Regizorul Traian Savinescu, fumător de cursă lungă

Foto: Dan Bodea

Este fumător de pipă de mai bine de 40 de ani, dar nu fumează mai mult de două pipe într-o zi și, ca urmare, o cutie de tutun de 50 de grame îl ține mai bine de două săptămâni. Îi place ca fumatul să îl savureze mai ales dimineața, în fața unei cafele, sau a unui coniac bun în liniștea serii. Are mărci de tutunuri preferate, are un brand de pipă preferat și un local pe care îl frecventează ori de câte ori vine la Cluj, din localitatea Mera unde locuiește, pentru a-și bea cafeaua.

Este regizor de teatru, operă și teatru de animație, a fost director al Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj, artist liric la Filarmonica de Stat „Transilvania” și, nu în ultimul rând, profesor de chimie la un cunoscut liceu industrial clujean. Cu doar o zi înainte ca legea antifumat să intre în vigoare în România, ne-am întâlnit cu Traian Savinescu la una dintre „cârciumile” sale preferate de pe Bulevardul Eroilor din Cluj, unde ne-a povestit, înconjurat de fumul gros al pipei sale, despre magia fumatului și tabieturile unui fumător de cursă lungă.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Regizorul a devenit fumător de pipă în 1974 când era profesor stagiar în Borșa, Maramureș și când, după primul an de învățământ, cu un prieten de-al său, a pornit într-un tur al României cu bilet de călătorie în circuit.

„Am parcurs mai mult de o lună și jumătate cu biletul acela și cred că am reușit să avem un record de ștampile pe acea foaie. La un moment dat, conductorul nu mai știa unde să așeze ștampilele. În acea perioadă m-am apucat de fumat pentru că se potrivea exact situației în care ne găseam noi. Așa am ajuns să testez trei tutunuri de pipă românești: unul echivalent cu țigara Plugar, care se numea Pipa noastră, respectiv mahorca de tutun și alte două, tutunul Matelot, standard și un tutun mai bun, tutunul Club, în cutie metalică, verde cu capac. Țin minte că aveam un dulap ticsit cu astfel de cutii și prietenii mei pescari sau mecanici mi le cereau pentru a-și depozita ce aveau nevoie. Eram furnizor de cutii. Tutunurile românești erau nearomate deși aveau o bună calitate și atunci încercam să le dăm mici arome, umezindu-le fie cu picături de coniac, fie cu whisky”, își amintește regizorul Traian Savinescu.

Citiți și: Unora le place fumul

Astfel, Traian Savinescu începea să fumeze pipă la 24 de ani. Țigară nu fumase decât foarte puțin, în facultate, câte un Mărășești sau un Carpați fără filtru și, când avea bani, câte un Snagov. Astăzi, cunoscutul regizor nu fumează mai mult de două pipe într-o zi, adică în jur de șase grame de tutun.

„Când eram tânăr aveam un vecin căruia îi spuneam Bunicu’, un domn foarte în vârstă care fuma pipă. Și îmi amintesc că eram foarte intrigat ca și copil să văd pe cineva fumând pipă și totdeauna am asociat fumatul de pipă cu vârsta înaintată și iată că am ajuns să fiu eu însumi un reprezentant al acestei categorii. Pipa nu o asociez nici cu snobismul, nici cu un mare moft. Este exact pe temperamentul meu. Sunt un tip plin de energie când lucrez, dar pot fi și delăsător și atunci îmi place să lenevesc și să îmi aprind o pipă”, precizează Traian Savinescu.

De o vreme, în istoria lui de fumător, spune regizorul, a trecut la o marcă de pipă care seamănă „al dracului” de bine cu numele său.

„Ca în toate industriile, și în industria tutunului și a pipelor există branduri. Când eram cântăreț la Filarmonică, cum aveam multe turnee în Italia, prietenii mă alintau Savinelli. Nefiind snob, începusem să fumez cu o pipă chinezească, comună, dar când am nimerit într-un magazin de pipe și am descoperit chiar brandul Savinelli, un nume apropiat alintului pe care mi-l adresau prietenii mei, mi-am dorit să o am. Bineînțeles, la început nu mi-am putut-o permite pentru că făcea cam cât cinci diurne de-ale mele în Italia. Dar, la un moment dat, mult după 1990, am primit cadou de la fiica mea o astfel de marcă și de atunci am început să le folosesc pe acestea mai des”, spune Traian Savinescu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cu o brichetă specială pe care o are din 1985, Traian Savinescu ne exemplifică ritualul aprinderii unei pipe. Niciodată nu a asociat gestul de a fuma pipă snobismului, sau boemei, chiar dacă, profesia pe care o are îl recomandă astfel. Fumatul de pipă îi dă o stare de bine, o stare de relaxare pentru că implică un ritual, spune regizorul și, uneori, în momente de creație, pipa are și o puternică forță creatoare.

„Fumul de pipă este mai abundent decât fumul de țigară și norul care se creează e mai mare. Nu zic neapărat că așa cum în nori vezi tot felul de lucruri, așa vezi și în fumul de pipă. Dar îmi place această idee, la fel cum îmi place să stau să fumez, fie dimineața, fie seara. Sunt momente când mă abandonez și nu întotdeauna fumez în timp ce lucrez și, în schimb, prefer să mă dedic acestei plăceri. Recunosc că asociez întotdeauna ideea de fumat de pipă, cu un coniac bun”, mai spune Traian Savinescu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Imediat după Revoluție, în amintește Traian Savinescu, s-a fumat mai mult, libertatea manifestându-se și în acest caz. Cu toate acestea, fumători de pipă erau destul de puțini atunci. Astăzi, doar o mică parte dintre tinerii fumători apelează la gestul de a-și aprinde tutun într-o pipă. Cauza, spune Traian Savinescu, este lipsa timpului.

„Băieții tineri parcă nu mai au vreme să fumeze pipă. Mai repede își scot țigara și o aprind. Pipa, însă, nu se trage în piept și putem spune că din punctul acesta de vedere este mai puțin toxică. Un avantaj este și faptul că nu fumezi hârtia”, explică regizorul.

Cu referire la îndelung discutata lege a fumatului, Traian Savinescu are o poziție foarte fermă:

„Eu nu cred că se va diminua fumatul în mod semnificativ prin această lege, ci va exista o adaptare a oamenilor la noi spații. O cârciumioară unde se fumează, în condițiile în care ar fi bine aerisită, mi se pare foarte în regulă. Nu cred că era vorba de agresarea celor care nu fumează dacă se permitea fumatul în localuri. Nimeni nu își face un business pentru a face o discriminare, ci pentru a-și lărgi clientela. Îmi pare rău de unii crâșmari care fac cu dedicație ceea ce fac și care sunt acolo printre clienții lor, dar le vom fi alături chiar dacă va trebui să îi privim prin geamurile de afară. Sigur, voi veni în continuare la cafea, dar va trebui să beau una înăuntru și una afară, unde pot trage din pipă. Vor avea avantaj terasele începând de acum, dar eu încă mă gândesc cu tristețe la băieții aceștia care și-au pus speranța într-o afacere. O cârciumioară în drumul oamenilor este un business foarte bun dacă e făcut cum trebuie”, a precizat Traian Savinescu pentru Transilvania Reporter.

Citiți și:

De pe Piezișă, fumul se ridică

Aurelia Cristea: Legea anti-fumat vine prea târziu, după ce au murit zeci de mii de români

Grecii ignoră pe scară largă legea antifumat valabilă din 2010

„Afacerile fără fum”, sabotate de legea antifumat?

Clujenii: Pro sau împotriva legii fumatului?

Afaceri fără fum


Publicitate

Postaţi un comentariu