Din Cluj, pe planeta Festivalului de la Cannes: Cum să te adaptezi unor noi condiții de viață

Foto: Cristina Beligăr

Un proces complex de solicitare a unei acreditări de presă, început în luna februarie, o perioadă lungă de așteptare până la confirmarea ei și alte câteva săptămâni până în momentul în care, din fața strălucitorului Palais des Festivals, asistam la deschiderea ediției din 2018.

Prima întâlnire propriu-zisă cu filmul de la Cannes am avut-o în Palais des Festivals et des Congrès de Cannes, în balconul Grand Auditorium Louis Lumière, o sală de 2309 locuri.Todos lo saben (Everybody knows)”, regizat de afganul Asghar Farhadi cu Penelope Cruz și Javier Bardem în roluri principale, deschisese a 71-a ediție a festivalului cu o seară înainte, în prezența actorilor și a echipei filmului și acum era din nou proiectat la primele ore ale dimineții. Sute de oameni formau deja coada pe trotuarul din fața Palatului Festivalului înainte de ora opt și cei din față începuseră lungul parcurs prin filtrele de securitate. Badge-ul, pe care trebuia să îl porți mereu la vedere, ne-a fost verificat și scanat de mai multe ori până să fim ghidați aproape fiecare în parte spre zona de scaune pe care o avem destinată conform acreditării. Impresionantul Teatru Lumière îți taie respirația. Dintr-o dată, sutele de persoane care stăteau la coadă cu câteva minute înainte reprezentau o parte nesemnificativă din „populația” pe care o putea îngloba această sală.

Am revenit în Grand Théâtre Lumière și în zilele următoare pentru câteva dintre cele mai așteptate filme din festival, în special pentru Lars von Trier și al lui „The House That Jack Built” și pentru Spike Lee și „BlacKkKlansman”, două filme aplaudate generos la final, primul ușor contesat pentru violența pe care von Trier o transpune pe ecran prin sadismul ucigașului în serie interpretat de Matt Dillon, al doilea o satiră cu referințe foarte directe la regimul Trump și la “making America great again”. Cu acest film, despre polițistul de culoare care se infiltrează în organizația Ku Klux Klan și având la bază evenimente reale, inclusiv conflictele rasiale din Charlottesville, Virginia, din august 2017, care au dus la moartea unei persoane, Spike Lee a revenit în competiția de la Cannes după 25 de ani de când a lansat „Jungle Fever”.

„Muere, monstruo, muere”, al argentinianului Alejandro Fadel, film care a concurat pentru Un Certain Regard, a provocat câteva dureri acute de stomac celor care nu erau pregătiți să-i facă față monstrului și „măruntaielor” victimelor sale. Filmul este o metaforă a modului în care, la fel precum o infecție, răul poate domina lumea. Pe de altă parte, filmul japonez „Netemo, Sametemo (Asako I&II), înscris în competiția festivalului în secțiunea Feature films a fost o surpriză extrem de plăcută cu atât mai mult cu cât la proiecția din Grand Théâtre Lumière, direct de pe covorul roșu, a fost prezentă și echipa filmului. Spiritul liber al personajelor și povestea de iubire dintre tânăra japoneză și cei doi bărbați identici din viața ei fac din acest film un eseu amoros al cărui final poate fi oricând rescris.

Sistemul elitist al acordării acreditărilor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes este cunoscut de toată lumea. Condițiile de intrare în festival sunt foarte restrictive, accesul fiind permis în baza invitațiilor și acreditărilor doar persoanelor care lucrează în industria filmului. Totuși, organizatorii au făcut posibile proiecții de filme în fiecare seară la Cinéma de la Plage, un ecran impresionant amplasat pe plajă, unde în limita locurilor disponibile oricine avea acces la filmul prezentat pe plajă, începând cu ora 21.30. Așa am trăit experiența de a vedea „Black Panther”, unul dintre cele mai recente filme cu eroii universului Marvel, în prezența regizorului Ryan Coogler sau de a (re)vedea sub cerul liber „Le Grand Bleu”, printre cele mai reprezentative filme cult ale anilor ’80, în regia lui Luc Besson.

Citisem înainte de plecare, în relatările altor jurnaliști prezenți în ultimii ani în festival, că în funcție de culoarea acreditării, care dictează de fapt importanța ta ca jurnalist și publicație, ai acces la filme, conferințe și alte evenimente. În 2015, Eric Randolph, corespondent al Agenției France Presse, spunea că dacă stă bine să se gândească, în mijlocul celor 500 de iahturi „parcate” în apropiere acreditarea lui de culoare roz nu valorează mai nimic. Nu numai că îi este interzis să ia parte la petreceri, dar află despre ele abia după ce acestea s-au încheiat deja. Anul acesta, 4000 de jurnaliști au fost acreditați în festival.

Ca posesoare de „yellow badge” eram pregătită să îmi port crucea cu demnitate, să îmi accept statutul de cetățean de rang cinci și să îmi reprezint subclasa onorabil. Până la urmă unde l-a dus acreditarea top-level pe care Harvey Weinstein o avea în anii trecuți la celebrul festival? „Cannes este un sistem de tip castă dar se mai întâmplă și miracole”, m-a liniștit un american de la Hollwood Reporter în timp ce așteptam împreună să intrăm într-o sală la JW Mariott, de pe Boulevard de la Croisette. Este într-adevăr frustrant să aștepți la rând două ore și să nu reușești să asiști la întâlnirea cu Martin Scorsese pentru că rangul nu îți permite, dar mult mai frustrant este să afli de la alți colegi din presă că discuția a fost plictisitoare și mult prea lungă. Cum poate fi „prea lungă” o întâlnire cu unul din cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor ? Consolarea a venit câteva minute mai târziu când, plimbându-mă în zona Jetée Albert Édouard, îl zăresc în apropiere pe Benicio del Toro, președintele juriului secțiunii Un Certain Regard. Fără a renunța la ochelarii de soare, zâmbește și face cu mâna fotografilor aflați pe urmele lui. Îi fac și eu cu mâna și ne continuăm fiecare, separat, drumul.

16 mai, ora 11.30. Așa cum era de așteptat, proiecția „Solo-A Star Wars Story” avea să atragă interesul tuturor posesorilor de badge-uri. Din nou Grand Théâtre Lumière s-a umplut aproape până la ultimul scaun, deși nu cred că am asistat la vreo proiecție cu mai mult de zece scaune libere, de data aceasta în așteptarea lui Han Solo și a amicului său wookiez, Chewbacca. Un „Star Wars” cu Thandie Newton (Maeve din Westworld), prima actriță de culoare într-un rol esențial în istoria Star Wars și cu Emilia Clarke (Daenerys din Game of Thrones), în rolul frumoasei și misterioasei Qi’ra.

Foto: Cristina Beligăr

Mai târziu, în aceeași zi, avea să se întâmple și „miracolul” despre care vorbea americanul. După două ore și jumătate de așteptat la coadă, mi-a fost permis accesul în Buñuel Theatre, la un rendez-vous cu John Travolta, unde timp de două ore actorul a răspuns întrebărilor moderatorului și publicului. Am văzut un John Travolta foarte degajat, am văzut-o pe soția lui, actrița Kelly Preston și pe zâmbitoarea lui soră, Ellen. „Reinvention is what I am about – Totul despre mine ține de reinventare”, a spus John Travolta, mărturisind că cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla după rolul din „Pulp Fiction” a fost posibilitatea de a alege singur, în următorii 24 de ani, rolurile pe care să le joace. Actorul a vorbit și despre puterea artei de a schimba lumea și a dat sfaturi tinerilor actori. „Niciun loc de muncă din lume nu este garantat pe viață. Încrederea pe care o ai în tine este garanția”, a spus actorul prezent la Cannes pentru promovarea noului său film “Gotti” în care joacă alături de soția lui. Ziua nu se putea încheia mai bine decât cu proiecția pe plajă a superproducției „Grease”, în variantă restaurată, după 40 de ani. În prezența lui John Travolta, care a asistat și el la proiecție, 1000 de voci din public au cântat hiturile din film și au aplaudat fiecare apariție a fermecătorului Danny Zuko.

18 mai, ora 8.30. Am început ziua cu filmul lui Yann Gonzalez, „Un couteau dans le coeur”, curioasă să o văd pe Vanessa Paradis în rolul unei producătoare de filme porno gay. Mi-a plăcut mult muzica din film, semnată de cei de la M83 și atmosfera creată de regizorul Yann Gonzalez în Parisul anilor ’70-’80, unde portretizează lumea realizatorilor de filme pentru adulți. A doua proiecție pe care am ales să o văd în această zi și filmul meu de suflet la ediția din acest an, fusese aplaudată timp de 15 minute, la final, cu o seară înainte. Scurta prezentare a filmului pe care am citit-o așteptând intrarea în sală a fost aceasta: „Într-o sală de judecată, Zain, un băiat de 12 ani, față în față cu judecătorul. Judecătorul: De ce îți dai în judecată proprii părinți? Zain: Pentru că mi-au dat viață”. „Capharnaüm”, de Nadine Labaki, prezintă drama unui băiețel din Liban care trebuie să execute o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Facem cunoștință cu destinul lui tragic și cu motivele care l-au condus la tentativa de omor, îl însoțim în lupta de a găsi un sens al lumii, o lume care l-a respins încă din ziua în care s-a născut. Filmul a fost distins „doar” cu Premiul Juriului, însă cu câteva zile înainte se vorbea despre el ca principal candidat la Palme d’Or.

Foto: Cristina Beligăr

Cannes 2018 a însemnat și cel mai mic număr de selfie-uri pe covorul roșu din istoria recentă a festivalului, o ediție fără producții Netflix, un mai mare număr de femei în jurul competiției, precum și o importantă revenire în festival pentru regizorul Lars von Trier care fusese declarat “persona non grata” în 2011 în urma unei glume în care își declara simpatia pentru Hitler. În locul său, anul acesta, producătorul acuzat de mai multe hărțuiri sexuale și violuri, Harvey Weinstein, a obținut acest statut.

82 de femei au urcat scările impresionantului Palais des Festivals în semn de protest față de numărul mic de femei realizatoare de film – 82 față de 1.822 de regizori bărbați – care au fost selectate în competiția de la Cannes în cele șapte decenii de festival. Evenimentul a fost orchestrat de mișcarea americană Time’s Up și de cea franceză 5020×2020 pentru a arăta cât de greu le este femeilor să urce pe scara socială și profesională. Acea zi a adus pe covorul roșu vedete precum Salma Hayek și Jane Fonda, Patty Jenkins și Agnes Varda, precum și pe membrele juriului din acest an, Cate Blanchett, Kristen Stewart, Ava DuVernay, Lea Seydoux și Khadja Nin. „Nu suntem o minoritate în această lume, deși actuala stare a industriei noastre spune altceva”, a transmis Cate Blanchett. „Stăm împreună pe aceste scări ca simbol al schimbării și al progresului. Scările industriei de film trebuie să fie accesibile tuturor”, a mai spus actrița. Protestul a avut loc înainte de premiera filmului realizat de Eva Husson, „Girls of the sun”, una dintre cele trei regizoare prezente anul acesta, cu un film, în competiția pentru Palme d’Or.

Unul dintre spațiile alocate presei scrise și online la Festivalul de Film de la Cannes/Foto: Cristina Beligăr

De la cei de acasă primești întrebări referitoare la vedetele pe care le-ai văzut, la conferințele de presă la care ai asistat, sau la diferențele dintre un festival de film de la noi și festivalul de pe Riviera Franceză. Prima mea experiență la Festivalul de Film de la Cannes a fost una de verificare a capacității de adaptare în raport cu schimbările „condițiilor de viață” pe care un astfel de festival le impune: desfășurare de forțe impresionantă, mii de participanți, condiții de muncă de cinci stele oferite jurnaliștilor, 24 de ore din 24 de glamour pe străzi, aplauze și ovații la începutul și sfârșitul proiecțiilor. Nu ai cum să nu îți arăți entuziasmul sau să rămâi imun în fața tuturor acestor lucruri. Odată intrat în sala de cinema totul parcă primește un alt sens. Toată lumea tace și privește spre ecran. Fără publicitate sau alte trailere, filmele încep să se deruleze precum niște întâmplări reale, în timp ce reacțiile celor care le privesc sunt la fel de autentice. Film, după film, după film.

Lista completă a premiilor celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (8 – 19 mai):

Competiţia oficială:

Palme d’Or – „Une affaire de famille”, de Hirokazu Kore-eda

Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) – „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Premiul Juriului – „Capharnaüm”, de Nadine Labaki

Premiul pentru regie – Pawel Pawlikowski, pentru „Cold War”

Premiul pentru scenariu – „Heureux comme Lazzaro”, de Alice Rohrwacher, şi „3 Faces”, de Jafar Panahi

Premiul pentru interpretare masculină – Marcello Fonte, pentru rolul din „Dogman”, de Matteo Garrone

Premiul pentru interpretare feminină – Samal Yeslyamova, pentru rolul din „Ayka”, de Sergey Dvortsevoy

Caméra d’Or – „Girl”, de Lukas Dhont

Palme d’Or pentru scurtmetraj – „All These creatures”, de Charles Williams

Menţiune specială pentru scurtmetraj: „Yan Bian Shao Nian”, de Wei Shujun.

Un Certain Regard:

Marele Premiu – „Grans/ Border”, de Ali Abbasi

Premiul juriului – „Chuva e cantoria na aldeia dos mortos/ The dead and the others”, de João Salaviza, Renée Nader Messora

Premiul pentru regie – „Donbass”, de Sergei Loznitsa

Premiul pentru scenariu – „Sofia”, de Meryem Benm’barek

Premiul pentru interpretare – Victor Polster, pentru rolul din „Girl”, de Lukas Dhont

Cinéfondation:

Premiul I – „El verano del Leon Electrico”, de Diego Cespedes

Premiul al II-lea – „Kalendar”, de Igor Poplauhin, ”Dong Wu Xiong Meng”, de Shen Di

Premiul al III-lea – „Inanimate”, de Lucia Bulgheroni

Quinzaine des réalisateurs

Premiul Art Cinema: „Climax”, de Gaspar Noé

Premiul Société des auteurs et compositeurs dramatiques (SACD): „En liberté” de Pierre Salvadori

Label Europa Cinema: „Troppa Grazia”, de Gianni Zanasi

La Semaine de la critique

Marele premiu al juriului: „Diamantino”, de Gabriel Abrantes şi Daniel Schmidt

Premiul Fondation Louis Roederer: Félix Maritaud („Sauvage”)

Premiul Société des auteurs et compositeurs dramatiques (SACD): „Women at War”, de Benedikt Erlingsson şi Ólafur Egill Egilsson

Cannes Soundtrack: Roma Zver şi German Osipov, pentru „L’Eté”, de Kirill Serebrennikov

L’oeil d’or: „Samouni Road”, de Stefano Savona

Premiul FIPRESCI: „Burning”, de Lee Chang-dong (competiţie); „Girl”, de Lukas Dhont (Un certain Regard), „One Day”, de Zsófa Szilagyi (Semaine de la Critique/ Quinzaine des réalisateurs)

Carrosse d’Or – Martin Scorsese

Palme d’or spéciale: Jean-Luc Godard

Queer Palm – „Girl”, de Lukas Dhont

Palm Dog – câinii din „Dogman”, de Matteo Garrone

Postaţi un comentariu