, , Nunta lui Figaro” cu artişti francezi pe scena Operei Maghiare

Opera Maghiară din Cluj oferă publicului un spectacol de excepţie în 25 iunie, de la ora 18:30. Astfel, în, , Nunta lui Figaro” de Mozart, ultima operă comică a stagiunii, îl veţi vedea de Sébastien Lemoine, în rolul contelui Almaviva, iar Susanne va fi interpretată de Amélie Robins. Ambii au fost premiaţi recent la Festivalul de Operă Armel. Capodopera compozitorului austriac este pusă în scenă în regia lui Novák Péter, dirijorul orchestrei fiind Jankó Zsolt.

Publicul va putea urmări o producţie nouă, nonconformistă, care în vremea lui Mozart a fost interzisă de către cenzură, dar care astăzi este accesibilă tuturor într-o viziune actualizată, contemporană. , , Fără doar şi poate că povestea nunţii lui Figaro este una distractivă, hazoasă, urmărind legile construcţiei unei comedii clasice ca la carte, dar de fapt situaţiile şi caracterele comice par că merg până la grotesc, şi privite prin ochii contemporanilor ne apar exagerate până la absurd. Însă toate piesele acestui puzzle provin fără excepţie din arsenalul de critici la adresa societăţii pe care autorul le foloseşte şi articulează cu o conştientă meticulozitate. Fără îndoială că o asemenea critică nu-şi pierde niciodată valabilitatea şi este binevenită în orice timp şi spaţiu al istoriei culturii” spune despre acest spectacol, regizorul Novák Péter.
Distribuie:

Postaţi un comentariu