Proiecție inedită la Oradea: „Domestic” vine la Grădina Zoologică

Filmul va rula la Grădina Zoologică din Oradea

Unul dintre cele mai îndrăgite filme lansate în acesta an, „Domestic”,   în regia lui Adrian Sitaru, va fi proiectat, la Oradea, într-un loc inedit, dar strâns legat de subiectul filmului. Este vorba despre Grădina Zoologică.

Orădenii se vor putea amuza și se vor putea înduioșa, deopotrivă, la această comedie dulce-amăruie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc și animalele care iubesc oamenii necondiționat”. De curând, filmul a câștigat trofeul Cel mai bun film la festivalul Let’s Cee din Viena.  Vizionarea filmului va avea loc luni, 7 octombrie, de la ora 16.30.

Proiectat în acest context, într-o grădină zoologică, se amplifică nuanțele etice și morale conturate cu delicatețe, precizie și finețe de Adrian Sitaru în acest film despre relațiile dintre oameni și animalele din jurul lor.

Echipa din spatele filmului „Domestic” este legată de Oradea, acesta fiind orașul natal al producătoarei de film Monica Lăzurean-Gorgan, co-fondatoarea casei de producţie 4 Proof Film. Anul trecut, a fost selecționată în cadrul programului Producers on the Move, organizat de European Film Promotion la Festivalul de la Cannes, dedicat celor mai promițători producători europeni. Ea a produs filme precum și „Colivia”, „Pescuit sportiv”, „Chefu’”, regizate de Adrian Sitaru și premiate în festivaluri internaționale, sau „Visul lui Adalbert”, de Gabriel Achim, și a regizat documentarul „Votul meu”, selecționat la Festivalul de la Rotterdam și premiat la Sarajevo.

„Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi ne mâncăm în acelaşi timp, la propriu, animalele. Am încercat să pun în film toate astea prin ochii unui copil pentru care viaţa este simplă, crudă, misterioasă şi foarte amuzantă în acelaşi timp, iar adulţii sunt la fel: buni, cruzi, fără logică dar foarte amuzanţi şi… mă opresc aici. Restul în film”, spune regizorul Adrian Sitaru.

Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, „Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi a animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună. Protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel. Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).

Adrian Sitaru a mai regizat lungmetrajele „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), ambele premiate în numeroase festivaluri.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu