Record pe piața de artă pentru o lucrare semnată de Adrian Ghenie: 9 milioane de dolari pentru Nickelodeon, la Christie’s Londra

Adrian Ghenie, Nickelodeon (2008)/Christie's

O lucrare a artistului român Adrian Ghenie a fost achiziționată joi, 6 octombrie, prin Casa de Licitații Christie’s din Londra la prețul de 9.028.430 de dolari, anunță Christie’s pe site-ul oficial. Lucrarea Nickelodeon, datată în 2008, a avut un preț de pornire situat între 1.29-1.94 milioane de dolari și a fost licitată în cadrul evenimentului Post-War & Contemporary Art Evening Auction. Nickelodeon a fost lucrarea centrală a primului show expozițional pe care Adrian Ghenie l-a prezentat la Londra în 2009, intitulat Darkness for an Hour. Lucrarea artistului român ar fi fost achiziționată, prin telefon, de un cumpărător din Europa.

O altă pictură a artistului român, The Surgeon and His Soul (Study for Kaiser Wilhelm Institute), parte din aceeași licitație și realizată de Adrian Ghenie în 2011, a fost achiziționată cu prețul de 433.070 dolari. Alături de Adrian Ghenie, alți artiști contemporani au stabilit recorduri personale de vânzare, respectiv Imi Knoebel, Lucy McKenzie, Albert Oehlen, sau Henry Taylor. Licitația Christie’s London Contemporary Art Sale a totalizat în vânzări suma de 42.5 milioane de dolari.

christie

Primul record pentru o lucrare semnate de Adrian Ghenie în acest an a fost în luna februarie, după ce pictura sa intitulată  „The Sunflowers in 1937” a fost cumpărată cu patru milioane de euro prin Casa de licitații Sotheby’s din Londra în cadrul The Contemporary Art Evening Auction. În luna mai lucrarea „Self-Portrait as Vincent Van Gogh”, din 2012, a artistului român Adrian Ghenie a fost achiziționată la New York, în cadrul unei licitații tot la Casa Sotheby’s, cu suma de 2.590.000 de dolari, de opt ori valoarea estimată (200.000-300.000 dolari). Autoportretul a fost cumpărat atunci de Yusaku Maezawa, om de afaceri și colecționar japonez.

Între 6-9 octombrie la Londra se desfășoară Frieze London, eveniment care reunește peste 160 de galerii din toată lumea cu lucrări realizate de artiști precum Thomas Schütte, David Hockney sau Gerald Laing. Pe site-ul Christie’s, directorul Post-War and Contemporary Art Evening Auction, Cristian Albu, declara că scopul său a fost ca licitația să pună accent pe nume proaspete și relevante în peisajul artistic actual și, ca urmare, selecția a inclus un număr remarcabil de artiști care fac subiectul unor expoziții personale sau al unor expoziții de grup relevante la nivel mondial.

Adrian Ghenie, cel mai bine vândut pictor român contemporan, s-a născut la Baia Mare în 1977, iar în prezent trăiește și lucrează la Berlin. A absolvit, în 2001, Universitatea de Artă și Design din Cluj, iar în 2005, alături de Mihai Pop, a fondat la Cluj Galeria Plan B, un spațiu dedicat expunerii și cercetării artei contemporane. Din 2008, Plan B și-a deschis un sediu la Berlin. În 2014, tabloul „The Fake Rothko”, al artistului Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s din Londra. Din 2011 Adrian Ghenie s-a alăturat Galeriei Pace, cu sediul la New York, dar cu reprezentanțe în toată lumea, iar lucrările lui pot fi văzute în numeroase colecții publice precum: Hammer Museum, Los Angeles; Museum of Contemporary Art, Los Angeles; Museum van Hedendaagse Kunst, Antwerp; SFMOMA; și S.M.A.K., Ghent.

Citiți și:

Nou record pentru Adrian Ghenie pe piața de artă: 4 milioane de euro pentru lucrarea „The Sunflowers in 1937”

„Self-Portrait as Vincent Van Gogh” de Adrian Ghenie, achiziționată cu 2, 5 milioane de dolari la licitația Sotheby’s New York

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dan says:

    Beauty is in the eye of the beholder.

Postaţi un comentariu