Nicolas Simion revine la Cluj în două recitaluri de jazz

Foto: http://www.nicolassimion.com/

Două recitaluri de jazz grupate sub titlul „Jazz Night Out (in memoriam Jancy Körössy)” vor fi organizate la Cluj între 14 şi 15 aprilie. Protagoniştii celor două seri vor fi Nicolas Simion (saxofon, pian) şi Sorin Romanescu (chitară), instrumentişti cunoscuţi pe scena muzicală de gen. Întâlnirile muzicale vor avea loc luni şi marţi cu începere de la ora 19.00, respectiv 21.00, la Sala Studio a Academiei clujene de muzică şi la Insomnia Cafe. Intrarea este liberă la ambele evenimente, potrivit comunicatului transmis presei.

După o absenţă de peste cinci ani de pe scena jazzistică clujeană, Nicolas Simion revine la Cluj, dar şi la Bistriţa (26 aprilie 2014), într-o serie de recitaluri „academice” şi de club în care îl va avea alături pe chitaristul bucureştean Sorin Romanescu. Muzician complex, Nicolas Simion aduce pe scenă sonorităţile specifice genului, împletite atât cu influenţe din muzica clasică, cât şi din folclorul românesc pe care îl simte foarte aproape de sufletul său. Talentul saxofonistului care trăieşte la Koln, în Germania, este dublat de cel al chitaristului Sorin Romanescu, personalitate muzicală recunoscută nu numai în lumea jazzistică ci şi în cea a dansului contemporan şi al performance-ului în general.

Manifestare dedicată memoriei lui Jancy Körössy, figură emblematică a jazz-ului românesc, „Jazz Night Out” va readuce în atenţia publicului meloman o serie de creaţii pe care duetul Nicolas Simion – Jancy Körössy le-a realizat şi prezentat publicului la începutul anilor 2000 într-o serie de concerte şi recitaluri susţinute atât în România, cât şi în Austria sau Germania. Rezultatul muzical al acestei colaborări se regăseşte şi pe o serie de albume editate de Nicolas Simion, care vor fi prezentate fanilor de jazz cu ocazia celor două evenimente dedicate lui Jancy Körössy. Manifestările din zilele de 14 şi 15 aprilie 2014 vor conţine şi un masterclass dedicat studenţilor modulului de jazz de la Academia de Muzică „Gh. Dima” şi se vor continua cu recitalul „Magic Drop” susţinut de această dată de trio-ul Nicolas Simion (Nicolas Simion – saxofon, Sorin Romanescu – chitară şi Hollandus Zoltán – contrabas) la Yolka în data de 16 aprilie 2014, ora 21.

Organizatori evenimentului sunt Academia de Muzică „Gh. Dima” în parteneriat cu Institutul Francez Cluj şi Asociaţia Culturală Origo.

Distribuie:

Postaţi un comentariu