O nouă generație de actori de la UBB iese la rampă: Ultimele aplauze ale profesorilor, primele aplauze ale publicului

Foto: Dan Bodea

Îi caracterizează tinerețea, curiozitatea și dorința de a-i egala pe profesorii lor. Sunt ludici, conflictuali, cu bune și cu rele, dar mai „normali” decât erau la 18 ani când, „din greșeală” sau cu bună știință, au luat hotărârea de a deveni actori. Unii au primit deja botezul pe o scenă profesionistă, alții sunt pregătiți să o facă. 19 tineri absolvenți de actorie, de la linia de studiu română, din cadrul Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj, vor da în acest an piept cu viața și, cei mai buni sau mai norocoși dintre ei vor deveni colegi de scenă cu cei care astăzi le sunt profesori. Pentru cine se va ridica cortina și pentru cine aplauzele se vor lăsa așteptate rămâne de văzut. Într-o țară în care posturile în teatrele de stat sunt insuficiente, iar teatrele independente se luptă pentru a-și finanța proiectele, șansa pentru acești tineri stă doar în puterea lor de a-și crea oportunități. Unii au primit deja oferte de angajare și sunt cu un picior în sistem, pe alții îi așteaptă teatrele independente, iar alții se gândesc încă de pe acum să renunțe.

Până atunci însă, se pregătesc pentru ceea ce va fi în cazul lor petrecerea anului, respectiv Festivalul Galactoria din perioada 6-14 iunie care le va da ocazia să joace spectacole împreună și să se facă auziți dincolo de cercul restrâns al sălii de cursuri.

Transilvania Reporter a stat de vorbă cu o parte dintre absolvenții de teatru din acest an pentru a afla ce i-a determinat să urmeze această facultate, care este lecția pe care au învățat-o despre actorie și cât de optimiști privesc spre viitor. La discuție au participat studenții clasei de actorie condusă de Ionuț Caras și Mara Opriș: Denisa Blag, Carina Wagner, Liviu Bora, Eduard Trifa, Ciprian Valea, Ionuț Șerban (absente motivate fiind Oana Serena Secară și Andra Buicu), respectiv viitorii absolvenți din acest an de la clasa lui Filip Odangiu și Sinkó Ferenc: Alina Mișoc, Alexandru Manea, Paul Popa, Diana Tușa, Irina Maria Boboș, Simion Zaiț, Diana Crăciun, Bogdan Gontineac.

Denisa Blag, din Cluj-Napoca, a urmat Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” și a decis să urmeze o facultate de teatru pentru că avea pasiune pentru actorie încă din școala generală. În liceu și-a dat seama că asta și-ar dori să facă în viitor, s-a răzgândit în clasa a XII-a, a făcut o pauză de un an și a decis să dea la actorie pentru că nu își găsea locul în altă parte. Pentru Denisa cea mai importantă lecție din timpul celor trei ani de facultate a fost aceea de a afla că doar din greșeli înveți. Pentru ea actoria înseamnă libertate și iubire. Teatrul a ajutat-o se se disciplineze foarte mult și să se bucure de orice la intensitate mult mai mare. În acest moment așteaptă orice întâlnire cu scena și cel mai emoționant pentru ea ar fi să joace pe aceeași scenă cu profesorii ei. Tot din Cluj este și Carina Wagner, care a început să facă teatru de amatori în liceu și în clasa a XII-a încă era pregătită să dea admitere la psihologie până în momentul în care și-a dat seama că doar actoria o va ajuta să se descopere pe sine. „Actoria este o profesie în care este vorba despre disciplină și respect. Oamenii care nu fac teatru nu au cum să înțeleagă pe deplin ce simțim noi și procesul lung care stă în spatele devenirii noastre”, precizează Carina.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Liviu Bora, din Vișeul de Sus, a urmat liceul la Baia Mare și cu ajutorul unui profesor de franceză a început să descopere teatrul de amatori. S-a hotărât destul de repede să dea la teatru în Cluj, aceasta fiind singura opțiune după ce a eliminat ideea de a deveni herpetolog și de a studia toată viața…reptile. În cei trei ani de facultate a ajuns la concluzia că teatrul nu poți să îl faci singur, că actoria este despre dragostea față de oameni și despre modul în care reușești să îi faci să râdă, sau să plângă. „Meseria asta pe jumătate o înveți tu, pe jumătate o furi de la ceilalți, privindu-i. Nu poți să fii bun, dacă nu suntem împreună buni. O altă lecție care m-a urmărit până astăzi a fost la admitere când profu’ a spus cuiva «Oamenii frumoși au tendința să fie autosuficienți». Eu venind în cap cu niște impresii foarte mari despre mine, imediat am început să conștientizez altfel ceea ce credeam că sunt și ceea ce ar fi trebuit să tind să fiu”, explică Liviu. Eduard Trifa este din Arad, a făcut din liceu actorie și auzind de la mulți prieteni de-ai lui despre facultatea de teatru din Cluj, a decis să o urmeze. A văzut în actorie șansa de a se descoperi pe el în diferite situații și nu a vrut să o rateze. Deși iese total din discuție să se lase vreodată de actorie, o alternativă pentru el ar fi să se îndrepte spre zona IT-ului. Acest lucru este însă puțin probabil din moment ce este determinat să ajungă atât de departe încât într-o zi să aibă șansa să îi întâlnească pe platoul de filmare pe Quentin Tarantino sau Steven Spielberg.

Născut în Bistrița, Ciprian Valea, spune că a venit la Cluj „din greșeală”. A ales facultatea de teatru pentru că făcea actorie din liceu și în urma unor dezbateri intense, el cu sine, el cu mama, el cu tata, a hotărât să vină la Cluj. „Prima lecție pe care am primit-o la facultatea de teatru a fost chiar în primele zile când domnul profesor a spus că de acum încolo pentru noi nu mai există nu pot, nu vreau, nu știu”, precizează Ciprian. Nu l-ar speria întâlnirea cu un mare regizor, ci mai degrabă l-ar speria neîntâlnirea. În ceea ce privește o viitoare carieră cinematografică, Ciprian este foarte categoric: „Mi-ar plăcea să joc cu Tom Hardy, într-o regie de Guy Ritchie și să fie și Edward Norton pe acolo”. Ionuț Șerban este din Oradea și interacțiunea lui cu teatrul a început tot în formă amatoricească printr-o asociație din orașul natal. De atunci, actoria a devenit un microb de care nu a mai putut scăpa. „Am avut experiența de a lucra într-un birou, printre hârtii și am zis că nu voi putea face asta toată viața. Atunci a fost momentul când am căutat teatrul”, spune Ionuț.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Ceea ce caracterizează această generație de actori este diversitatea, spune profesorul și actorul Ionuț Caras cu referire la tinerii pe care i-a avut sub aripă în ultimii trei ani. În ceea ce privește actoria, aceasta poate fi predată până la un punct. Mai departe, totul stă în disponibilitatea fiecăruia de a se dărui scenei și publicului său.

„Actoria are principiul copilului mic aruncat în apă: nu ai unde să fugi, nu ai cum să scapi. «Mori», sau nu. În timp ce joci, te vindeci de toate: și de răceală și de durere de cap, și de frică și de neîncredere. Scena este un loc al adevărului chiar dacă totul pare o minciunică ambalată frumos. Noi, actorii, îmbătrânim mai repede decât ceilalți. Câteodată acesta este sentimentul. Te maturizezi mai repede, te înțelepțești, corpul ți se ruinează mai repede. Dar ce poate fi mai frumos și mai de invidiat decât să te joci încontinuu, să rămâi în zona copilăriei, să lucrezi într-un loc frumos, să se uite lumea la tine și să și fii plătit pentru asta. Ce e clar diferit față de alte meserii este faptul că în cazul actoriei rezultatele pot apărea foarte târziu, premiile la fel. Sunt sute de actori care nu sunt ținuți minte. Cine va veni anul acesta în Cluj nu va ști cine a fost Melania Ursu, de exemplu, sau cine a fost Silvia Ghelan. Și numele meu va intra la un moment dat în această categorie. Actoria e o experiență și din partea noastră spre sală și din partea sălii spre noi, care se întâmplă pentru cine e acolo, atunci. Teatrul, spune cineva foarte frumos, este un capriciu al cortinei. Dacă nu s-ar ridica cortina, nu l-am vedea”, precizează Ionuț Caras.

Sunt părți bune și mai puțin bune în a lucra în teatrul de stat și la fel este situația și în cazul teatrului independent. Teatrul de stat îți oferă o oarecare constanță și un ritm susținut, pe când în teatrul independent pot trece luni bune până scoți la capăt un proiect. Cu toate acestea, Ionuț Caras precizează că din ceea ce observă în ultimii ani, mulți absolvenți își găsesc vocea personală pe scena independentă, ceea ce e bine pentru dezvoltarea teatrului românesc. „Este normal să existe variante și timpul va hotărî cine rezistă. E greu să reziști. Toată lumea știe că teatrul în România nu este încurajat din punct de vedere al finanțărilor și atunci este mai dificil să reziști pe piață. Dar se poate. Ideal este să fii și angajat în sistem și să lucrezi ce vrei în rest”, declară Ionuț Caras. Proba mare pentru tinerii actori va fi, ca în fiecare an, Festivalul Galactoria, ajuns la ediția a 13-a. Vor avea loc peste 10 spectacole, show-uri individuale, dezbateri și concerte, pe scurt, va fi un party luat foarte în serios.

„Galactoria a început în 2004 cu promoția mea și primul scop era acela de a crea un fel de „târg de actori”, date fiind dificultățile de angajare. Am zis să-i aducem mai aproape pe oamenii care ar putea fi interesați de noi și ideea unei piețe s-a îmbinat cu momentul festiv al încheierii unui ciclu. Studenții vor putea fi văzuți în șase sau șapte producții mari diferite, jucând o mulțime de personaje. Reprezentative pentru ei în gala aceasta sunt mobilitatea și disponibilitatea foarte mare de joc, dublate de o energie foarte puternică. Au spectacole în care joacă foarte alert pentru că și ritmul lor ca generație este mult mai alert, mai activ, față de ritmul generației mele, de exemplu”, a mai precizat Ionuț Caras.

„Meseriile încep să se amestece. Nu e suficient să fii actor, trebuie să știi cum să faci un afiș, cum să îți corectezi un text, cum să vinzi, cum să ții relația cu presa, cum să filmezi un clip, să-l editezi. Actorul trebuie să fie mai multe lucruri dacă vrea să trăiască. Să organizezi un proiect ține tot de meseria asta. Cumva se împrumută stilul actorilor de acum câteva sute de ani, pe vremea trupelor ambulante care făceau toate lucrurile: ei coseau, ei scriau, ei jucau, ei strângeau banii, ei puneau deoparte pentru următoarea producție, ei închiriau spațiul. Cam asta se întâmplă acum și în teatrul independent”, Ionuț Caras, actor al Teatrului Național din Cluj și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

Tinerii actori de la clasa profesorilor Filip Odangiu și Sinkó Ferenc s-au pregătit nu neapărat pentru teatrul care este, ci pentru teatrul care poate fi. Sunt tineri rebeli, oameni cu smerenie, care văd actoria ca pe o cale și care vin cu un nou tip de etică față de meserie și față de spectator. Cel puțin în așa fel îi prezintă Filip Odangiu, unul dintre profesorii lor. „La admitere erau în deplină cunoștință de cauză de ce au dat la teatru, dar odată ce aprofundezi un domeniu îți dai seama că nu știi nimic. La clasa noastră avem două direcții de acțiune, o călătorie în exterior pentru a dobândi trucurile meseriei și cealaltă, mai importantă, este călătoria în interior, o aventură foarte periculoasă. Ce vedem noi aici sunt niște oameni care au înaintat destul de mult pe ambele drumuri, dar rezultatul nu îl mai reprezintă niște tineri atât de bine centrați și bidimensionali ca la început. Ambiguitatea mă bucură și e un semn că acești oameni sunt mai „normali” decât erau la 18 ani. Este o generație foarte dragă nouă pentru disponibilitatea pe care a arătat-o față de ceea ce i-am propus noi. Admiterea la teatru nu e doar un proces prin care noi îi alegem pe ei, ci și un proces în care ei ne aleg pe noi”, precizează profesorul Filip Odangiu.

Scurtarea ciclului de studii la durata de trei ani este un lucru anti-natural, spune profesorul, pentru că trupul și mintea unui actor se dezvoltă în cel puțin patru ani. „Intrarea pe o scenă profesionistă este, de fapt, o continuare firească a școlii. Lecția serioasă pe care ei trebuie să o învețe este că dacă pregătirea lor încetează acum, nu au nicio șansă. Neîncrederea trebuie înlocuită cu o curiozitate permanentă”, consideră Filip Odangiu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Alina Mișoc din Giurgiu, nu știe exact de ce a ales teatrul și uneori se întreabă dacă este fericită făcând asta. Știa din clasa a șaptea că vrea să dea la teatru, pentru simplul fapt că îi plăcea să fie pe scenă. „Plăcerea de a juca trebuie să fie mai mare decât frica sau neîncrederea. Tot timpul ne e frică să nu uităm textul, să nu ne încurcăm, să nu explodeze un reflector. Cu toate acestea trebuie să urcăm întotdeauna cu gândul că spectacolul nu va putea ieși altfel decât unul reușit”, precizează Alina. Alexandru Manea din Târgu Jiu spune că niciunul dintre colegii săi nu a venit la facultatea de teatru cu gândul că va avea o carieră din care va face bani. „Cu toții am venit știind că vom avea o lipsă. Ce ne-a făcut să rămânem a fost ideea potrivit căreia facultatea aceasta te face să nu mai fi un produs al societății în care trăiești. Prin teatru renunți la anumite măști care acționează la nivel subconștient foarte profund și pentru mulți dintre noi acest lucru a fost suficient să ne determine să rămânem”, a precizat Alexandru. Când a venit la Facultatea de Teatru din Cluj, Paul Popa, originar din Mediaș, a fost candidatul care la admitere s-a prezentat în pantaloni colorați și în tricou cu steagul Americii. Deși era tentat să urmeze teologia, teatrul l-a prins în vrajă și nu l-a mai lăsat să plece. „Mă bucur că am dobândit în facultate curajul de a mă confrunta cu ce urmează și de a nu-mi fi frică de faptul că nu voi avea un loc de muncă stabil. Varianta de teatru independent, într-un fel riscantă, are o frumusețe aparte și mă gândesc serios să urmez această cale. Va fi o altă aventură”, spune Paul.

Diana Tușa este din Turda și are deja o specializare în Comunicarea și Relații Publice. În momentul în care și-a dorit o schimbare radicală în profesia ei a luat decizia de a da la teatru, iar astăzi mai are câteva săptămâni până la absolvire. Irina Maria Boboș este din Cluj și a mers prima dată la un spectacol de teatru în clasa a XI-a pentru a primi un zece la franceză. Cu o lună înainte de admiterea la facultate s-a decis să dea la teatru, deși își dorea să meargă și spre psihologie. O explicație pentru faptul de a fi aici, spune Irina, este o secundă de revelație. Ce a învățat în cei trei ani de facultate a fost faptul de a da importanță ideii de a fi ea însăși.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Simion Zaiț, din Arad, a venit la facultatea de teatru pentru a fi liber. Aventura cu actoria a început pentru el în clasa a noua când a intrat într-o trupă de teatru francofonă și timp de patru ani a făcut teatru de amatori. Nu a urmat tradiția familiei de a avea o carieră militară și cu trei zile înainte de admitere s-a decis să dea la teatru. „Nu partea financiară ne-a îndemnat spre această cale, ci ideea de a trăi mai multe vieți. Oportunități vor apărea și trebuie să fim la momentul și locul potrivit să le prindem. Mult ține de noroc și destin”, consideră Simion. Primul contact pe care Diana Crăciun l-a avut cu teatrul a fost în clasa a zecea când a intrat în trupa de teatru a școlii din Satu Mare unde era elevă doar pentru a scăpa de orele de matematică. Cea mai importantă lecție primită în cei trei ani de facultate este faptul că în teatru nu există nici bine, nici rău și aceasta este frumusețea lui. Bogdan Gontineac este din Brașov și a început facultatea de teatru la 26 de ani când și-a dat seama că era o zonă pe care își dorea să o exploreze. Prin actorie a ajuns să regăsească copilul din el și să aibă încredere în posibilitățile sale. „Cred că curiozitatea mea nu se oprește cu terminarea facultății și îmi doresc să lucrez în toate mediile care țin de teatru și film”, a precizat Bogdan Gontineac pentru Transilvania Reporter.


Publicitate

Postaţi un comentariu