Premieră la „Puck”: Vulpea îl păcăleşte iar pe urs, dar îi pare rău

Afișul spectacolului

În preajma Crăciunului, până şi personajele negative ale poveştilor devin mai bune. În spectacolul său de debut, regizorul Delia Gavliţchi propune o nouă abordare a poveştii „Ursul păcălit de vulpe”, într-un spectacol la care semnează atât scenariul, cât şi regia.
Personajele poveştii lui Ion Creangă capătă, în spectacolul Deliei Gavliţchi, noi valenţe, umanizatoare, parcă în concordanţă cu spiritul apropiatului Crăciun, care ne face pe toţi mai buni.

„Ursul păcălit de vulpe este un spectacol care îşi propune să rupă tiparele şi să ridice întrebări în mintea copiilor. Încă de la început sunt clar definit binele şi răul, prin intermediul Îngeraşului şi al Drăcuşorului. Aceştia duc o luptă de veacuri asupra caracterului vulpii: este un personaj pozitiv sau negativ? Lupul, pe care micii spectatori se aşteaptă să-l regăsească drept întruchipare a răului, de data aceasta este un caracter neutru. El spune şi urmăreşte povestea, fără să intervină în firul acţiunii. La finalul spectacolului, vulpea se căieşte. Ea înţelege răul pe care l-a cauzat Ursului şi renunţă la bunul ei cel mai de preţ –coada-, pe care o face cadou Ursului, în schimbul iertării”, spune Delia Gavliţchi.

Premiera spectacolului „Ursul păcălit de vulpe” va avea loc duminică 8 decembrie, de la orele 11.00 şi 12.30. În distribuţie: Florina Florian, Rareş Stoica, Florin Suciu şi Adina Ungur. Scenografia: Cătălina Chirilă. Asistent de regie: Călin Mureşan. Ilustraţia muzicală: Corina Sârbu. Scenariul şi Regia: Delia Gavliţchi. Manager: Emanuel Petran.
În cursul lunii decembrie vor mai avea loc şi spectacolele ”Crăiasa zăpezii” (duminică 15 decembrie, orele 11.00 şi 12.30, regia Traian Savinescu) şi ”Albă ca Zăpada” (duminică 22 decembrie, orele 11.00 şi 12.30, regia Decebal Marin).

Delia Gavliţchi a absolvit, în 2010, ca a doua specializare universitară, regia de teatru la Facultatea de teatru şi televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai, în clasa Mona Marian. Este angajată a Teatrului de păpuşi Puck din 2011, iar anterior a activat ca regizor voluntar la trupa de teatru ”Calor” de la Liceul de deficienţi de vedere din Cluj. Tot ca regizor voluntar a activat şi în Lituania, cu o trupă de teatru de copii la un centru de zi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu