Petru Poantă, inedit. O universitate clujeană mare cât Unirea

Omul de cultură clujean Petru Poantă va fi condus, marți, pe ultimul său drum. Va rămâne însă în urma sa dragostea pe care a purtat-o Clujului şi opera pe care ne-a lăsat-o în cele 13 cărţi ale sale, ultima încă pe drumul dintre tipar şi cititor. Volumul „Clujul interbelic. Anatomia unui miracol” va apărea în curând la Editura Eikon, dar până atunci vă prezentăm mai jos, în exclusivitate, fragmente dintr-un capitol dedicat miracolului care a fost Universitatea românească de la Cluj. Intertitlurile ne aparțin.

Miracolul naşterii

După Unire, Transilvania este administrată o vreme de Consiliul Dirigent, iniţial cu sediul la Sibiu. În acest scurt interval, se realizează ceea ce contemporanilor, indigeni ori străini, li s-au părut mai degrabă miracole. Astfel, stupefiant şi aproape de neînţeles, ia fiinţă la Cluj, în 1919, Universitatea românească, supranumită a Daciei Superioare. Există studii monografice temeinice asupra subiectului, însă istoria „secretă” a naşterii o cunosc cel mai bine cei doi părinţi fondatori ai instituţiei, Onisifor Ghibu şi Sextil Puşcariu. Ghibu era numit secretar general al Resortului de instrucţiune şi culte al Consiliului Dirigent, iar Puşcariu vine din Cernăuţi, unde fusese profesor universitar. În memorii şi în alte scrieri ale lor, ei evocă ori analizează minuţios şi documentat atât contextul, cât şi întregul registru al formalităţilor care au făcut posibilă uimitoarea creaţie. În relatările lor există un acord asupra faptului că ne aflăm într-un moment revoluţionar când birocraţia conservatoare poate fi ignorată prin decizii cu aparenţă de ilegalitate. Urmând procedurile consacrate, Universitatea n-ar fi fost înfiinţată mai repede de doi, trei ani. Prin Resortul de instrucţiuni şi culte, Consiliul Dirigent simplifică lucrurile şi hotărăşte formarea unei comisii independente cu 20 de personalităţi: 12 profesori universitari de la Universităţile existente în ţară şi 8 ardeleni (intelectuali). Preşedintele Comisiei este Sextil Puşcariu, iar membri: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, D. Guşti, Petre Poni, Gh. Ţiţeica, Em. Teodorescu, M. Cantacuzino, Şt. Longinescu, I. Teodorescu, M. Manicatide, Gh. Marinescu şi Juvara; ardelenii: Vasile Goldiş, Ioan Lupaş, Onisifor Ghibu, Al. Borza, Emil Haţieganu, Petru Poruţiu, Iuliu Moldovan şi Iuliu Haţieganu. În numai câteva luni, aceştia trebuiau să construiască structura Universităţii cu cele patru facultăţi (Litere şi filosofie, Medicină, Ştiinţă şi Drept) şi, mai ales, să asigure necesarul de cadre didactice. Presiunea şi responsabilitatea sunt enorme, dar în asemenea condiţii de situaţie limită Sextil Puşcariu se dovedeşte a fi omul providenţial. (…) Ghibu e mereu idealizant în evocările sale, insistând asupra aspectului eroic şi exemplar al măreţei înfăptuiri. În schimb, Sextil Puşcariu vede şi micile slăbiciuni ale ardelenilor, în speţă unele vanităţi ale celor din Partidul Naţional Român. El impusese din capul locului depolitizarea Universităţii, exigenţă acceptată în Consiliul Dirigent, însă ulterior n-au lipsit intervenţiile nepotiste. Se face o singură excepţie, cu fratele lui Iuliu Maniu, Cassiu, devenit profesor la Drept. În evocări ale contemporanilor apare ca un personaj uşor ridicol, dar simpatic şi discret. Mai aflăm de la Sextil Puşcariu că printre cei peste o sută de candidaţi la posturi universitare se găseşte şi Eugen Lovinescu şi că acestuia i se preferă Bogdan-Duică. Opţiunea ni se poate părea astăzi injustă, dar în 1919 Duică avea avantajul originii ardelene şi faima locală a unui bun istoric literar; iar, pe deasupra, era cumnat cu Nicolae Iorga. Am putea specula, pe de altă parte, că stabilirea lui Lovinescu la Cluj ar fi putut schimba destinul criticului.

Aflux de profesori occidentali

Revenind la Sextil Puşcariu: el are ideea invitării la Cluj a unor universitari occidentali, respectiv francezi. Aşa se face că va ţine cursuri aici celebrul geograf Emmanuel de Martonne, cel care va juca un rol esenţial în trasarea graniţelor României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris. Tot la iniţiativa lui, se înfiinţează catedra de Istorie a medicinei al cărei prim titular este o altă somitate, Jules Guyart, de la universitatea din Lyon. El va fonda Muzeul de istorie a medicinei şi îl va forma pe urmaşul său la catedră, Valeriu Bologa, care făcuse studii medicale la Jena şi Innsbruck. Universitatea se deschide în 3 noiembrie 1919 şi primul ei rector este Sextil Puşcariu. Cursurile încep într-o atmosferă obişnuită de lucru. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, cu excepţia faptului că profesorii maghiari au părăsit în bloc instituţia. În realitate, se întâmplase un fapt extraordinar: formarea unui corp profesoral de elită care, brusc, a transformat Clujul într-un centru universitar cu vizibilitate europeană. Cei mai mulţi dintre profesorii celor patru facultăţi sunt absolvenţi ai unor universităţi străine şi s-au afirmat în specialităţile lor. Câţiva sunt academicieni.

Europa, cu ochii spre Cluj

O asemenea creaţie trebuia, totuşi, consacrată printr-un ceremonial public. Onisifor Ghibu şi Sextil Puşcariu organizează, în consecinţă, o deschidere festivă care va avea loc la 1 februarie 1920. Scenariul e fastuos şi de un simbolism cu un impact devastator. Miza evenimentului depăşeşte semnificaţia unei simple inaugurări, cum corect înţelege lucrurile O. Ghibu: „Am vrut să fac din inaugurarea Universităţii din Cluj nu numai un moment de importanţă ştiinţifică, ci şi unul de importanţă politică. Voiam să se ştie pentru vecii vecilor că noua universitate nu era o şcoală oarecare, ci era pilonul principal al drepturilor noastre româneşti în Ardeal, după o mie de ani de lupte şi suferinţe”. Momentul e delicat politic întrucât Tratatul de Pace de la Paris nu fusese încă semnat. Tocmai de aceea, „spectacolul” clujenilor e conceput ca o imagine a unităţii, dar şi că una a recunoaşterii internaţionale. În acest sens, profesorii depun jurământul de fidelitate faţă de statul român în faţa Regelui şi a celor doi Mitropoliţi ai ţării, cel ortodox şi cel greco-catolic. La ceremonial erau invitaţi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti şi delegaţi ai universităţilor de prestigiu din Europa. Sunt prezenţi nu doar mulţi universitari europeni, ci şi aproape toţi ambasadorii străini care, în cuvântările deloc convenţionale, omagiază tinăra Universitate. Sărbătoarea e grandioasă, cu discursuri entuziasmante şi cu diverse gesturi simbolice, dintre care donaţia regelui Ferdinand de 400.000 lei pentru înfiinţarea unui Institut al istoriei naţionale are un ostentativ nimb de patriotism. Universitatea şi, odată cu ea, oraşul devin imaginea esenţializată a ideii naţionale. Mai mult, poate, decât Alba Iulia, Clujul corporalizează actul Unirii. Este primul mare proiect cristalizat al acesteia. Festivităţile durează două zile şi antrenează o mare mulţime de oameni. Ritualizate, ele reactualizează actul fondator şi exemplar de la 1 Decembrie.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu