Premieră la Teatrul Naţional: „Spectatorul condamnat la moarte”

Imagine din "Spectatorul condamnat la moarte"/Foto: Natalia Carata

Teatrul Naţional din Cluj anunţă avanpremiera spectacolului „Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vişniec, în regia lui Răzvan Mureşan, care va avea loc în Studioul Art Club astăzi, de la ora 19:00. Premiera spectacolului este programată pentru sâmbătă, 21 decembrie de la ora 19:00.

„Spectatorul condamnat la moarte” a apărut la Editura Cartea Românească, în volumul „Păianjenul în rană”, în anul 2007. Textul este o parodie la adresa justiţiei. O instanţă neîndurătoare, care nu ţine seama de nevinovăţia celui acuzat, astfel încât orice nevinovat poate deveni victimă, descoperindu-i-se greşeli, acolo unde ele nu există. Aşa procesul unui criminal ascunde, de fapt, punerea sub judecată a publicului. Spectatorul este vinovat pentru că rămâne impasibil în faţa propunerii regizorului, actorilor şi, în ultimă instanţă, a autorului. De pildă, avocatul apărării devine un acuzator înverşunat al spectatorului: „Nu pot să-mi mânjesc mâinile apărând un om pe faţa căruia crima stă întinsă ca o plagă. (…) Acest om n-a avut niciodată nici o opinie, a fost scos din rândurile speciei umane şi lui nu i s-a mişcat nici un muşchi pe faţă. (…) Domnilor, acest om nici măcar nu trebuia judecat. (…) Omul acesta trebuia ucis la intrare, strivit de uşă, strivit de scaunul său… Domnilor, să nu aşteptăm ca legea să dea un verdict în cazul acestei cumplite crime… Crima faţă de omul din noi înşine. (…) Să-l ucidem aici şi să ne ducem acasă!”.

Acest spectacol, care se joacă în spaţiul intim de la Club Art, îi plasează pe spectatori de jur împrejurul spaţiului de joc. Ca într-o arenă. Sau ca într-o sală de tribunal, dar mai specială, în care auditoriul, pentru a-şi putrea urmări reacţiile, este aşezat faţă în faţă, deoarece fiecare dintre cei prezenţi – spectatorii fiind parte din spectacol – poate fi condamnat. Poate fi acuzat de „crima” de a nu gusta, de a nu fi receptiv la enterteinment-ul propus şi susţinut cu pasiune de toţi cei implicaţi în spectacol,  se precizează în comunicatul transmis presei.

Răzvan Mureşan este regizor angajat al Teatrului Naţional din Cluj din stagiunea 2013-2014. A montat pe scena Naţionalului clujean, începând cu anul 2008, spectacolele: „Umbra albastră” de Bryan Reynolds, „Psihoză 4:48” de Sarah Kane (Patricia Brad fiind nominalizată pentru rolul din acest spectacol pentru premiul de interpretare la Festivalul „Pledez pentru Tine(ri)”), „Euro 2” de Paul Meljian, „Scurtă istorie a eşecurilor mele” de Luca Romanov, „Paradisul gangsterilor” de Hervé Blutsch, „Machiavelli: Arta terorii” şi „Panglica lui Moebius” de Robert Cohen.

Din distribuţie fac parte actorii:

Judecătorul: Miron Maxim

Avocatul acuzării: Cristian Grosu

Avocatul apărării: Ionuţ Caras

Grefierul: Patricia Brad

Martorul 1 (femeia care rupe bilete): Diana Buluga

Martorul 2 (fetișcana de la garderobă): Alexandra Tarce

Martorul 3 (femeia grasă de la bufet): Ileana Negru

Martorul 4 (fotograful teatrului): Radu Lărgeanu

Martorul 5: un spectator din sală

Martorul 6 (regizorul): Matei Rotaru

Martorul 7 (autorul): Radu Lărgeanu

Martorul 8 (femeia care aşteaptă în fața teatrului): Ileana Negru

Martorul 9 (orbul care cântă din muzicuță)/Sergentul: Silvius Iorga


Publicitate

Postaţi un comentariu