Miki Braniște, director festival: Temps D’Images este cadrul unde artiștii nu vor fi niciodată cenzurați sau obligați să se autocenzureze

Foto: Dan Bodea

Programat în acest an în perioada 7-14 noiembrie, festivalul Temps D’Images se află la un punct de cotitură. Dacă în 2009, dispunea de un buget de 80.000 de euro, anul acesta a ajuns la un buget de aproximativ 35.000 de euro, cea mai mică sumă pe care a avut-o festivalul până acum. Cu toate acestea, echipa festivalului nu s-a descurajat și chiar dacă se gândește la o reinventare a festivalului anul viitor, în acest an a făcut efortul de a organiza o nouă ediție: „Am încercat să îndreptăm cam toate posibilitățile de finanțare către coproducțiile din România, investind mai puțin în artiști străini și în onorariile lor”, a declarat Miki Braniște, directorul festivalului Temps D’Images.

Astfel, cu formula „Spune-i cum știi, important e să vii!”  și cu un program din care nu lipsesc reprezentațiile de teatru, dezbaterile pe teme „fragile” și performance-urile de tipul lucrărilor conceptuale, organizatorii Festivalului Temps D’Images adresează o nouă invitație publicului din Cluj. Spectacole precum „Pulverizare” în regia lui Frédéric Fisbach după un text de Alexandra Badea,  despre relația noastră cu locul muncii în contextul globalizării, „Ea e băiat bun”, despre un transgender din Maramureș, în regia și conceptul lui Eugen Jebeleanu, sau spectacolul-lectură „Căpcăuni”,  de Yann Verburgh,  care tratează problema homofobiei, sunt doar câteva dintre reprezentațiile pe care publicul le va putea vedea într-una din locațiile festivalului: Fabrica de Pensule, Reactor de creație și experiment, Sala Radio Cluj sau cinema Mărăști.

Am stat de vorbă cu Miki Braniște despre a opta ediție a Temps D’Images, despre invitații din acest an și despre motivele pentru care festivalul ar trebui să continue.

Reporter: Festivalul Temps d’Images a ajuns la a opta ediție. Dacă privești astăzi în urmă, ce a însemnat pentru tine toată această aventură?

M.B.: Această aventură se leagă de foarte multe lucruri. Prin acest festival m-am dezvoltat și eu. Îmi aduc aminte cum am început în 2008 cu o ediție pilot la București, dar cum planul meu de viață era să mă mut la Cluj, am mutat mai întâi festivalul și apoi m-am mutat și eu. Venea pe un fond de lipsă a unui eveniment care să coaguleze tinerii, deși exista atunci și festivalul Man.In.Fest. care avusese această funcție timp de cinci ani, dar care din cauze financiare nu a mai putut continua. Am impresia că nu degeaba am continuat să facem festivalul la Cluj chiar și în condiții financiare precare. Feedback-ul este foarte bun de la public, chiar dacă nu este un public foarte numeros din cauză că sălile în care oferim reprezentațiile sunt mici. În jur de 4000 de spectatori vin la o ediție, au fost și 5000 în cadrul edițiilor în care am avut bani să închiriem sălile celor două teatre. Comunicarea noastră cu publicul s-a dezvoltat foarte mult, avem o legătură mult mai profundă. Inclusiv temele pe care le alegem an de an vin din aceste întâlniri cu publicul și ne găsim resursele în această întâlnire între artiști și public și conversațiile pe care ei le leagă.

R.: De ani de zile duceți o adevărată „luptă” cu autoritățile în ceea ce privește finanțarea. Au existat ediții finanțate și mai puțin finanțate. A fost vreo ediție în care ați avut finanțare atât cât ați solicitat?

M.B.: În 2009 am avut cu 45.000 de euro mai mult decât avem anul acesta. Un buget atât de mic ca în 2015 nu am avut în niciun alt an.

R.: Cum se explică?

M.B.: E un context generalizat precar. Când am organizat prima dată festivalul la Cluj, nu am avut finanțare de la Primărie, între timp i-am convins că merităm. Anul acesta, de exemplu, avem 10.000 de euro de la ei. Dar este o problemă prin faptul că Primăria nu poate să dea avans, ci noi trebuie să avansăm acești bani și apoi să decontăm. Degeaba crește finanțarea de la Primărie dacă nu avem cash-flow. AFCN-ul este în continuare partener. Am mai aplicat și cu alte proiecte de genul producții din cadrul festivalului care nu au fost câștigătoare pentru că erau tematici pe care anumite persoane din comisie nu și le asumau ca fiind importante pentru societate, sau că ar trebui dezbătute și prin artă. Așa că a trebuit să susținem artiștii cu proiectele lor din bugetul restrâns pe care îl avem. Am primit și din partea ICR-ului 13.000 de lei și pentru prima dată Consiliul Județean Cluj ne va da pe bază de rambursare 4000 de lei. Anii anteriori am avut susținere de 12.000 de euro de la Fundația ERSTE, dar anul acesta nu am mai aplicat. Televiziunea ARTE ne-a ajutat în fiecare an cu 6000 de euro după ce nu am mai avut finanțare europeană, dar anul acesta li s-a redus bugetul și nu am mai primit nimic de la ei. În ceea ce privește finanțarea de la AFCN, au fost foarte multe proiecte depuse, în jur de 2000, din care 80 au fost câștigătoare. Concurența este foarte mare, la secțiunea teatru fiind 16 proiecte finanțate.

R.: Este benefică toată această efervescență de evenimente, festivaluri, proiecte culturale?

M.B.: Este benefică atâta timp cât nu este doar o efervescență de genul pop-up, care apare și dispare. Emulația nu poate să ducă decât la lucruri bune și mă bucur, de exemplu, că Reactorul (spațiu cultural de creație și experiment situat pe strada. Petofi Sandor nr.4, n.r.) este pe poziții, că Zug-ul (spațiul cultural ZUG.zone, de pe strada Traian, nr. 40-42, n.r.) este prezent și că nu suntem doar noi. Dacă am fi fost doar noi la Fabrica de Pensule și nu am fi creat un context în care cei mai tineri ca noi să creadă că se poate, aș fi zis că este un proiect eșuat.

R.:Bugetul redus ce înseamnă pentru voi?

M.B.: Ne face să visăm mai puțin și ne obligă să ne restructurăm și să aranjăm programul artistic în funcție de posibilități. Am încercat să reducem din evenimente și dacă anul trecut am avut 35 de evenimente, anul acesta avem sub 30. Am redus festivalul de la 11, la opt zile. În luna mai am fost apelați de Organizația Națională de Acțiune Artistică din Franța care pregătește diverse călătorii de reperaj artistic în lume pentru programatori de festivaluri din Franța și ne-au spus că vor să cunoască și scena independentă din România și cu atât mai mult ne-a motivat să organizăm platforma și în acest an.

R:Pentru a completa bugetul festivalului în acest an ați apelat și la o campanie de crowdfunding pe platforma Creștem Idei. A fost prima dată când ați apelat la acest tip de susținere?

M.B: În 2013 am mai participat la o campanie de crowdfunding propusă de platforma We are here, imediat după rezultatele de la AFCN. La momentul respectiv era o noutate în România și noi nu am fost foarte în temă și ne-am dat seama cam în ultimele două săptămâni că ar fi putut să ne ajute foarte mult. Nu am fost foarte prezenți în spațiul virtual și am reușit să strângem doar câteva sute de euro. De data aceasta prin Creștem Idei am ajuns la 13.000 de lei, proiectul fiind finanțat 166%, ceea ce ne dă încredere. Dan Perjovschi ne-a făcut și el o donație în afara campaniei, alături de Marcel Ionescu-Heroiu și un anonim generos.

12034435_904238456334355_3740210031828447408_o

R.: Anul trecut, festivalul Temps d’Images a inaugurat conceptul de artist asociat și a invitat-o pe Gianina Cărbunariu, regizor şi dramaturg. De ce ați apelat la această formulă de artist asociat?

M.B.: Ne-am gândit că ar fi bine să punem accentul pe un tânăr artist care este foarte important pentru momentul actual și care are perspectiva unei cariere internaționale în viitor. Gianina Cărbunariu, care a fost invitată anul trecut și Alexandra Pirici, invitata din acest an, sunt două artiste foarte interesante și diferite în același timp. Alexandra Pirici împreună cu Manuel Pelmuș au reprezentat România la Bienala de la Veneția în 2013, cu un proiect performativ intitulat O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia. În cadrul festivalului nostru, Alexandra Pirici prezintă Instrumente delicate manipulate cu grijă, o acțiune continuă care o are pe ea protagonistă și Mădălina Dan, Farid Fairuz și Manuel Pelmuș. Ideea constă în faptul ca patru performeri să actualizeze și să reproducă pentru public, la cerere, momente, evenimente, situații, sau imagini iconice. Lista din care publicul poate alege e o arhivă subiectivă care include exemple ca momentul victoriei Nadiei Comaneci la Olimpiada din 1976, videoclipul “Drunk in love” al lui Beyonce sau selfie-ul lui Obama de la inmormantarea lui Nelson Mandela. Acțiunea este una continuă, pe durata a două ore, în care publicul poate să intre și să plece. Alexandra este și interpret și are și propriu brand muzical, Adda Kaleh și va avea și un concert la Boiler Club în data de 13 noiembrie. Este foarte interesată și de partea de discurs teoretic. Tot ea ne-a recomandat și doi teoreticieni din Londra care vin la festivalul nostru, Helen Hester, specializată în tehnofeminism și Nick Srnicek, autor al cărților Inventing the Future: Postcapitalism and a World Without Work, care va vorbi în cadrul unei dezbateri despre populism ca și politică globală.

R.: Cum ați ajuns la tema de anul acesta, Corp comun?

M.B.:Am plecat de la tema de anul trecut, Ce ne hrănește și am văzut care ne sunt sursele de inspirație. Corpul comun am considerat că este un subiect actual, în contextul crizei refugiaților și este și un îndemn să ne găsim afinitățile, mai degrabă decât diferențele. Am ales subiecte fragile, ca de obicei.

R.: Cât de consistentă este prezența internațională în festival?

M.B.: De la an la an, tot mai mică, evident, din cauza lipsei banilor. În momentul în care s-au redus finanțările în România foarte drastic, mi-am dat seama că dacă vrem să organizăm această platformă de artele spectacolului independent din România, misiunea noastră este să investim în artiștii din România, pentru că se zbat între a rămâne în țară și a avea un job, pe lângă cel de artist, sau să plece în străinătate să spele vase. Nicio instituție publică nu este preocupată de această problemă, dar nouă ni se pare important să fim alături de ei pentru că trecem prin aceleași probleme. Ceea ce poate ne diferențiază este că avem un limbaj de scriere de proiecte pe care îl stăpânim mai bine decât ei, dar nici asta nu mai este o siguranță. Până anul trecut aveam siguranța că dacă scriem bine proiectele și le argumentăm vom avea șansa să le câștigăm. Asta nu mai este o regulă. Am încercat să îndreptăm cam toate posibilitățile de finanțare la coproducții din România și am investit tot mai puțin în artiști străini și în onorariile lor. Avem invitați străini precum Alexander Manuiloff care vine cu o lucrare conceptuală intitulată Statul / The State în care transformă publicul în co-autori și interpreți ai fiecărei reprezentații, lucrare bazată pe cazul tinerilor bulgari care s-au auto-imolat în 2013. Un alt artist străin este dramaturgul Yann Verburgh care aduce la Cluj spectacolul-lectură „Căpcăunii” și propune o călătorie în centrul homofobiei din lumea de azi. De asemenea, vom colabora cu Facultatea de Teatru și Televiziune și 11 studenți vor participa la un atelier-lectură cu Yann. O altă invitată este Agnès Dru care va oferi reprezentația de dans Balansé. Printre invitații internaționali se mai numără Ingrid Berger Myhre care alături de Andreea David va realiza performance-ul STAFF. Când sunt bani puțini trebuie să vedem care sunt prioritățile și pentru noi prioritară a fost atenția pentru scena din România pentru ca aceasta să nu moară. În Serbia, scena de dans de acolo a fost la un moment dat efervescentă dar când s-au terminat finanțările, oamenii au emigrat în Berlin, Stockholm, Amsterdam și când se fac festivaluri la ei în țară vin pe post de invitați.

R.: Asta prevezi că se va întâmpla și în România, în condițiile în care scena independentă nu are sprijin financiar consistent?

M.B.: Sper să nu fie așa și de aceea ne zbatem acum, atât eu cât și echipa festivalului. Programatorii care veneau anii trecuți la festivalul nostru invitau spectacole din România și asigura într-un fel supraviețuirea temporară a spectacolelor de aici și pe plan internațional. Spectacolul lui Eugen Jebeleanu, de exemplu, a primit deja o invitație la un festival în Paris și tot cu spectacolul pe care îl prezintă și la Cluj va fi invitat și la Bordeaux anul viitor. Am încercat să creăm un cadru internațional la noi acasă și feedback-urile pe care le primeam până acum erau că ceea ce făceam noi era în totală sincronizare cu scenele europene. Artiștii independenți foarte rar se regăsesc în programul artistic al teatrelor de stat și de aceea este cu atât mai important să fie vizibili cât mai mult pe scena independentă.

R.: De ce ar trebui să continue festivalul Temps D’Images în următorii ani?

M.B.: Ar trebui să continue pentru că este un loc unde o parte din artiștii din România simt că pot să își regăsească afinitățile cu ceilalți, că se află într-o oază în care poți să fii tu însuți, fără a ține cont de ceea ce își cer alții. Noi oferim cadrul în care temele incomode ale societății din România pot să fie prezente și artiștii pot să spună ce gândesc fără să se autocenzureze sau să fie cenzurați. În același timp, este și un loc de educație pentru public.

Miki Braniște este manager cultural, președintă a Asociației ColectivA și directoare a Festivalului Temps d’Images. Este interesată de artă ca factor de dezvoltare al comunității în care activează. Preocupată de transformările economice și social-politice care traversează societatea globală, se implică în proiecte culturale alături de artiști inspirați de imaginea timpului nostru. Din echipa festivalului Temps d’Images mai fac parte: Iulia Popovici, curator,  Cristina Bodnărescu, coordonator festival,  Corina Bucea, Alexa Băcanu și Oana Mardare, comunicare și PR. Mai multe despre programul festivalului puteți afla de pe site-ul oficial al evenimentului.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu