Plimbări printr-un secol de teatru clujean: Pe vremea când garderoba costa un leu „de fiecare loc” și doamnele cu pălării nu erau admise în staluri

Foto: Dan Bodea

Publicul din Cluj, mai mult sau mai puțin familiarizat cu istoria Teatrului Național, are ocazia în aceste zile să facă o incursiune în timp și să cunoască detalii mai puțin știute despre instituție, de pe vremea când „doamnele cu pălării nu erau admise în staluri”, când începutul unui spectacol se întâmpla la ora „7 precis” sau când garderoba se plătea la casă și costa un leu „de fiecare loc”.

În perioada 3 – 7 decembrie 2019, Teatrul Naţional Cluj-Napoca aniversează 100 de ani de teatru în limba română cu expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean și cu discuții între realizatorii spectacolelor și public. Aniversarea se va încheia sâmbătă, 7 decembrie, cu o ediție specială a evenimentului anual, Noaptea Porților Deschise, care se va desfășura începând cu ora 18:00 până după miezul nopții.

Elevii unei clase de a opta de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca au fost primii care s-au plimbat marți, 3 decembrie, pe holurile teatrului descoperind aspecte neștiute din istoria lui. De pe covorul roșu, care în trecut era locul de primire a aristocrației și a oaspeților de înaltă clasă, elevii au urcat scările laterale pentru a ajunge la etajul clădirii acolo unde au aflat mai multe despre începuturile Teatrului Național, atestat prin fotografii și documente. Elevii au aflat cine a fost primul director al instituției și cum aceasta a trecut din gestiunea trupei maghiare de teatru, condusă de omul de teatru și cineastul Jenő Janovicsch, care s-a mutat cu trupa maghiară în ceea ce era atunci Teatrul Maghiar de Vară. Clădirea TN Cluj a fost construită între 1904-1906, după planurile firmei de arhitectură „Fellner & Helmer“ din Viena care a construit 48 de teatre în întreaga Europă.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Elevii au fost provocați de curatorii expoziției, Ștefana Pop-Curșeu (director artistic) și Andreea Iacob (consultant artistic) să încerce să găsească semnificația primelor cuvinte rostite pe scena teatrului de actrița Olimpia Bârsan – „S-a potolit furtuna”- fără a le asocia cu condițiile meteorologice. În colțul dedicat vechilor afișe ale teatrului, elevii au putut vedea afișul spectacolului „Se face ziuă”, dramă într-un act de Zaharia Bârsan, după Poemul Unirei de același autor, primul spectacol în limba română reprezentat în data de 1 decembrie 1919. Spre deosebire de timpurile moderne, în anii de început se realizau afișe pentru fiecare reprezentație, existând o convenție de culori care diferențiau reprezentațiile ordinare de premiere, sau matinee. Printre documentele fotografiate din arhiva teatrului, expuse publicului pentru prima dată, se află și cele consacrate lui Ștefan Braborescu, actor și regizor cu activitate artistică de 50 de ani. Un alt colț reprezentativ al expoziției este marcat de piese de mobilier regăsite în scenografiile reprezentațiilor Teatrului Național din anii ’40-’50, unde elevii au aflat ce înseamnă de fapt o scenografie și un decor de teatru.

Mai departe, printr-o serie de fotografii, expoziția prezintă Clujul și zona Teatrului Național în perioada 1900-1918, inclusiv momentul construcției Teatrului Național și clădirea în diverse momente de-a lungul istoriei sale de peste 100 de ani. Astfel, sunt surprinse concursurile de automobile cu sosire în fața Teatrului Național, stația de taxi dintre cele două piețe, Piața Ștefan cel Mare și Avram Iancu, sau momentul din 1937 când s-a făcut echilibristică pe un cablu lung de 50 de metri și gros de numai 3 cm spre Teatrul Național. O fotografie inedită este cea a pieței de animale și de lemne care exista înainte de 1880 în locul Teatrului Național.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Săptămâna aceasta, serile – începând cu ora 19:00 – vor fi dedicate spectacolelor de teatru, iar fiecare reprezentație va fi urmată în mod excepțional de discuții între realizatorii spectacolelor și public.

Joi, 5 decembrie 2019, de la ora 19.00, Teatrul Naţional Cluj-Napoca propune premiera spectacolului Singur printre mârlani după Florin Bican. Autorul va fi prezent la discuțiile cu publicul de la finalul reprezentației. Scenariul, conceptul, regia şi coregrafia îi aparțin Andreei Gavriliu; scenografia: Alexandru Petre; muzica originală: Mihai Dobre. Distribuția este formată din actorii Radu Dogaru, Radu Lărgeanu, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Alexandra Tarce, Sânziana Tarța, Irina Wintze, în rolul mârlanilor.

Această ultima premieră a anului 2019 propune spectatorilor clujeni o privire proaspătă și plină de energie aruncată asupra societății românești contemporane. Un spectacol de teatru-dans, plin de umor, conceput de coregrafa Andrea Gavriliu pe textele lui Florin Bican cu actorii Naționalului clujean, care se metamorfozează în cele mai variate personaje, păstrând distanța ironică a pamfletului poetic pe care îl propune autorul.

Aniversarea Teatrului Național Cluj-Napoca se va încheia sâmbătă, 7 decembrie, cu o ediție specială a evenimentului nostru anual, Noaptea Porților Deschise, care se va desfășura începând cu ora 18:00 până după miezul nopții.

Programul evenimentului

100 de ani de teatru în limba română pe scena Teatrului Național

Marți, 3 decembrie

11:00 – 13:00, Foaier

Expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, tur ghidat de Ștefana Pop-Curșeu (director artistic) și Andreea Iacob (consultant artistic), curatorii expoziției. 

Discurs de deschidere

ora 19:00, Sala mare

CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI după Marin Preda, regia Tudor Lucanu

Discuții cu publicul

Miercuri, 4 decembrie

14:00 – 16:00, Foaier

Expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, tur ghidat de Ștefana Pop-Curșeu (director artistic) și Andreea Iacob (consultant artistic), curatorii expoziției. 

ora 19:00, Studio Euphorion

POVEȘTI DE DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, regia Tudor Lucanu

Discuții cu publicul

Joi, 5 decembrie

15:00 – 17:00, Foaier

Expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, tur ghidat de Ștefana Pop-Curșeu (director artistic) și Andreea Iacob (consultant artistic), curatorii expoziției. 

ora 19:00, Sala mare

SINGUR PRINTRE MÂRLANI după Florin Bican, regia Andrea Gavriliu

Discuții cu publicul

Vineri, 6 decembrie

11:00 – 13:00, Foaier

Expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, tur ghidat de Ștefana Pop-Curșeu (director artistic) și Andreea Iacob (consultant artistic), curatorii expoziției. 

ora 19:00, Studio Euphorion

TZARA ARDE ȘI DADA SE PIAPTĂNĂ (Fantoma de la Elsinore) de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu, regia Ștefana Pop-Curșeu

Discuții cu publicul

Sâmbătă, 7 decembrie

18:00 – 00.00

NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE

Foto: Dan Bodea

Noaptea porților deschise revine cu un program foarte bogat și divers. Publicul va avea ocazia să urce pe scena Teatrului Național și să învețe pași de tango și de swing, în cadrul atelierului care va fi susținut de Dina Pop. Evenimentele de la scena mare vor continua cu o întâlnire cu Tudor Giurgiu, fondatorul și președintele TIFF – Transilvania Film Festival. Cu ocazia aniversării centenarului Teatrului Național, Tudor Giurgiu va vorbi Despre teatru și film, despre primele sale întâlniri cu teatrul și despre rolul pe care le-au jucat aceste experiențe în cariera cinematografică pe care a urmat-o.

Acest moment va fi urmat de Cabina de film, prin care spectatorii sunt invitați să urmărească proiecția unui film realizat tot cu spectatori. Cei care au intrat în cabina de film instalată în cadrul evenimentul Ziua Porților Deschise din 27 martie 2019 au răspuns la o serie de întrebări, au fost filmați, iar rezultatul proiectului, ajuns acum la a cincea ediție, va putea fi vizionat la Noaptea Porților Deschise.

Devenit un moment de tradiție în cadrul evenimentului, publicul este invitat și în acest an la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu actori ai Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar într-o formulă inedită: Actorii se întreabă. Ce înseamnă acest lucru? Nu numai că publicul va avea ocazia să intre în dialog cu actorii Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu și Miron Maxim, dar aceștia vor răspunde și unor întrebări încuietoare formulate de către colegii și colegele lor de trupă, cu ajutorul moderatorului momentului: Dragoș Pop.

Noaptea se va bucura și de prezența muzicală a Adei Milea, într-un Concert’n 4 susținut alături de Bobo Burlăcianu și actorii teatrului, Anca Hanu și Cristian Rigman. În încheierea serii va avea loc spectacolul-concert Chiritza în concert după Vasile Alecsandri și Matei Millo, în conceptul Adei Milea.

Ca în fiecare an, evenimentele vor fi numeroase și se vor desfășura și în foaierele teatrului. Dialogul cărților dedicate Teatrului Național o are ca invitată pe Florica Ichim, președinte al Fundației Culturale „Camil Petrescu“ care va vorbi despre marile figuri ale artei teatrale clujene, care au făcut istorie și cărora li s-au consacrat nu numai articole și studii ci și cărți și albume: Anton Tauf, Vlad Mugur, Ștefan Braborescu, Ileana Ploscaru, Liviu Ciulei și mulți alții. Tot în cadrul acestei întâlniri se va lansa numărul recent apărut al revistei Teatrul azi, care cuprinde o secțiune consistentă de 100 de pagini dedicate centenarului instituției clujene.  Revista se va putea cumpăra la librăria Librarium în foaierul Teatrului.

A devenit deja tradiție ca la acest eveniment să se picteze globuri. Atelierul va fi deschis și în acest an, la foaierul de rang III, care se va transforma în întregime într-o zonă de creație, găzduind și un atelier de desen precum și unul de pictură pe pietre.

Copiii și părinții sunt așteptați și la un atelier de creat păpuși, susținut de colegii de la REACTOR, și la o întâlnire specială cu Bianca Mereuță, în cadrul atelierului de lectură Ce este un copil?

Pe întreaga durată a evenimentului poate fi admirată expoziția Plimbări printr-un secol de teatru clujean, în cadrul căreia sunt expuse fotografii și documente din arhiva Teatrului Național Cluj-Napoca, precum și desene realizate de elevi din Cluj, inspirate de teatrul clujean și de aniversarea a 100 de ani de existență în limba română.

Nu vor lipsi nici în acest an Târgul de Crăciun și Librăria Book Corner Librarium. Și, la fel ca în fiecare an, această ediție are o dimensiune caritabilă. Alături de studenții de la OSUBB, în cadrul Campaniei de Crăciun derulate de aceștia, publicul este invitat să aducă jucării în stare  bună și să le doneze în cutiile care vor fi special amenajate în foaierul teatrului. Jucăriile care se vor aduna vor fi donate copiilor aflați în dificultate.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Distribuie:

Postaţi un comentariu