Raul Lenart, tânărul „îmblânzitor” de contrabasuri

Foto: Arhiva personală

Este clujean, cântă la contrabas din clasa a treia, se declară un familist convins și în prezent se află în a cincea stagiune ca muzician în Orchestra Operei Naționale Române din Cluj. De curând, Raul Lenart a putut fi ascultat și la spațiul Reactor de creație și experiment, acolo unde contrabasul său a acompaniat vocea solistei Teodora Iacob și unde efectele sonore create s-au succedat în momente psihedelice uluitoare.

Un instrument mare, care la prima vedere poate fi „îmblânzit” doar de un fizic masculin, contrabasul este cel mai vizibil instrument într-o orchestră, în timp ce contrabasiștii se numără printre cei mai „compătimiți” muzicieni. Cu toate acestea, Raul Lenart și-a dedicat 20 de ani din viață acestui instrument și astăzi, de câte ori cântă pe scenă, realizează că toate sacrificiile au meritat.

Raul Lenart a studiat vioara timp de doi ani până în momentul în care a optat pentru un instrument mai… masculin. Astfel, a simțit că cel mai potrivit era contrabasul. Mai întâi, însă, a avut un prim contact cu vioara în clasa întâi, la îndrumarea mamei lui care era profesoară de flaut. De asemenea, tatăl său avea o colecție impresionantă de casete audio, cu Scorpions, Queen, Led Zeppelin și cu alte genuri și formații, așa că în familie era în contact permanent cu muzica.

„Văzând că pianul cum îl apeși, așa și sună, nu mi-a stârnit foarte mare curiozitate, pe când vioara, aveam eu impresia atunci, îți permitea mult mai mult să experimentezi. După doi ani de vioară, însă, mi se părea că nu mă regăsesc ca atitudine în acest instrument. Studiul contrabasului se începe de obicei în clasa a cincea, dar eu am ajuns să cânt la el fiind mult mai micuț. Țin minte că primul meu pedagog mi-a spus să îl strâng tare de mână și atunci și-a dat seama că eram o excepție și că aveam un viitor promițător în această direcție. Așa că din clasa a treia am studiat contrabasul, apoi am ajuns să urmez Liceul de Muzică «Sigismund Toduţă» pe specialitatea contrabas. Tot în acea perioadă am participat la câteva concursuri, dar niciodată nu am luat locul întâi și colegii mă numeau „eternul secund”. Am început să mă obișnuiesc cu ideea pentru că de pe locul doi aveam șansa să ajung pe primul loc, pe când, de pe primul loc, nu mai aveam unde să avansez”, precizează Raul.

Pentru un instrumentist, spune tânărul muzician, degetele sunt ca aurul. De aceea, pe parcursul anilor, a fost atenționat de nenumărate ori de pedagogii lui să acorde degetelor toată atenția.

„Când jucam fotbal, îmi plăcea să stau în poartă și să sar după mingi, dar când primeam câte o minge în degetul mare, accidentarea mă împiedica să repet o săptămână, ceea ce nu era deloc bine. Viața de instrumentist, te privează de multe lucruri. În liceu colegii se distrau de multe ori seara, dar eu știam că dimineața am ore de contrabas ceea ce mă obliga să nu-mi pierd nopțile. M-am disciplinat forțat. Pentru că nu sunt foarte multe locuri de muncă în domeniul nostru, trebuie să știi, ca tânăr muzician, că trebuie să faci sacrificii pentru a ajunge cât mai sus. Eu sunt norocos că sunt angajat într-o instituție și am un loc de muncă în domeniul în care am terminat studiile. Alții nu au fost atât de norocoși. În primul an de Conservator am fost colaborator al Filarmonicii din Satu Mare, după care din al doilea an de Conservator am început să colaborez și cu Filarmonica din Cluj. În ziua în care am avut licența a fost organizat un concurs pe acest post la Operă și am reușit. M-a „prins” Opera când am început să înțeleg că tu, ca instrumentist, ești muzica și solistul este povestea și împreună construiți ceea ce va fi o dramă, o comedie, sau orice altceva”, povestește Raul Lenart.

Când era foarte mic și se uita la televizor, Raul Lenart avea un mare vis: să ajungă să cânte în săli de concerte precum cea a Ateneului Român sau Opera din Sydney. Până în prezent, Raul a luat parte la trei proiecte ale Orchestrei Române de Tineret, ceea ce l-a ajutat să își ducă la îndeplinire visul de a cânta pe scena Ateneului Român. „Orchestra de Tineret este pentru orice tânăr elita în materie de artiști și dirijori și, ajungând acolo, te vezi într-o lume în care concurența este lângă tine”, precizează Raul.

Raul Lenart,   împreună cu maestrul Zubin Mehta/Foto: Arhiva personală

Raul Lenart, împreună cu maestrul Zubin Mehta/Foto: Arhiva personală

Pentru împlinirea celui de-al doilea vis trebuie să mai aștepte. Mult, puțin, pentru Raul nu este relevant pentru că știe că până atunci, în cariera sa, va avea parte de multe alte realizări. Una dintre acestea a fost chiar șansa de a cânta în trei din cele mai importante săli de concerte din Viena și de-al cunoaște pe unul dintre cei mai mari dirijori în viață, maestrul Zubin Mehta.

„La fel cum susținea și unul dintre profesorii de valoare din România, Silvius Varvaroi, și eu sunt de părere că,  prin excelență, contrabasul nu este un instrument solistic. Cu toate acestea, este un instrument foarte interesant pentru că îți dai seama de fapt că ai nevoie de contrabas, atunci când el nu cântă. Contrabasul este culoarea cea mai de jos care susține celelalte instrumente. În cazul contrabasului sunetul este foarte cald și profund și de multe ori se completează cel mai bine cu vocile înalte. Poți cuprinde pe el o mulțime de efecte și poți imita foarte multe sunete. De asemenea, ca formă, contrabasul este cel mai variat instrument”, explică Raul.

Contrabasul nu este cel mai „sănătos” instrument, aflăm de la tânărul muzician care mărturisește că cele mai frecvente probleme de sănătate în cazul contrabasiștilor sunt durerile de spate și aritmiile cardiace. „Corzile grave ale contrabasului au cea mai apropiată frecvență de bătăile inimii și, ținându-l pe piept, este aproape inevitabil să nu-ți deregleze organismul și felul în care vibrează corpul tău. Pentru un contrabasist,  să cânte Lacul Lebedelor, sau o simfonie de Mahler este foarte extenuant. Toată musculatura îi este solicitată”, afirmă Raul Lenart. În prezent, muzicianul cântă pe un instrument al Operei Naționale din Cluj, fabricat și recondiționat la Reghin, dar speră ca în următorii ani orchestra să primească și instrumente noi.

Pentru cei care vor să studieze contrabasul în școlile de muzică, Raul Lenart are și un sfat:

„Contrabasul este cea mai plină culoare pe care o poate defini un ansamblu de instrumente și, deși pare greu de abordat, i-aș sfătui pe tinerii muzicieni să nu cadă în deznădejde în primii doi ani. Vine și ziua când totul merge de la sine. Locuri pentru contrabas în formații reduse sunt foarte multe, deci contrabasiștii sunt căutați. De obicei, când le cânt copiilor prima lor reacție este să râdă. Li se pare că sună gros, ca o vacă. Până la urmă, însă, le place pentru că există o latură liniștitoare a lui. În acest context m-aș da exemplu pe mine pentru că am ajuns să nu am nici un regret că am făcut acest instrument. Toată investiția fizică și financiară se recuperează acum și cred că dacă ai o chemare, trebuie să o asculți și să-i acorzi timp”, declară Raul Lenart.

Raul Lenart,   alături de colegii săii din Quartz Band/Foto: Arhiva personală

Raul Lenart, alături de colegii săii din Quartz Band/Foto: Arhiva personală

Pe plan profesional nu trebuie să fii niciodată mulțumit, consideră contrabasistul, simțind că cel puțin în acest moment al carierei lui are potențialul de a face mult mai mult. Ce și-ar dori Raul este să își continue proiectele începute cu formația de muzicieni profesioniști din care face parte, Quartz Band și să se gândească la noi metode de a aprofunda și experimenta domeniul în care profesează.

Prin asta mi-aș dori să fiu un exemplu pentru cei care vin în urma mea. În cazul nostru muzica înseamnă să fim respectați și să ne construim viața astfel încât să nu ne cerșim respectul, ci să-l avem prin faptul că suntem muzicieni. În Cluj pot să mă dezvolt profesional, dar nu știu ce vremuri vor veni. Ceea ce poți să faci prin muzică nu este un domeniu foarte bine aprofundat și mă văd în viitor făcând asta. M-ar tenta și impresariatul artistic”, precizează muzicianul.

În ceea ce privește compoziția, ca orice muzician profesionist a avut și Raul astfel de încercări, însă consideră că în acest moment este o zonă în care îi lasă pe alții să se exprime. În schimb, îi place muzica experimentală și un exemplu a fost chiar concertul de la Reactor de creație și experiment pe care l-a avut cu The White Notes și Teodora Iacob. „Nu cred că există instrumentist care să poată doar să execute și care să nu se gândească la faptul că ar putea să cânte și într-o notă personală. Atunci intervine improvizația. Important este să nu dai într-un mare kitsch”, sugerează Raul.„Mie îmi place să mă regăsesc într-o muzică pe care atunci când o cânt să îmi permită să am perspectiva de ansamblu. Recitalul cu Teodora Iacob a fost unul dificil pentru că a avut efecte sonore și noțiuni de ritm complexe. Comunicarea într-un ansamblu redus ca număr de instrumente este foarte important pentru că nu ai dirijor. Atunci, la schimbările de acorduri și ritm trebuia să ne uităm unii la alții. În cazul nostru ne uitam la bateristul Sorin Zamfir care ne conducea pe ritm”, precizează Raul Lenart cu referire la concertul pe care l-a susținut la sfârșitul lunii ianuarie alături de The White Notes, respectiv, Sorin Zamfir, Rareș Munthiu și Teodora Iacob, la Reactor de Creație și Experiment.

În cadrul Orchestrei Operei Române din Cluj, Raul Lenart repetă în prezent muzica pentru premiera baletului Lacul Lebedelor de P. I. Ceaikovski, din 10 februarie. „Piotr Ilici Ceaikovski a pus în evidență foarte bine corzile grave și asta îmi permite să cânt cu așa pasiune muzica lui, încât uneori simt că mă pierd”, mărturisește muzicianul.

„Sălile de concerte în Cluj constituie o problemă. Nu aș numi-o însă alarmantă pentru că sala unde cântă Filarmonica, Auditorium Maximum, are o acustică deosebită. În schimb, principala problemă sunt sălile de repetiții. Pentru numărul instrumentiștilor din Cluj ne-ar trebui minim 20 de săli de repetiții. Din punct de vedere artistic, tineretul care vine acum este senzațional. A fost o perioadă de circa opt ani în care ne știam doar noi între noi, dar acum dacă te uiți în orchestre vezi colaboratori noi, foarte tineri și se simte o forță care vine din spate”, declară contrabasistul Raul Lenart


Publicitate

1 Comentariu

Postaţi un comentariu