Partiturile dirijorului Acel Ervin, donate de familie Filarmonicii de stat Oradea

Maestrului dirijor Acel Ervin / Sursa foto: bihon.ro

Soţia regretatului dirijor Acel Ervin a anunţat public, joi seară, în sala de concerte, că donează Filarmonicii de stat Oradea toate partiturile, materialele muzicale şi notele partenerului ei de viaţă, fost dirijor permanent al orchestrei timp de 35 de ani.

‘De când a plecat dintre noi (august 2006, n.r.), nu fac decât să şterg praful de pe cutiile mari în care le-a pus el însuşi. Vreau să ofer domnului director Todor întreaga moştenire muzicală a soţului meu, pentru că aici, la Filarmonică, consider că ar fi locul cel mai potrivit să rămână. Ştiu că el şi-ar fi dat şi sufletul pentru Filarmonică, aşa mult o iubea’, a spus, emoţionată, Elisabeta Acel. 

Împreună cu fiul Andras, doamna Elisabeta a răspuns invitaţiei Filarmonicii de a fi prezentă la concertul simfonic dedicat memoriei celui mai longeviv dirijor al orchestrei orădene, dar şi pentru a marca 50 de ani de la primul concert dirijat de dânsul. 

‘Sunt impresionată că, după atâta timp, vă mai aduceţi aminte de soţul meu. A fost într-adevăr un om foarte bun. Amintirea lui trăieşte şi azi în sufletele noastre. Vă mulţumesc’, a spus Elisabeta Acel, cu lacrimi în voce. 

Managerul instituţiei, Todor Albert, a rememorat personalitatea dirijorului, un mare artist şi pedagog desăvârşit, care a introdus, pentru prima oară, în programul filarmonicii concertele educative şi peste 150 de piese în primă audiţie. Din partea instituţiei, Todor i-a oferit doamnei Acel un buchet de trandafiri roşii şi un tablou cu imaginea dirijorului şi însemnele concertului dedicat.

Filarmonica de stat Oradea a susţinut joi seară un concert simfonic In Memoriam Acel Ervin, avându-l ca invitat pe Marin Cazacu, la violoncel, sub bagheta lui Janko Zsolt. Melomanii orădeni au ascultat ‘Divertismentul rustic’, de Sabin Drăgoi, ‘Concertul nr. 2 pentru violoncel ?i orchestră în Re major’, de Luigi Boccherini, ‘Rapsodia ungară, op. 68’, de David Popper şi ‘Simfonia clasică’, de Serghei Prokofiev. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu