Opt premiere în stagiunea 2013-2014 la Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuși „Puck”/ Foto: Dan Bodea

Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca va prezenta publicului opt premiere în stagiunea 2013-2014.

Conform Agerpres, repertoriul propus promovează diversitatea, oferă spectacole pentru toate vârstele, de la preşcolari la adolescenţi şi adulţi. Alături de poveştile consacrate din literatura universală şi cea autohtonă, se află şi spectacole montate după opere din literatura contemporană ori inspirate din tradiţiile populare.

Astfel, spectacolul „Moliere” în regia lui Jahanny Bert va fi realizat în colaborare cu Institutul Francez.

De asemenea, copiii, părinţii şi bunicii sunt invitaţi la spectacolele „Ursul păcălit de vulpe”, în regia Delia Gavliţchi, cu premieră în luna noiembrie, şi „Unde e buricul lumii?”, pus în scenă de regizoarea Viorica Mate Viorica, care se va juca începând cu luna decembrie.

Anul 2014 va aduce o suită de surprize pentru spectatori, precum „Păcală’ şi ‘Trei crai’, regizor Traian Savinescu, „Zâna Lacului” şi „Cenuşăreasa”, regia Viorica Mate, „Moliere”, regia Johanny Bert, şi „Minunatele fapte ale sfântului Nicolae”, regia Laszlo Vadas .

În noua stagiune, vor fi păstrate în repertoriu şi titlurile de succes din anii anteriori. Vor fi reluate spectacolele de succes cu „Motanul vrăjitoarei”, „Mateiaş Gâscarul”, „Muzicanţii din Bremen” şi ‘„Búbocska”.

Totodată, în săptămâna 14-18 octombrie va avea loc a 12-a ediţie al Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”. În cadrul festivalului vor fi prezentate 38 de spectacole, susţinute de 17 trupe din ţară şi din străinătate. Vor avea loc şi trei ateliere de creaţie conduse de Gaspare Nasuto, maestru păpuşar din Italia şi adresate actorilor şi studenţilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu