Mihai Măniuţiu, directorul Teatrului Naţional Cluj: „Suntem într-o formă foarte bună”

De la dreapta la stânga: Ştefana Pop-Curşeu, Eli Simon şi Mihai Măniuţiu /Foto: Dan Bodea

„Clovni extratereştri”, „Mein Kampf” „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, sau „Ferma animalelor” sunt doar patru dintre premierele puse în scenă la Teatrul Naţional din Cluj în stagiunea 2014-2015. Totodată, luna octombrie va aduce şi a patra ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, eveniment care va avea o tematică interesantă centrată pe condamnarea anumitor ideologii care au provocat teroare pe parcursul istoriei. Această ediţie va beneficia de peste 70 de invitaţi din ţară şi din străinătate. Teatrul Naţional va fi prezent, de asemenea, la Festivalul Naţional de Teatru (24 octombrie-2 noiembrie) cu trei spectacole, respectiv cu şapte reprezentaţii ale spectacolelor „Sânziana şi Pepelea”, „Amalia respiră adânc” şi „Trilogia Aureliu Manea”.

„Suntem într-o formă foarte bună”, a declarat directorul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Mihai Măniuţiu, la conferinţa prilejuită de deschiderea stagiunii. Astfel, primul spectacol în avanpremieră în această toamnă va fi „Clovni extratereştri”, în regia americanului Eli Simon, programat în data de 23 septembrie. Evenimentul va fi urmat de avanpremiera spectacolului „Mein Kampf”, regizat de Alexandru Dabija, care vorbeşte despre tinereţea lui Adolf Hitler când începe să se transforme într-un „monstru”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Prezent la conferinţa de presă, regizorul Eli Simon s-a declarat încântat de revenirea sa la Teatrul Naţional, unde a mai montat primul spectacol din seria clovnilor, respectiv „Războiul Clovnilor”. „În această a doua parte aflăm cum tribul clovnilor soseşte pe Pământ venind dinspre planeta lor şi cum reuşesc ei să se lupte pentru a-şi găsi calea într-o nouă lume, într-o nouă societate. Clovnii pentru mine fac parte din experienţa umană. Sunt exemplul profund al copilăriei pure care există în fiecare dintre noi. Cred că avem cu toţii un clovn în interior, dar pe măsură ce ne maturizăm suntem nevoiţi să îl suprimăm. În această piesă este vorba tocmai despre această obligaţie de a lăsa clovnul deoparte pentru a te adapta lumii şi societăţii”, a precizat Eli Simon. Spectacolul „Clovni extratereştri” face parte dintr-o serie creată special pentru scena Teatrului Naţional şi pentru actorii teatrului clujean. Spectacolul va beneficia de muzică americană funk, scrisă de Vincent Olivieri şi adaptată de Ada Milea.

În luna noiembrie pe scena Studioului Euphorion a Teatrului Naţional va fi jucat spectacolul „În Trafic”, de Alina Nelega, în regia lui Tudor Lucanu, fiind urmat pe scena mare de spectacolul „Elling” de Axel Hellstenius, regizat de Sorin Misirianţu. În continuarea stagiunii este anunţat spectacolul-lectură „Brâncoveanu 300”, în regia Ştefanei Pop-Curşeu, precum şi „Emigranţii” de Slawomir Mrozek, regizat de Tudor Luncanu. Un spectacol-eveniment va fi „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în luna aprilie  anului viitor, urmat de „Ubu înlănţuit”, în regia lui Gabor Tompa şi de „Ferma animalelor” în regia lui Răzvan Mureşan.

0655_06149

Potrivit lui Mihai Măniuţiu, „surprizele” stagiunii nu se limitează la aceste spectacole, dar vor fi condiţionate de bugetul pe care îl va primi teatrul la începutul anului viitor. „Sperăm ca Ministerul Culturii să fie mai generos anul viitor. Eu îmi asum ca manager evenimentele pe care le-am anunţat, dar asta nu înseamnă că nu putem oferi mult mai mult. Bugetul poate să pară mare în ansamblu, dar bugetul de bunuri şi servicii, adică întreţinerea spectacolelor şi plata colaboratorilor implică mari costuri. Aici nu intră plata celor 128 de angajaţi. Astfel, la bunuri şi servicii vorbim despre 600.000-700.000 de lei, ori anumite decoruri se ridică chiar la sute de mii de euro. Nu mă avânt la mai mult pentru că nu avem capacitatea financiară. Spectacolele de scenă mare implică costuri asemănătoare între ele, cu diferenţa că anumite spectacole nu necesită colaboratori şi atunci ne bazăm doar pe angajaţii teatrului”, a precizat regizorul Mihai Măniuţiu.

IMG_0325

Spectacolele din stagiunea 2013-2014 care au atras cei mai mulţi spectatori au fost „Sânziana şi Pepelea”, „Idiotul” şi „La Răscruce de vânturi”. În ceea ce priveşte numărul de spectatori, peste 60.000 de persoane au urmărit spectacolele teatrului clujean cu ocazia celor 176 de spectacole prezentate.


Publicitate

Postaţi un comentariu