Monica Columban, de 30 de ani la catedră: „Dacă învățământul românesc mai are o resursă, aceea sunt profesorii”

Foto: Dan Bodea

Monica Columban este profesoară de română în sistemul educațional românesc de aproape 30 de ani. În tot acest timp, a văzut cum dintr-o profesie care se bucura de o stimă socială extraordinară, meseria de profesor are astăzi un statut pe care doamna profesoară îl numește, cu eleganță, „nefericit”. Predând la un liceu cu profil real, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj, ambiția Monicăi Columban nu este de a scoate din elevii ei filologi deși, nu de puține ori s-a întâmplat și asta. „Idealul este să îi transform pe elevi în cititori. Eu nu am o suferință pentru faptul că ei nu merg la Litere. Misiunea mea este să îi fac cititori și să înțeleagă ce soluții existențiale oferă literatura”, precizează doamna Columban. Despre cariera pe care și-a construit-o la catedră de aproape trei decenii, ce ar trebui să îi motiveze pe tinerii profesori să intre în învățământ și cum se prevede viitorul metodelor de predare, am aflat mai multe de la Monica Columban, cu doar câteva zile înainte de începerea unui nou an școlar.

Reporter: Vă amintiți cum a fost pentru dumneavoastră primul an de predare?

Monica Columban: Primul an de predare este o experiență complexă care poate deveni complicată în anumite condiții. Eu mi-am făcut stagiatura în ultimii ani ai regimului comunist, am terminat Facultatea de Litere în 1986 și mi-am dat definitivatul în 1989. Stagiatura mea a fost realizată după o veche zicală a studenților de la Litere în vremea aceea care clasificau localitățile de repartiție după trei criterii: sate prin care trece trenul, sate în care se aude trenul și sate în care s-a auzit de tren. Eu am fost repartizată în satul Noțig, din județul Sălaj, un sat retras în care doar s-a auzit de tren. Ca urmare, cu fiecare zi simțeam că trebuia să îi învăț pe copii mult mai mult decât româna.

R.: V-ați gândit în acea perioadă să renunțați la predat și poate să vă reprofilați?

M.C.: Cu riscul de a surprinde pe cei care citesc acest interviu, mărturisesc că nu am avut această dorință. Îmi era foarte greu să fiu într-un sat departe de casă, eram proaspăt căsătorită când am plecat la repartiție, așteptam două ore la singurul telefon din sat să fac comandă la Cluj să vorbesc cu soțul meu și de câte ori răspundea la telefon eu, de dor, de singurătate, de supărare izbucneam în plâns. Cu toate acestea, îi spuneam soțului meu că mai stau o săptămână și apoi încă una și am rămas până în 1989 când m-am întors la Cluj. În ’89 am luat o detașare la Huedin pe catedra de engleză și după 1990 m-am titularizat și am beneficiat de o altă detașare de data aceasta la Colegiul Național „Emil Racoviță” unde, după trei ani, în 1993, m-am și titularizat la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, timp de cinci ani și apoi am revenit la Colegiul Racoviță.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

R.: Ce v-a motivat în cei 29 de ani de când ați intrat în învățământ, să rămâneți în sistem?

 M.C.: A fost în primul rând pasiune și cu cât trece timpul, cu atât sunt mai sigură că am făcut alegerea cea mai bună.

R.: Ce ar trebui să îi motiveze pe tinerii care intră astăzi în învățământ?

M.C.: Eu cred că motivația nu vine odată cu intrarea în învățământ, ci cu mult timp înainte când iei această decizie. Dacă intri în învățământ ca într-o soluție de compromis, nimic nu te va motiva, iar dacă te-a motivat altceva anterior, atunci cu siguranță vei rezista. Eu mi-am dorit să devin profesoară încă din clasa a cincea, avându-i ca model pe profesorii mei de la Sibiu, de la Școala Generală nr. 12.

R.: V-ați schimbat în toți acești ani, de când sunteți în învățământ, modalitatea de predare?

M.C.: Ea se schimbă sensibil, însă nu radical, în fiecare an. Se schimbă pentru că nu aș putea rămâne cantonată în același model. Principala curiozitate a persoanelor care nu lucrează în învățământ este următoarea: nu te plictisești să faci mereu același lucru?Acestora le spun că niciodată nu te plictisești pentru că întotdeauna îți orientezi discursul după elevi, după dispoziția clasei și întotdeauna descoperi un procedeu interesant pe care l-ai putea folosi. Nu este câtuși de puțin o muncă de rutină. Devine o muncă de rutină dacă îi percepi pe cei din fața ta ca obiecte de mobilier, altfel nu are cum să devină o muncă de rutină.

R.: Care este statutul profesorului astăzi și care era în urmă cu două-trei decenii când ați făcut „primii pași” în învățământ?

M.C.: Când am ales eu această profesie, ea se bucura de o stimă socială extraordinară. Profesorul reprezenta ceva. Acum lucrurile s-au schimbat și statutul profesorului este nefericit. Stima socială s-a degradat foarte mult, sunt factori și exteriori, dar și cauze din interior. Respectul se și câștigă, iar profesorul când a ales acest lucru nu a ales să fie doar un transmițător de informație, ci a ales să aibă și statutul unui model. Cred că asta se reproșează cel mai mult acum. Lipsa modelelor.

R.: Considerați că profesorilor începători le este mai greu să câștige respectul elevilor în ziua de astăzi?

M.C.: Cred că le este greu în prima săptămână de predare. Tinerețea nu este un dezavantaj, ci un atu pentru că îl apropie pe profesor de vârsta elevilor lui dar trebuie, în același timp, să fie un model. Dacă elevii din clasă simt acest lucru, cred că profesorul nu va avea o soartă foarte grea la catedră. Personalitatea profesorului este cel puțin la fel de importantă cu nivelul său de pregătire. Acesta din urmă se poate perfecționa, dar personalitatea lui este gata formată.

R.: Ați participat la numeroase programe de formare a profesorilor tineri. Vedeți în ei entuziasmul de a intra la catedră?

M.C.: Categoric. Dacă învățământul românesc mai are o resursă esențială, resursa este cea umană. Profesorii tineri sunt o categorie entuziastă și sunt oameni a căror motivație este în primul rând educația, pentru că de motivație financiară nu se poate vorbi.

R.: Considerați că structura anului școlar cu cele 84 de zile de vacanță de vară și începerea cursurilor în 15 septembrie, este benefică pentru elevi?Printre efectele unei vacanțe de vară lungi ar fi și pierderea multor cunoștințe. Ar fi o soluție începerea școlii mai repede?

M.C.: Ar putea deveni o soluție dar care trebuie să aibă alte rațiuni decât aceea că se pierd cunoștințele acumulate. Dacă se pierd într-o vară, însemnă că nu au fost bine sedimentate. Noi, în mod normal, le oferim cunoștințe pentru toată viața nu pentru scurtă durată. În schimb, o rațiune mi s-ar părea faptul că vacanța de Crăciun este foarte scurtă și revenirea la școală la trei zile după Anul Nou este obositoare. Eu acolo nu înțeleg de ce nu se face o prelungire de o săptămână. (n.red. Interviul a fost realizat cu o zi înainte ca Ministerul Educației să anunțe modificarea structurii anului școlar. Printre schimbări se numără creșterea cu o săptămână a vacanței de iarnă, care va fi de 3 săptămâni).

R.: Ce părere aveți despre introducerea tehnologiei la clasă și cum vedeți viitorul metodelor de predare?

M.C.: Eu consider că introducerea tehnologiei la clasă nu este un scop în sine. Dacă tehnologia slujește progresul la o anumită disciplină este foarte bine. Nu vreau să mă refer doar la disciplina mea, dar la foarte multe discipline utilizarea tehnologiei scurtează foarte mult parcursul și este cât se poate de benefică. Posibilitatea de a accesa informația prezentată vizual, posibilitatea de a vedea fenomene, experimente este necesară. La disciplinele umaniste și la literatură în mod special avem, însă, foarte puține soft-uri educaționale. Încercăm să punem literatura în relație cu celelalte arte, vizionăm secvențe de film, ascultăm vocea scriitorilor. Cred că didactica disciplinelor ar trebui să se adapteze unui ritm al lumii. Acest ritm creează copii foarte dinamici și atașați de informația vizuală. Noi va trebui să găsim căile de a le furniza informația prin mijloacele pe care ei le acceptă, nu static, nu prin prelegere sau alte metode tradiționale. Totuși, e foarte greu de găsit echilibrul pentru că dacă discutați cu colegii mei, toți se vor plânge de numărul redus de ore. Și eu cred că trei ore de literatură la liceu nu sunt suficiente. Problema este cum vom gestiona numărul redus de ore cu informație pe care trebuie să o oferim și pe care vrem să o oferim și căile prin cate o oferim. Metodele moderne ale dezbaterii, ale muncii în echipă și ale proiectelor sunt foarte cronofage.

Doamna profesoară Monica Columban, în cabinetul de română al Colegiului Național „Emil Racoviță”/Foto: Dan Bodea

Doamna profesoară Monica Columban, în cabinetul de română al Colegiului Național „Emil Racoviță”/Foto: Dan Bodea

„Elevii sunt foarte deschiși, cu condiția să înțeleagă ce se vrea de la ei. Vor să fie tratați bine, elegant și funcționează ca o oglindă. Acel tratament pe care îl primesc, pe acela îl oglindesc”, Monica Columban, profesoară de română la Colegiul Național „Emil Racoviță”


Publicitate

Postaţi un comentariu