Paul Cristian Cordoș (Art Bending): Nu vreau să fiu artistul care moare de foame cu arta lui

Foto: Dan Bodea

La Paris a început să-și dorească o identitate de artist stradal având modelul artiștilor francezi Space Invader și Mr. Brainwash. Studiind modelul lor și-a găsit în scurt timp „materia primă” care să-i ofere libertatea de exprimare dorită și a început să își dezvolte o tehnică proprie de modelare a sârmei devenind, astfel, singurul artist din Europa de Est care modelează sârmă în linie minimalistă.

În 2001 a realizat prima lui piesă, un abajur dintr-o sârmă foarte subțire atârnată de un bec, dar din 2010 a început să trăiască efectiv din acest meșteșug. Cheia succesului a fost foarte „simplă” pentru clujeanul Paul Cristian Cordoș: a avut foarte multă perseverență, mai ceva ca un nebun, cum îi place să spună astăzi. A apelat la numele de Art Bending Studio pentru a fi mai ușor asociat cu „meșteșugul” pe care îl stăpânește astăzi. Inițial a creat lucrări murale cu înălțimi mari, dar a înțeles că acestea nu erau deloc vandabile și astfel a început să modeleze tot mai multe obiecte utilitare (de la suporturi de fotografii și șervețele, la brelocuri sau logo-uri).

Logo TIFF

Logo TIFF

Prețul unei piese modelate în sârmă pornește de la 10-15 lei și poate ajunge la 3000 de lei

Prețul unei piese modelate în sârmă pornește de la 10-15 lei și poate ajunge la 3000 de lei

Până astăzi, în toată activitatea lui, a realizat în jur de 20.000 de piese și orice comandă a fost o provocare pentru el, chiar și obiectele pe care a trebuit să le execute în serie. Pentru că bicicletele au avut un impact extraordinar încă de la început, iar cerința pentru realizarea lor este în creștere, Paul se gândește să realizeze din sârmă și o istorie a bicicletei. Acesta este doar unul dintre planurile sale. În prezent, Paul nu exclude ideea de a deschide un parc al sârmei așa cum Ernő Bartha a realizat Arkhai Sculpture Park în Vlaha. Până atunci însă, artistul are în pregătire pentru această toamnă o expoziție care „va uimi pe toată lumea”.

Expoziție permanentă Fashion Lisa,   Rock A Lisa,   Star Trek Lisa/Foto: Dan Bodea

Expoziție permanentă Fashion Lisa, Rock A Lisa, Star Trek Lisa/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ne-am întâlnit cu Paul într-o zi de vineri, într-una din cafenelele din Cluj unde creațiile lui sunt prezente la fiecare pas. Suporturile de șervețele de pe mese, ori cele trei ipostaze ale Giocondei de pe perete, toate sunt creațiile lui Paul pe care le-a realizat pentru localul Camino acesta fiind doar unul dintre clienții care alcătuiesc portofoliul artistului. „Nu mă asociez cu ideea de antreprenor, dar de aproximativ trei ani am început să înțeleg ce înseamnă asta. Nu vreau să fiu artistul care moare de foame cu arta lui și, ca urmare, nu refuz niciun client. Cea mai bună promovare în cazul meu au fost recomandările oamenilor și așa am ajuns să îmi câștig existența din modelarea sârmei. În 12 ani m-am chinuit și «m-am dat cu capul de pereți» până am câștigat experiență. M-am inspirat din anumite poze și din lucrările unor anumiți artiști stradali, dar în cea mai mare parte am fost autodidact” precizează Paul, care a studiat o perioadă specializarea Design și accesorii la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” până în momentul în care a renunțat și a început studiul individual. La un moment dat și-a dorit să urmeze o facultate de teatru, dar a optat pentru Administrație Publică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Sunt chemat des la Paris pentru diverse expoziții sau live show-uri, dar nu poți să te dezvolți și să crești în mai multe locuri. Când mă întorc în România, lumea uită după trei săptămâni că am fost la Paris. Dacă pleci în străinătate, trebuie să rămâi acolo, să faci parte dintr-un circuit în care să fii permanent promovat. Deocamdată eu prefer să mă dezvolt la Cluj”, Paul Cristian Cordoș

Artistul nu va uita niciodată de unde a plecat. Dacă în urmă cu 12 ani lucra într-un bar din Cluj și după aceea, timp de trei ani, într-o corporație, astăzi Paul Cordoș își trăiește visul. „În urmă cu 6-7 îmi doream ani să mă pot susține din ceea ce fac, iar astăzi am ajuns în acest punct. Nu am cum să nu fiu un om împlinit și să nu spun: da, la 35 de ani, îmi trăiesc visul în fiecare zi!”. Prin intermediul platformei online Artful Gathering, artistul a înregistrat anul acesta mai multe videoclipuri demonstrative pentru cei care vor să le acceseze pe baza unei taxe și să învețe elemente de bază în realizarea pieselor din sârmă galvanizată. Până acum doar din mediul online au existat doritori care să fie interesați să învețe de la el „meșteșugul” modelării sârmei, spune Paul. Mișcarea de sârmă este puternică în SUA unde se vinde și este căutată, iar în Elveția și în Japonia, sunt de asemenea, reprezentnați importanți ai acestei arte. „În România mai există artiști care lucrează în sârmă de alamă sau cupru, dar fac asta  doar ca hobby”, explică Paul.

O lucrare de mari dimensiuni realizată recent este profilul Clujului de cinci metri lungime și un metru înălțime pe care l-a creat pentru o firmă din Cluj

O lucrare de mari dimensiuni realizată recent este profilul Clujului de cinci metri lungime și un metru înălțime pe care l-a creat pentru o firmă din Cluj

„Eu sunt precum un croitor. Dacă vii la mine la atelier, nu găsești nimic realizat pentru mine personal. Am avut o pereche de ochelari pe care i-am vândut și mai am un câine care mă «păzește». În rest, toate obiectele pe care le modelez, le dăruiesc, sau sunt realizate pentru diverși clienți”, Paul Cristian Cordoș (Art Bending)

 [stextbox id=”custom”]

1IMG_9467Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Îmi place că se schimbă lucrurile foarte rapid. După zece ani de „beznă”, orașul pare să fie acum pe fast forward. În cartierul Baciu, unde locuiesc, țin minte că iluminatul era mai bun decât în multe alte cartiere din Cluj. Acum, situația de schimbă de la o lună la alta. Știu că lumea este foarte critică la aspectul spargerii străzilor, dar nu ai cum să repari fără să strici înainte ce a fost. Clujul va arăta extraordinar, dar trebuie să avem răbdare.

Care este locul tău preferat din Cluj?

Îmi place foarte mult Cetățuia și orice loc din Parcul Central. Îmi mai place viața de cafenea pe care am simțit-o cel mai bine în perioada în care am stat la Paris și, ca urmare, când sunt în Cluj merg foarte mult în zona Pieței Muzeului.

Ce ai schimba în Cluj?

Mi-aș dori ca acest oraș să nu se transforme într-un garaj din cauza numărului foarte mare de mașini. Asta aș schimba la el. Aș reduce numărul mașinilor pentru că la un moment dat ne vom sufoca. Ar trebui găsite soluții pentru reducerea traficului cel puțin în centru. Știu că se vorbea la un moment dat despre un tren monorai între Cluj și Florești, dar mi se pare o idee mult prea greu de realizat. Poate în Dubai, dar nu aici. E ca și cum aș zice că vreau să îmi fac un Muzeu al Sârmei în centrul Clujului.

Care este visul tău pentru Cluj?

Mi-aș dori ca administrația să lase toți artiștii să se exprime liber pe stradă fără a fi ridicați de poliție. Dacă eu vreau să fac un live bending show în parc, vreau să fiu lăsat să îl fac, fără a fi agasat. Pe omul care cântă frumos la chitară, la colț de stradă, de ce să nu îl lași să cânte atâta timp cât nu cântă nimic instigator?. În Piața Muzeului zilnic se fură telefoane pentru că cerșetorii sunt lăsați în voia lor să umble printre mese. Eu, ca artist, pe cine aș deranja dacă aș sta o oră într-un colț să fac câteva chestii din sârmă?. Dacă faci ceva sincer, vrei să împarți cu lumea și te ajută și la imagine. Lumea își creează un obicei și vine la anumite ore să te vadă pe tine.

Care sunt personalitățile sau oamenii care te inspiră?

Mă inspiră Pablo Picasso, dar și artiștii stradali Space Invader (Invader) și Mr. Brainwash. Acesta din urmă nu mă inspiră prin artă, ci prin faptul că dintr-un om care a avut un magazin de secondhand, a ajuns în doar zece ani unul dintre cei mai mari artiști.

A existat o carte care te-a marcat în mod deosebit?

Da, una dintre ele a fost „De veghe în lanul de secară”, de J. D. Salinger.

Care este motto-ul tău?

Nu știu dacă este un motto, dar îmi place să spun în fiecare zi: Do it better!

Care este obiectul sau lucrul fără de care nu poți trăi?

Nu știu dacă într-adevăr nu aș putea trăi fără ea, dar fără sârmă galvanizată mi se cam termină entuziasmul.

Ce te enervează?

Sunt o persoană foarte calmă și nu cred că este ceva care mă enervează. Accept oamenii așa cum sunt. Dacă omul este mincinos și escroc îl accept, nu îl mai salut, dar nu am de ce să mă enervez pe el.

Care sunt celelalte pasiuni ale tale în afara modelării sârmei?

Îmi place să descopăr oameni și prin discuțiile pe care le avem să „profit” de schimbul de energie care are loc între noi. Nu am alte pasiuni ascunse. Poate doar fotografia.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu