„Protest” cu sute de persoane la Cluj: Cititori și autori, împreună la Marșul lecturii în debutul Festivalului Internațional de Carte Transilvania

Foto: Cristina Beligăr

Peste 300 de persoane, în mare parte elevi ai școlilor clujene, scriitori sau oameni de cultură, au participat marți la un „protest” de aducere în prim plan a cărții și a lecturii.

 „A citi e omenește”, „Clujul citește” sau „De carte nu scapi!”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise de participanții entuziaști să ia parte la prima manifestare organizată în ultimii ani la Cluj, care încurajează lectura altfel decât în spatele unor „uși închise” sau în cadrul unor întâlniri formale.„Marșul lecturii” a fost propus de organizatorii Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ajuns în acest an la a treia ediție.

 „Am adus cu mine un volum de opere de Jack London,   în care este și romanul meu preferat Martin Eden. Recomand această carte ca dovadă că se poate reuși în toate”,   Vasile George Dâncu,   director al Festivalului Internațional de Carte Transilvania/Foto: Cristina Beligăr

„Am adus cu mine un volum de opere de Jack London, în care este și romanul meu preferat Martin Eden. Recomand această carte ca dovadă că se poate reuși în toate”, Vasile George Dâncu, director al Festivalului Internațional de Carte Transilvania/Foto: Cristina Beligăr

„Fac parte din sindicatul celor care citesc și am și un slogan: Orice om este muritor, dar și posibil cititor. Lectura este importantă, putem trăi fără ea, dar ar fi păcat. Ne-am gândit să tragem de acum un semnal de alarmă și să le amintim celor care nu citesc că cititul este un dar, că cititul este sănătate”, a transmis Vasile George Dâncu, director al Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Marșul lecturii a început pe strada Mihail Kogălniceanu, din fața clădirii Universității Babeș-Bolyai și a continuat pe strada Universității până în Piața Unirii unde a fost anunțată oficial deschiderea ediției a treia a Festivalului Internațional de Carte Transilvania care se desfășoară între 6 și 11 octombrie.

Cărți de poezie sau de fantasy, volume de Mihai Eminescu sau de Jules Verne, de Jack London sau de Mihail Drumeș, toate au fost aduse de fidelii lor cititori la întâlnirea pe care și-au dat-o în fața Universității. De la protest nu a lipsit nici Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România și Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii, care a adus cu el cea mai recentă ediție a cărții „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Pe treptele UBB, Vasile George Dâncu i-a îndemnat pe tinerii cititori să citească și cărți care nu se află în bibliografia școlară și să îi convingă pe părinți să le cumpere cel puțin zece cărți pe lună. Sociologul Vasile Sebastian Dâncu a adus la protest o carte cu poezii de Mihai Eminescu pe care a numit-o „fundamentul culturii române moderne și cartea pe care a învățat să citească prima dată”. „Sunt romane care m-au format sau care m-au trimis pe o anumită pistă de viață. «Cel mai iubit dintre pământeni» l-am citit la o vârstă la care voiam să înțeleg în ce direcție merge lumea, ce s-a întâmplat cu trecutul și ce se va întâmpla cu viitorul. Un alt autor pe sufletul meu este Romain Gary, apoi am fost îndrăgostit o bună perioadă de Faulkner, am avut și o perioadă în care citeam foarte mult din Hemingway, am poeți pe care îi prefer deși nu sunt cunoscuți de marele public, cum este Constantin Preda sau Adrian Alui Gheorghe”, a precizat Vasile Sebastian Dâncu.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Scriitoarea Ruxandra Cesereanu a ales „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov deoarece a crezut întotdeauna în dragoste și în cărți, în timp ce poetul Ion Mureșan a adus un volum personal de versuri din care a recitat poezia Poem de dragoste. Nu toți protestatarii s-au prezentat la marș cu volume la purtător, unii au venit „singuri”, dar cu rafturi pline de cărți în minte sau în memorie.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

„Am făcut multe studii despre lectură în ultima vreme. Lumea citește din ce în ce mai puțin, cam de zece ori mai puțin decât citea înainte de 1989. Este o mutație culturală, trecerea dinspre cuvânt, spre imagine. Astăzi ne scăldăm într-un râu de imagini care ne dă sentimentul că înțelegem lumea. Imaginea fără cuvânt foarte greu semnifică ceva. Oamenii nu citesc acum pentru că a dispărut asta din obicei. Mitingul are și rolul de a trage un semnal de alarmă asupra faptului că lectura a dispărut din preferințele noastre zilnice. Cred că a rămas un cerc de cititori profesioniști, dar dintre noile generații tot mai puțini sunt cititori. Lectura nu va dispărea, dar este un lux în ziua de astăzi, o aspirație. Mă bucur că încă rezistă. Sper că după ce ochii noștri vor obosi de imagini, oamenii se vor întoarce la cuvânt pentru că el a fost la început și el va rămâne în urma noastră. Cuvântul este foarte important și de aici vine importanța lecturii. Eu cred că așa cum se întâmplă cu presa scrisă, oamenii vor reveni la carte și la lectură”, a declarat sociologul Vasile Sebastian Dâncu la Marșul Lecturii.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Din fața Universității Babeș-Bolyai, participanții la miting „au marșat” spre Piața Unirii unde în jurul orei 13.00 s-a deschis ediția a treia a Festivalului Internațional de carte Transilvania. Pe scena amenajată în piață au urcat rectorul UBB, prof. Ioan Aurel Pop, decanul Facultății de Litere, Corin Braga, recent premiat cu Marele Premiu al Festivalului Național de Literatură, FestLit 2015, dar și Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu. „Este important ca inițiativele bune ă aibă continuitate. Sunt convins că ne vom întâlni și la anul. Îi salut pe toți scriitorii importanți care au însemnat foarte mult pentru formarea mea. Clujul, după București, este cel mai important loc pentru literatura română. Acest marș la care am luat parte a fost o frumoasă formă de protest, cu atât mai mult cu cât am fost înconjurați de cărți și de foarte mulți tineri. Ministerul Culturii susține Târgul Internațional de Carte Transilvania într-un oraș care excelează în ce înseamnă literatură. Din acest punct de vedere Clujul are o istorie extraordinară și mă gândesc și la marile publicații în jurul cărora s-au produs curente literare și culturale importante, mă gândesc la Tribuna, la Echinox, la Apostrof. Este o mare bucurie să vin la Cluj”, a transmis Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, care a venit la marș cu volumul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Corin Braga a adus un elogiu lecturii în fața zecilor de tineri care au participat la marș. „Suntem cu toții dependenți de noua civilizație media, de filmele, televizoarele, Internetul, jocurile pe calculator, tot ceea ce ne vine prin Wi-Fi. Suntem plonjați în această civilizație dar sunt convins că civilizația vizualului nu concurează lectura. Plăcerea de a citi și de a rămâne visând după ce ați terminat de citit, nu va lua niciodată locul jocurilor pe computer. Știu ce înseamnă pasiunea Internetului și fascinația imaginilor vizuale. Dar lectura provoacă o altfel de activitate intelectuală și senzațiile tari nu au cum să înlocuiască imaginația în momentul în care citim”, a transmis Corin Braga.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Festivalul Internațional de Carte Transilvania continuă până în data de 11 octombrie cu zeci de lansări de carte, întâlniri cu scriitori, expoziții și concerte. Evenimentele principale din festival se desfășoară în Piața Unirii, acolo unde zeci de standuri de cărți îi așteaptă pe cititori cu cele mai bune oferte editoriale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu