Ministrul Culturii, Corina Șuteu/„Electric Castle îmbină perfect ceva ce România a visat întotdeauna să aibă: patrimoniu și cultură alternativă”

Foto: Dan Bodea

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a ajuns în cursul serii de joi la Bonțida, în prima zi a Festivalului Electric Castle, pentru a susține prin prezența ei campania de donații „Brâncuși e al meu”. Cu scopul de a strânge suma de șase milioane de euro pentru achiziţia operei „Cumințenia Pământului”, campania este promovată și la Bonțida de Festivalul Electric Castle.

„Mă bucur foarte mult să vin aici pentru campania Cumințenia Pământului și mă bucur că Electric Castle a acceptat să susțină această campanie. Pentru mine este și o formă de a spune că un ministru al culturii, în opinia mea, trebuie să fie și ministrul culturii alternative. Întotdeauna am fost o susținătoare a artelor emergente și mi se pare că Electric Castle este un festival splendid, pentru că el combină ceva ce am visat întotdeauna să avem: patrimoniu și cultură alternativă. Am vizitat spațiile acestea minunate ale castelului care într-o zi vor deveni galerii de artă, vor găzdui artiști, laboratoare, rezidențe. Abia aștept să mă scufund în festival. Știu că undeva în mulțime este și Adrian Ghenie, Mihai Pop, Ciprian Mureșan, Tudor Giurgiu și alți mulți clujeni. După părerea mea, Cluj rocks!”, a transmis Ministrul Culturii, Corina Șuteu. Ministrul Culturii a mai declarat că la Electric Castle, în cursul serii de joi, așteaptă să asculte cu mare interes trupa islandeză Sigur Rós.

În cursul zilei de vineri, 15 iulie, Corina Șuteu va fi prezentă la Arad unde în calitate de ministru al culturii va semna un protocol de colaborare și va vizita Academia Itinerantă Andrei Șerban, proiect aflat la a cincea ediție și iniţiat de ECUMEST şi de Institutul Cultural Român de la New York, al cărei director Corina Șuteu a fost în perioada 2006-2012.

„Sper să susțin în continuare, și cu prilejul călătoriei la Arad, campania „Cumințenia Pământului”, a mai spus Corina Șuteu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Corina Șuteu a amintit participanților la festival, prin declarația de presă, că donația este de fapt o formă de participare, de existență și că, pentru fiecare dintre noi, a dona reprezintă altceva. „Îmi confirmă ceea ce cred, că a dona pentru campania Cumințenia Pământului e un gest care ține de participare și de prezența în spațiul public în mod evident, concret. Oricine poate să doneze prin brățările pe care le are în festival, la orice punct de servire din locație. Și chiar dacă nu vor dona prin brățara pe care au primit-o de la organizatori, vor avea timp să se gândească la acest gest pe durata campaniei și poate chiar se vor hotărî să doneze până la final”, a precizat Corina Șuteu, adăugând că, deocamdată, Ministerul Culturii nu s-a gândit să prelungească perioada campaniei,  sperând într-o reușită.

Campania “Brâncuși e al meu“ are ca scop strângerea sumei de șase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brancuși, fiind desfășurată până în data de 30 septembrie.

La Bonțida, Corina Șuteu a fost întâmpinată de preşedinta fundației Transylvania Trust, Csilla Hegedüs, fost Ministru al Culturii, care se ocupă de restaurarea Castelului Bánffy. Aceasta a condus-o pe Corina Șuteu în incinta Castelului, în clădirile principale și i-a explicat problemele cu care se confruntă fundația în acest moment în ceea ce privește restaurarea castelului.

„A fost o plăcere să îi spun bine ați venit succesoarei mele la Ministerul Culturii, este al doilea ministru care participă la Electric Castle, după mine. I-am detaliat problemele noastre și faptul că Guvernul României ne-a exclus de la fondurile europene, dar și faptul că nu avem nici co-finanțare la proiectele noastre europene. Până acum am reușit să adunăm în jur de 2, 5 milioane de euro, dar mai avem nevoie de șapte milioane. Rugăm pe cei care participă la festival să doneze nu doar pentru Cumințenia Pământului deși, bineînțeles este o onoare să fim asociați cu Brâncuși, ci și pentru restaurarea castelului. Electric Castle a contribuit cu mulți bani până acum și vom reuși și la această ediție să facem în jur de două luni de restaurare din banii primiți de la EC. Ei sunt singurii care finanțează restaurarea Castelului în momentul de față”, a spus Csilla Hegedüs.

Aceasta a mai precizat că, în perioada următoare, fundația pe care o conduce va face ceva inedit în România. „În clădirea principală, peste o lună vom începe un proiect de realizare a centrului Arts and Craft în cadrul căruia artiștii și meseriașii vor lucra împreună, va fi un spațiu de expoziții, ateliere de creații. Va putea fi văzut peste două luni, în 17 septembrie, fiind realizat cu bani de la Comisia Europeană”, a precizat președinta Transylvania Trust.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În cele patru zile de Electric Castle, organizatorii așteaptă peste 100.000 de participanți. În Ziua Zero a evenimentului, potrivit lui Andrei Aroneț, PR Manager Electric Castle, cele două scene ale festivalului și artiștii au atras peste 8000 de persoane.

„Anul acesta putem spune că ne-am reinventat pentru că avem o suprafață aproape dublă pe care festivalul se desfășoară. Numărul celor care au lucrat la organizare este și el aproape dublu, fiind vorba de peste 350 de oameni și pentru cei care vin aici, Electric Castle poate fi un prilej de descoperiri musicale. Ei pot să asculte aici artiști pe care poate nu îi știau, dar pe care sigur îi vor avea în playlist începând de luni.  Avem o campanie denumită Unofficial Parteners prin care firmele care vor da luni liber angajaților devin parteneri neoficiali ai noștri. Adică ei nu apar pe afișe, dar vor fi iubiți și vor crește moralul fără să mărească salariul, pentru că lunea de după Electric Castle e mai bine să fie liber. În timpul zilei, participanții pot urca cu un balon cu aer cald, pot găsi zone răcoroase în care să asculte muzică de pe vinil, pot face sărituri pe o pernă gigantică cu aer sau pot experimenta labirintul nostru. Sunt o mulțime de activități pentru toată lumea”, a declarat Andrei Aroneț.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu