Premiul internațional de aur la caligrafie japoneză ajunge la Cluj. Profesoara Rodica Frențiu, premiată de o universitate din Japonia

Foto: Dan Bodea

Reprezentarea caligrafică a unei frunze, într-o manieră sensibilă, de o frumusețe aparte, i-a adus luna aceasta „Premiul de aur” doamnei profesor Rodica Frențiu de la Facultatea de Litere din Cluj, la prima ediție a Expoziției Internaționale de Caligrafie Japoneză „Global Shodo at Yasuda”, organizată de Yasuda Women’s University din orașul japonez Hiroshima.

Profesor universitar la Facultatea de litere a Universităţii Babeş-Bolyai și, totodată, director al Departamentului de Limbi și Literaturi Asiatice, Rodica Frențiu s-a apropiat de cultura japoneză în momentul în care, între 1997 și 1999 i-a fost oferită din partea Ministerului Învățământului Japonez o bursă de cercetare la Universitatea Kobe din Japonia. De atunci, și-a consacrat toată activitatea acestei culturi prin publicații, traduceri sau expoziții de caligrafie și astăzi se numără printre puținii români care stăpânesc arta caligrafiei la cel mai înalt nivel din punct de vedere artistic și tehnic.

„Japonezii au scris despre mine că sunt mai japoneză decât unii japonezi și într-adevăr nu m-am simțit niciodată străină în societatea lor. Poate și asta explică cumva de ce așa de repede am ajuns să mă exprim prin intermediul caligrafiei. Dar încă încerc să înțeleg acest mister frumos al vieții mele”, a mărturisit Rodica Frențiu pentru Transilvania Reporter.

Afinitatea pentru această artă i-a adus de-a lungul anilor prof.dr. Rodica Frențiu numeroase premii, cel mai recent dintre ele fiind acordat luna aceasta de Yasuda Women’s University. Potrivit doamnei profesor, premiul pe care l-a obținut din partea universității din Hiroshima îl dedică maestrului său caligraf, doamna Senshu Nishida, care nu demult a părăsit această lume.

În kimono,   doamna Senshu Nishida,   la vernisajul expozitiei "Memoria clipei",   de la Ambasada Romaniei din Tokyo,   2015/Foto: Arhiva personală

Doamna Senshu Nishida (în kimono) la vernisajul expozitiei “Memoria clipei”, de la Ambasada Romaniei din Tokyo, 2015/Foto: Arhiva personală

„Am aflat de acest concurs prin intermediul European Association for Japanese Studies (EAJS) și prima etapă a presupus să trimitem poza cu lucrarea sau lucrările pe care doream să le înscriem în concurs. Astfel, am trimis patru fotografii și toate au fost selecționate pentru următoarea etapă care presupunea să trimitem lucrările originale. Din păcate eu nu am putut să trimit nicio lucrare în Japonia în condițiile în care toate lucrările mele sunt pe rulouri de mătase sau hârtie și mi-ar fi fost imposibil să le trimit în condiții corespunzătoare. Din fericire, – deși orientalii spun că nimic nu este întâmplător- aveam în acea perioadă oaspeți japonezi, doi profesori de la Universitatea Ehime și am rugat universitatea din Hiroshima să aleagă dintre cele patru lucrări una pe care să o trimit prin acești domni profesori. Din cele patru au ales lucrarea care s-ar traduce Frunză. Mai târziu am fost anunțată că am luat Premiul de Aur în această competiție”, a precizat prof.dr. Rodica Frențiu.

De ce o frunză? a fost următoarea întrebare pe care am adresat-o doamnei profesor, iar explicația nu s-a lăsat foarte mult așteptată. „Povestea frunzei are ca punct de plecare o experiență pe care am trăit-o în Japonia, acum câțiva ani. Eram în Tokyo și îmi anunțasem participarea la o conferință organizată de Fundația Japonia. În acea zi a fost taifun, ploua îngrozitor și bătea foarte tare vântul încât mi-a rupt umbrela. A doua zi, pe un cer albastru înnebunitor, m-am dus să îmi cumpăr o nouă umbrelă de la un magazin Mitsukoshi din apropiere, unul dintre cele mai vechi branduri de magazine japoneze, la origine magazin de kimono-uri. Era septembrie și trebuia să trec printr-un parc de platani pentru a ajunge la el. Cum vântul din ziua precedentă fusese puternic, a rupt frunze din copaci înainte de a le fi venit vremea să cadă. Una dintre ele m-a sedus prin frumusețea ei încât nu am putut să trec fără să o iau cu mine și așa am ajuns să o țin în mână în momentul în care am intrat în magazin. Prima reacție a doamnei care supraveghea magazinul a fost aceea de a admira frunza pe care o țineam. După puțin timp, când am ajuns la casă pentru a-mi plăti noua umbrelă doamna vânzătoare s-a oferit să îmi împacheteze frunza pentru a nu se distruge până acasă. De aici a plecat inspirația pentru lucrarea mea”, povestește doamna profesor.

Frunza/Rodica Frențiu

Frunza/Rodica Frențiu

Scrierea care se folosește în Extremul Orient nu este una alfabetică, ci se apelează la așa-numitele pictograme și ideograme care trimit la cuvinte. Este o ordine a trăsăturilor care trebuie respectată când înveți să scrii, spune prof.dr. Rodica Frențiu, dar în momentul în care iei pensula în mână, totul depinde de mișcarea personală prin care interpretezi caracterul respectiv și îl apropii foarte mult de natura care l-a inspirat.

„În japoneză, pentru ceea ce numim noi caligrafie, există doi termeni: Shuji care înseamnă a învăța să scrii caracterele cu pensula și este de fapt un obiect de studiu în programa școlară, iar caligrafia ridicată la nivel de artă este Shodō care s-ar traduce calea scrisului, loc în care ajungi după mulți ani de practică și de exercițiu. Unicitatea artei caligrafice japoneze constă în faptul că este o întâlnire între ceea ce pictura occidentală nu consideră culori: nici albul, nici negrul nu sunt culori în arta occidentală, dar în Extremul Orient, întâlnirea dintre alb și negru poate deveni artă. Din păcate numărul de ore de japoneză la nivel universitar sunt foarte puține pentru a avea timp să facem și caligrafie și să luăm pensula în mână. Dar, în anul trei de studii, încercăm să nu ne despărțim de studenți fără a avea și un curs de caligrafie”, explică prof.dr. Rodica Frențiu.

Doamna prof. dr. Rodica Frențiu este director al Departamentului de Limbi și Literaturi Asiatice din cadrul Facultății de Litere din Cluj de la înființarea lui în 2008, când oferea trei specializări: japoneză, chineză și coreeană. În prezent, potrivit doamnei profesor, se merge încă „pe avarii” în ceea ce privește personalul, dar în ceea ce privește numărul de studenți, creșterea este spectaculoasă de la un an la altul. Din păcate, până acum, puțini absolvenți ai specializării japoneză și-au dorit o carieră universitară și, în schimb, au preferat să lucreze la companii japoneze sau în alte medii.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La momentul actual, Departamentul de Limbi și Literaturi Asiatice are în jur de 130 de studenți la japoneză în cei trei ani de studiu, Clujul fiind al doilea oraș din țară, după București, care oferă specializarea japoneză în cadrul unei universități de stat.

„Pe studenții din primul an îi întreb de fiecare dată ce îi împinge spre această specializare și majoritatea recunosc că îi stimulează faptul că este o limbă exotică și că nu seamănă cu nimic din ce știu ei. În plus, aproape toți se declară fani anime și manga. Din păcate, sunt și studenți care renunță pe parcurs pentru că limba japoneză presupune seriozitate și constanță în efort. Probabil unii dintre studenți mizează pe faptul că vor recupera, dar dacă ai pierdut startul este cu neputință să recuperezi. Limba japoneză trebuie învățată serios, metodic, pas cu pas, recapitulat și este un efort destul de mare pentru a acumula puțină cunoaștere”, afirmă Rodica Frențiu.

De altfel, de câte ori are ocazia, doamna profesor le amintește studenților săi motto-ul care a călăuzit-o în această viață: „Tinerețea trece repede, iar învățătura se dobândește greu, prin urmare nici un moment nu este de pierdut”. „Este o testare a memoriei limba japoneză, dar este și o bucurie intelectuală în momentul în care ajungi să poți vorbi cu un japonez în limba lui. Trebuie să te apropii de limba și literatura japoneză pentru ca apoi prin intermediul ei să îți dai seama de felul în care japonezii percep natura și relația cu lumea din jur”, precizează prof .dr. Rodica Frențiu.

Cea mai recentă expoziție de caligrafie japoneză a prof.dr. Rodica Frențiu a fost vernisată în toamna anului trecut la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și s-a numit „Luna în apă”.

„Expozițiile mi le pregătesc în Japonia, condiționată fiind de materialele pe care nu le găsesc în țară. Din trei în patru ani merg în Japonia pentru perioade mai lungi, dar mai particip și la unele conferințe pe durată mai scurtă. Simt nevoia să merg în această țară și îmi place să văd cum se schimbă. Mă atrage totuși înapoi în România dorința de a le comunica studenților mei cunoștințele pe care le dobândesc cu fiecare plecare în Japonia”, prof. univ. dr. Rodica Frențiu

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. DINU LUCIA says:

    Rodica Frențiu o fiinta draga sufletului meu cu o sensibilitate cum rar gasesti la cineva.Putini stiu ce om minunat este si ce suflet frumos are.
    Pacat ca cei din Romania o cunosc prea putin .
    Japonezii ii cunosc adevarata valoare de multa vreme.
    Felicitari CRISTINA BELIGĂR pt. cele scrise.

  2. Bianca says:

    Mulți renunță spune doamna profesoară. Cred că e greu să identifice cauza, aceasta fiind ea însăși. Caligrafia și profesoratul sunt lucruri diferite. Din păcate din cauza dânsei sunt așa puțini absolvenți. Am întâlnit o studentă pe holul facultăți terifiată să intre în sala în care se afla doamna profesoară. Fata își uitase telefonul în sală. Aparent e mai ușor să faci caligrafie decât să te porți omenește cu elevii.

    • Lola says:

      Nu imi vine a crede… am avut-o profesoara pe doamna Frentiu, nu la japoneza ci la limba romana (din cate am retinut dumneaei a studiat japoneza-romana, de aceea preda si niste seminarii de limba romana). Mi s-a parut in regula, nu am vazut-o niciodata sa-si piarda cumpatul, nici macar sa ridice tonul la noi. E adevarat, a fost vorba doar de un singur semestru, dar am inteles tot ce preda si nimeni nu era terorizat. Erau altii la care eram terorizati insa! Astazi le multumesc fiindca am studiat cu seriozitate si mi-am gasit drumul…

    • Claudia says:

      Ai mare dreptate, Bianca. În plus, cred că bucuria și mândria ar fi fost mai mare dacă un student sau studentă ar fi câștigat premiul la caligrafie, dădăcit de dânsa.
      E amuzant cum nimănui nu-i pare ciudat că studenții de la secția de Japoneză nu reușesc să prindă burse în Japonia, nu reușesc nici măcar să treacă examenele sau anul, nu participă la concursuri de caligrafie sau literatură japoneză…și totuși doamna profesoară merge des în Japonia, cu burse, concursuri, cursuri, etc.

    • Dinu Anca says:

      Invidia e mare câteodată. Cand o sa ajungi tu la nivelul ei atunci să vb. Rodica felicitari. Te pup

  3. Maria Lupan-Darie says:

    Bianca, interesant e ca nici profesorii tineri nu prea au sanse sa stea prea mult la catedra. Anul asta ne-am pierdut ambele profesoare tinere, si a venit in locul lor o colaboratoare. Ea oare cat va rezista?

Postaţi un comentariu