Oraşul monument din Cimitirul Central

Cimitirul Hazsongard abundă de monumente de mare valoare/ Foto: Alexandru Bogdan Pop

Anul 1831. O e­pi­demie de ho­leră izbucneşte în Cluj şi este stăvilită prin eforturile şi medicamentele celebrului medic şi farmacist Barra Imre. Student al Universităţii de Medicină din Viena la doar 17 ani, doctorul Barra a fost extrem de iubit în oraş şi pentru faptul că îi trata gratuit pe cei săraci. La moartea sa, în 1857, a venit atît de multă lume la înmormântare, încât autorităţile au scos soldaţii în stradă temându-se de o revoltă.

Barra Imre a fost îngropat în cimitirul Haz­son­­gard, acum Central, înfiinţat în 1585, după o epidemie de ciumă. O­be­liscul său funerar în stil neogotic se remarcă în densitatea de opere de artă din cimitirul  pro­pus să intre în patrimoniul Unesco pentru frumuseţea  monumentelor sale.

O plimbare pe aleile cimitirului Hazsongard este un prilej de reculegere,   împăcare şi meditaţie. Evenimentele istorice ale Clujului se o­glin­desc aici, atât cele de linişte, cît şi cele de zgu­duiri: molime, schim­bări demografice, ca­taclisme. Este un „document” al stratificării so­ciale în ceea ce priveş­te relaţiile de putere, in­ter­con­fe­sio­nale, o privire de adâncime asupra is­to­riei interetnice ce o­glin­deşte reţeaua de con­vieţuire, de tensiuni sau de armonie a Clujului. O incursiune în istorie, în lumea tăcerii.

Cimitirul Hazsongard, numit acum Central, a fost înfiinţat la 11 mai 1585 în urma unei epidemii de ciumă care a făcut ca locul în care se îngropau înainte morţii, şi anu­me în exteriorul zidului cetăţii sau chiar lângă zid, să nu mai facă faţă. Adeseori, epitaful era scris chiar pe zid. Ceea ce a­cum se numeşte Consiliul Local, atunci se numea „Consiliul celor 100 de bărbaţi”. A­ceştia au dat o hotărâre, scri­să în limba latină şi păstrată până în ziua de azi, prin care au fixat pentru totdeauna, că va fi loc de îngropăciune pentru oricine, indiferent de etnie, religie şi stare socială. Însă prin legile proprii, evreii nu sunt îngropaţi aici, ci doar în cimitirele lor. Se înfiinţează cimitirul pe dealul ce purta numele de Hazsongard,   un deal neocupat de case, cultivat cu lubeniţă şi pomi fructiferi. Etimologic, sunt şi acum discuţii da­că traducerea în română e „pă­durea de aluni” sau „grădi­na cu iepuri”. Intrarea principală în cimitir s-a păstrat, dar la început era doar o poartă mare de lemn, deasupra căreia era un blazon, care, cel mai probabil, reprezenta stema Clujului. Locul era înconjurat de un gard viu. Hazsongard s-a extins cu timpul, prima dată în lăţime şi apoi în sus, în partea estică.

Cimitirul s-a umplut foarte repede în cei  300 de ani cât a fost singurul din oraş. După înfiinţarea sa, Consiliul a interzis înmormântările în interiorul zidurilor oraşului, din motive sanitare. Cetăţenii mai înstăriţi ai oraşului s-au obişnuit mai greu cu asta, pentru că erau obişnuiţi să fie înmormântaţi în jurul sau în capelele bisericilor. Primul regulament al cimitirului apare  în 1881 şi era numit „Regulament cu privire la aranjarea cimitirului oraşului regal, liber, Cluj”. Era alcătuit din şase articole. S-a încredinţat conducerea cimitirului unei comisii care era formată din şapte membri, dintre care unul era îngrijitorul propriu-zis, care se ocupa cu probleme administrative. Mormintele erau împărţite pe categorii, respectiv cavourile familiale, mormintele familiale, mormintele simple şi mormintele gratuite. Grădina lutherană, de la intrare în dreapta cimitirului, a fost iniţial o livadă a colonelului baron Johan Fabritius de Gardis, care a donat-o bisericii unitariene la sfârşitul secolului al XVII-a. Acesta este înmormântat în mijlocul fostei sale livezi, iar în partea de sus a mormântului său este reprezentat un cap de mort. Partea respectivă este cunoscută, azi, sub denumirea de „cimitirul lutheran”.

Unul din cele mai vechi sicrie din piatra/Foto: Alex Bogdan Pop

Unul din cele mai vechi sicrie din piatra/Foto: Alex Bogdan Pop

Hazsongard este unul din cele mai vechi cimitire din România, care are o asemenea continuitate funcţională. Deşi este declarat închis, pentru că nu mai sunt disponibile locuri la cerere, prin piaţa imobiliară a locurilor de veci, prin familii care au aparţinători, cimitirul este încă activ. În secolul XIX s-a ajuns la triunghiul unde este mormântul lui Samuel Brassai. Primul război mondial a impus o nouă extindere, s-a adus o notă de noutate în cimitir prin înfiinţarea parcelei cu cimitirul eroilor.

Hazsongard este un loc plin de valenţe patrimoniale. Marile evenimente istorice ale Clujului se oglindesc aici, atât cele de linişte, cît şi cele de zguduiri: molime, schimbări demografice, cataclisme. Este un document al stratificării sociale în ceea ce priveşte relaţiile de putere, interconfesionale. Oferă o privire de adâncime asupra istoriei interetnice, oglindeşte reţeaua de convieţuire, de tensiuni, de armonie a Clujului, care nu poate fi definit la ora actuală, fără a lua în calcul valoarae fizică şi sentimentală a acestui cimitir.

Plimbare în limba română prin muzeul în aer liber, Hzson­gard. Kinga Csecs, studentă la masterat la Istoria Artei, conduce grupul de 10 români pe prima alee din partea dreaptă. Se trece printr-o poartă mare, unde este cea mai veche piatră de mormânt „cu streaşină”, care se păstrează din 1599. Ea a fost găsită, în anii ’70, din greşeală, de câţiva studenţi de la facultatea de istorie, care făceau aici practica de vară. Ei făceau descrieri şi inventariau mormintele mai vechi. Înscrisul pe piatră este  în limba germană. Acest model de piatră de mormânt este caracteristică până la sfârşitul secolul al XVIII-lea. Pe lângă acestea, sunt caracteristice acelei perioade şi tumbele, pietrele de mormânt în formă de capac de sicriu. Nu au rezistat foarte mult pentru că erau refolosite, cum se face şi în ziua de azi.

Pe partea stângă a aleii principale, chiar la început se află mormântul lui  Hirschler József , preotul ce a fondat Ma­ria­numul, primul gimnaziu de fete de la vremea respectivă (locul unde acum este Facultatea de Litere, pe strada Horea). Statuia îl reprezintă pe preot îmbrăcat în haina caracteristică Marianumului.

„Actuala administraţie a urbei ar trebui să revină în mod oficial la denumirea istorică şi celebră a acestui cimitir, Hazsongard. Acum doi ani a fost propus să fie inclus în patrimoniul UNESCO, dar nu de către oficialităţile române, ci de guvernul maghiar”  – Florin Gherasim, antropolog

Trecem pe lângă cavoul englezului John Paget, scriitor din secolul al XIX-lea îndrăgostit de Transilvania şi de o nobilă transilvăneană, şi apoi admirăm cavoul unei dinastii de farmacişti din Cluj-Napoca, familiile Mauksch şi Hintz. Acesta fost construit în anul 1835, în stil clasicist, în formă de piramidă, dar cu o intrare ce imită un templu grecesc.

Urmează cavoul lui Gaetano Biasini(1790-1847), un profesor de spadă milanez care s-a stabilit în 1832 la Cluj. După căsătorie a primit şi titlul de cetăţean al oraşului. În 1818 a deschis o şcoală de spadă privată în clădirea Redutei, iar în 1824 o şcoală publică de spadă. În 1837 a cumpărat clădirea care funcţionase ca han şi a transformat-o în hotelul Biasini, clădire care mai există şi astăzi. La parter era o cafenea, şi tot aici era staţia pentru cursa dintre Budapesta şi Bucureşti. Distanţa Budapesta – Cluj era parcursă pe vreme bună în trei zile. Până la 1870, oficiul poştal local funcţionase în spaţiul închiriat de la hotel. Biasini a dezvoltat în Cluj şi alte afaceri: prima casă de pompe funebre din Cluj, primul birou de plasare a forţei de muncă, o companie de transport internaţional rapid. Hotelul Biasini este cunoscut ca fiind locul în care Nicolae Bălcescu şi Sándor Petőfi au încercat să unească  revoluţiile maghiară şi română de la 1848.

Cripta Josika / Foto: Alex Bogdan Pop

Cripta Josika / Foto: Alex Bogdan Pop

Pe partea stângă apare la un moment dat cavoul familiei Toader. Cavoul, în stil neogotic, a fost proiectat de către arhitectul clujean Anton Kagerbauer, care a continuat construirea „Bisericii cu două turnuri” de pe actualul Bulevard 1 Decembrie şi sediul Primăriei Clujului, de pe actuala stradă Eroilor. El a proiectat şi cavoul familiei contelui Miko Imre, care se află şi el în Hazsongard. Miko a fost o  personalitate de seamă a vieţii politice transilvănene din secolul al XIX-lea, a fost Guvernator General al Transilvaniei (1848, 1860-1861) şi ministrul Transporturilor şi Lucrărilor Publice al Ungariei între 1867 şi 1870.

Continuăm incursiunea prin­tre morminte cu cel al lui Leon Daniello, profesor la UMF, medic pneumofiziologic, după numele căruia s-a numit şi Clinica de pneumo-fiziologie din Cluj, urmează mormântul aristocratului englez John Paget care s-a căsătorit cu o nobilă transilvăneană şi s-a stabilit în Transilvania. Mormântul cu îngeri din spate este cel al baronului Sigismund Kornis, primul fotograf din Ardeal.

Trei covouri deschise publicului. Primul cavou este alcătuit din două părţi, partea de sus e ca un fel de capelă, partea de jos e cripta. Acesta aparţine familiei baronului Josika Miklos. Scări în spirală coboară, prin beznă, la cămăruţa unde se află sicriele. Un grilaj de fier din tavan reprezintă parte din podea din încăperea de sus. Acoperişul e apoape distrus, iar în urmă cu câtva timp, un incendiu a cuprins şi partea laterală.

Cavoul cu imagini verzi, cavoul familiei Bethlen Iktar din Beclean a fost construit în 1879, în stil clasicist. Familia aveau un cavou în Sighişoara care a fost distrus în timpul revoluţiei paşoptiste. Deasupra intrării se vede blazonul Bethlen şi Teleki. Aici este înmormântat groful Mikos Banffy, cel ce a avut în posesie castelul din Bonţida.

Cavoul soţiei contelui Miko Imre, care a murit în 1849 după ce a născut al patrulea copil. Soţul ei era arestat la Viena, astfel că  a aflat de moartea contesei după şase luni. Sarcofagul Mariei de Rhedey este făcut din marmură de Carrara, sculptat de sculptorul Max Emanuel din Praga, după modelul sarcofagului împărătesei Prusiei, în 1882-1883. Dorinţa contelui a fost, totuşi, să nu fie înmormântat alături de soţia sa. Arhitectul Anton Kagerbauer a făcut mai multe planuri pentru cavou şi fost supărat pentru că, zice el în scrierile sale, contele l-a ales pe cel mai ieftin”. El a adus pietrele cu un an înainte în locul acesta ca să le testeze cum rezistă la vreme.

Coborâm prin zona de morminte cunoscută sub denumirea de „cimitirul hoştezenilor”, care erau agricultori din jurul Clujului. Semnul distinctiv pentru mormintele lor este coroniţa împletită şi un braţ cu un spic de grâu. Printre ultimele obiective vizitate a fost mormântul compozitorului Nicolae Bretan, monumentul unui tânăr soldat ucis în primul război mondial, supranumit „Pista”, şi un cavou care are încastrată în el o placă funerară din 1585, amplasată iniţial în zidul oraşului.


Publicitate

Postaţi un comentariu