Pianistul Lucian Ban revine la Teatrul Maghiar de Stat Cluj în decembrie

Un concert-eveniment va avea loc în prima zi a lunii decembrie în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Lucian Ban & Mat Maneri lansează şi la Cluj albumul „Transylvanian Concert” produs în luna mai a acestui an de prestigioasa casă de discuri ECM. Pianistul de origine română stabilit la New York, Lucian Ban, şi violistul american Mat Maneri, având în spatele lor ani buni de experienţe artistice în diferite configuraţii şi stiluri, au optat, de data aceasta, pentru soundul cameral. Clasicul format al dialogului dintre pian şi violă dobândeşte, în albumul propus de Ban şi Maneri, dimensiuni noi.

Cei doi artişti vor concerta întregit de prezenţa, inedită, a cvartetului Romanian Jazz Collective. Romanian Jazz Collective este un proiect nou dedicat re-interpretării compoziţiilor marilor muzicieni români de jazz din anii 60-80 şi nu numai, artişti precum Johnny Răducanu, Richard Oschanitzky, Marius Pop, Dan Mândrilă.Cătălin Milea, liderul formaţiei Romanian Jazz Collective, este unul dintre cei mai talentaţi saxofonişti şi muzicieni de jazz români ai generaţiei 2000. Trăieşte la Amsterdam, dar revine foarte des în România unde este implicat puternic în scena românească de jazz. Romanian Jazz Collective este alcătuit din Cătălin Milea saxofoane şi aranjamente, George Dumitriu chitară, efecte şi aranjamente, Michael Acker contrabas şi, special guest, veteran al jazz-ului din România, bateristul Eugen Gondi.

De asemenea, după concert se va lansa cel mai recent număr al revistei Jazz Compass şi va avea loc o discuţie cu publicul moderată de jazzologul Virgil Mihaiu. Bilete se pot achiziţiona de la casieria teatrului zilnic între orele 10.00-13.00 şi 16.30-18.30 şi de pe site-ul www.biletmaster.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu