abordare a obstacolelor”, precizează Andrei.

Tinerii interesați de parkour nu au dorința de a fi conformiști. Caută să evadeze din zona de confort, să se revolte împotriva societății. La atelierele Primitive au venit și tineri din medii defavorizate, sau tineri care căutau să facă ceva diferit față de sporturile care le impun foarte multe reguli. Au mai fost și băieți care au vrut să impresioneze fete.

„După 2014 când aveam înființată asociația Primitive, primele noastre activități au vizat un grup mixt de participanți, atât fete cât și băieți. Programul de mentorat a durat patru luni de zile și fetele au fost foarte perseverente. Am reușit să aducem în conștiința publică ideea că acest sport nu este exclusiv destinat băieților. Poate anumite mișcări presupun mai multă forță musculară, dar fetele au mai multă flexibilitate. În parkour, cea mai bună combinație înseamnă să ai atât forță, cât și flexibilitate. Trebuie găsit echilibrul. Când cineva încearcă să facă un salt, îl ajută forța să ajungă pe partea cealaltă, dar în momentul în care trebuie să se oprească pe o bordură, sau pe o bară, are nevoie de flexibilitate. Am avut și ateliere dedicate exclusiv fetelor, în 2017 și în două zile s-au ocupat 44 de locuri”, povestește Andrei.

Foto: Arhiva personală

Orice practicant de parkour are nevoie de o perioadă de explorare, ceea ce înseamnă 4-5 luni de zile, consideră Andrei. Este un timp în care acea persoană își explorează limitele, abilitățile corpului. Pentru a înțelege ce înseamnă parkour, ai nevoie de cel puțin un an de practică, ceea ce presupune ca o dată sau de două ori pe săptămână să explorezi mediul înconjurător și să îți explorezi propria persoană, fără a-ți seta obiective foarte mari.

„Trebuie să îți formezi o mentalitate care să te înalțe ca ființă, care să îți pregătească corpul să depășească orice situație. Parkour nu înseamnă doar antrenamentul de a sări, de a te cățăra, ci înseamnă și autocontrol și autocunoaștere. Într-un an poți să te îndrăgostești de proces, de a fi cu tine, de a lucra cu alți oameni, de a vedea cine ești tu de fapt. Pe tot acest parcurs este ideal să ai un îndrumător, care de-a lungul anilor a reușit să stăpânească anumite practici. Dar nu cred că există profesor în parkour și asta pentru că nu există un nivel ultim la care să ajungi”, declară Andrei Tompa.

Cartierele din Cluj care oferă cea mai mare varietate de mișcări și de provocări pentru practicarea parkour-ului sunt Mănăștur și Zorilor, aflăm de la Andrei. În Mănăștur există o zonă în apropierea Podului Calvaria, cu mai multe scări și ziduri de diferite dimensiuni, ideale pentru antrenamente, dar și zona Prego, care oferă posibilități de salturi, de cățărare, de sărituri cu rostogoliri. În cartierul Zorilor există în Observator zona blocurilor „cu barele albastre” pentru salturi și depășire de obstacole. O locație foarte bună de antrenament mai este Baza Sportivă Gheorgheni care are o zonă dedicată parkour-ului cu elemente aduse din Finlanda gândite pentru spațiul public în așa fel încât să faciliteze mișcarea, joaca, explorarea.

Foto: Arhivă personală

Foto: Arhivă personală

În cei 12 ani de când practică parkour, Andrei a avut parte și de câteva accidentări, iar una dintre ele, în 2015, i-a adus o vizită la Urgențe. „Am avut două accidentări la picior, din cauza unor aterizări greșite pe fond de oboseală, pe fond de risc mai mare decât am simțit că pot duce, dar și pentru că nu mi-am ascultat colegii de antrenament. Am ratat prinderea cu mâinile, am dat puțin cu capul, am călcat strâmb cu piciorul, ceea ce m-a costat o lună și jumătate de repaus”, își amintește Andrei.

Parkour este în topul priorităților sale în acest moment. În 2017 a renunțat la jobul său ca organizator de evenimente și s-a dedicat full time parkour-ului. Lucrează ca antrenor personal, ține cursuri și desfășoară activități pentru ONG-ul Primitive. În spațiul Centrala din Piața 1 Mai a ajuns în urma colaborării pe care deja o avea cu fosta Centrală de escaladă de pe strada Horea, pe partea de teambuilding. Când Martha Palii, managerul noii săli de escaladă, a venit către Andrei cu propunerea de a amenaja un spațiu de antrenament dedicat parkour-ului, Andrei a răspuns pozitiv. Alături de echipa lui formată din Elvin, Speranța și Alex a amenajat și echipat spațiul de 70 de metri pătrați pus la dispoziție și astăzi membrii mișcării parkour din Cluj au un loc în care se pot antrena constant.

Foto: Facebook Primitive

„Parkour-ul e o disciplină accesibilă oricui, atâta timp cât lucrurile se fac metodic, progresiv. Trebuie să ai răbdare cu tine. Recomandăm oricărei persoane să încerce, dar să înceapă cu pași mici. Inclusiv să sari două trepte o dată când urci niște scări este un progres care îți poate pregăti musculatura picioarelor și a abdomenului. Poți apoi să urci trei trepte și, fără să îți dai seama, faci deja o mișcare de parkour. Sau să mergi în echilibru pe o bucată de lemn aflată la sol, sau pe o bară rotundă. Să încerci să faci niște flotări, să încerci niște exerciții pentru abdomen. În principiu cam toată musculatura o folosești în parkour. Nu există un standard de greutate și înălțime, dar există un standard de forță și flexibilitate. O persoană care poate să facă zece flotări, care poate să facă cinci tracțiuni, care poate să facă 20-30 de genuflexiuni, sau care poate să stea atârnată de o bară câteva secunde, îndeplinește standardele minime care îi pot permite să înceapă foarte natural să practice parkour”, explică Andrei Tompa. Centrala și organizația Primitive vor găzdui în data de 12 ianuarie un atelier de inițiere în parkour pentru adulți, care ulterior va fi transformat într-o grupă de cursanți care să practice constant acest sport. În ceea ce îl privește pe Andrei Tompa, tânărul își dorește ca în viitor să obțină certificarea ca instructor de parkour, un pas necesar în evoluția sa.

Până în prezent, în România nu au existat promotori foarte activi de parkour însă comunități deja formate de practicanți sunt coagulate în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Oradea. În Oradea și în București, precizează Andrei Tompa, există practicanți care se mișcă extraordinar la nivel de viteză, de forță, de flow (fluiditate).

În ultimul an, Federația Internațională de Gimnastică a propus recunoașterea parkour-ului ca disciplină olimpică pentru anul 2024 deși mulți dintre practicanții acestei mișcări s-au opus cu vehemență motivând că orice formă de concurență între practicanți contrazice spiritul disciplinei de a fi total necompetitivă. Red Bull organizează anual o competiție (Art of Motion) de parkour și free running (o latură a parkour-ului care scoate în evidență mai mult aspectul de salturi și rotiri peste cap) și de multe ori parkour-ul este catalogat drept sport extrem cu grad ridicat de risc.

Parkour a fost dezvoltat inițial în Franța și este o activitate care poate fi practicată, de obicei, în spații urbane. Derivă din parcours du combattant (cursă de obstacole), metoda de pregătire militară propusă de ofițerul Georges Hébert înainte de Primul Război Mondial. A câștigat popularitate datorită lui Raymond Belle și a fiului său David și de grupul de prieteni ai acestuia, autointitulați Yamakasi, la sfârșitul anilor 1980. Practicanții trebuie să treacă de orice obstacole prin găsirea celei mai eficiente căi de a ajunge dintr-un punct în altul folosindu-se doar de elemente din mediul urban și de propriile corpuri.

Postaţi un comentariu