Marta Palii, artist vizual și instructor de escaladă: „Cățăratul este despre trăirea fiecăruia dintre noi în traseu, nu despre pozele spectaculoase de pe Facebook”

Foto: Dan Bodea

Născută în Chișinău într-o familie de sportivi, cu tată practicant de lupte greco-romane și mamă profesoară de atletism, Marta Palii este astăzi motorul care face să funcționeze o centrală în care se află cel mai înalt perete de escaladă din Transilvania. Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Marta este în egală măsură pasionată de cățărat și de arte vizuale. I-ar fi imposibil să renunțe la una dintre pasiunile sale și tocmai de aceea viitorul ei proiect artistic major va avea loc undeva „la înălțime”, în 2019, folosind ca sursă de inspirație poveștile oamenilor cunoscuți pe durata campaniei caritabile „Din Suflet pentru Apuseni”. Până atunci, însă, pe Marta Palii o putem întâlni la sală, acolo unde dacă nu montează prize pe panoul de escaladă, atunci cu siguranță se gândește la noi metode și trasee pentru inițierea copiilor în acest sport.

Inaugurat în această toamnă pe locul unei foste hale de turnătorie a Fabricii Unirea din Cluj-Napoca, în Piața 1 Mai, spațiul „Centrala” găzduiește mai multe suprafețe de escaladă și bouldering (formă de cățărare întreprinsă fără asigurare, limitată la rute foarte scurte), pentru copii și adulți, dar și spații pentru ateliere de parkour și yoga. Apariția noii săli a fost un restart necesar după mai bine de cinci ani de la apariția primei Centrale de escaladă, deschisă inițial pe strada Horea ca loc de evadare în mijlocul orașului pentru cei pasionați de munte. Acolo, Marta a început să antreneze copii și să le învețe nevoile astfel încât să îi ghideze cât mai bine în practicarea acestui sport. Cu trecerea anilor, visul alpinistului Vlad Căpușan, care a pus bazele primului spațiu, s-a transformat într-un vis comun și astăzi atât Vlad cât și Marta s-au angajat să continue ceea ce au început în 2012.

Marta Palii a practicat gimnastică artistică timp de zece ani în copilărie, cu rezultate notabile în competiții din Republica Moldova și din afara ei și a cunoscut asprimea vieții de sportiv cu tot ce înseamnă ea: antrenamente severe și o accidentare care avea să îi întrerupă brusc ascensiunea. Încă de atunci și-a dat seama că fiecare cădere este un motiv în plus să meargă mai departe și a continuat să practice sport pentru că altfel nu știa cum să funcționeze.

„Copilăria mea a fost puțin mai severă decât a altor fete de vârsta mea și asta pentru că m-am numărat și eu printre produsele școlii rusești de gimnastică. Cam de la cinci ani am început gimnastica și urmam un program foarte bine stabilit și foarte strict. Toată ziua stăteam la antrenamente, aveam antrenori foarte severi, veniți din Moscova. Visul meu dintotdeauna a fost să devin o mare gimnastă. Nu mă jucam ca alte fete cu păpușile, în schimb eram tot timpul pe bară, sau la aparate și căutam să îmi consum energia în diverse moduri. Am făcut gimnastică până la 14-15 ani, am participat și la foarte multe competiții, inclusiv în România. Mi-am dat seama atunci că antrenamentele noastre erau la un nivel foarte ridicat și depășeam cu mult nivelul altor sportive”, a povestit Marta pentru Transilvania Reporter.

Din păcate, în timpul unor antrenamente la sărituri soldate cu o aterizare greșită, tânăra gimnastă a suferit o accidentare în urma căreia a fost nevoită să renunțe la gimnastică. Din acel moment a tot sperat că se va întoarce la practicarea acestui sport, cu atât mai mult cu cât era obișnuită să fie prima în lot. Ca tânără sportivă aflată în plină ascensiune, i-a fost destul de greu să accepte că nu mai poate ține ritmul cu colegele sale așa cum îl ținea până atunci.

„Mama a încercat să îmi găsească alternativă la gimnastică, mai exact un sport care să nu îmi forțeze genunchii. A fost cu atât mai dureros cu cât am văzut că pe antrenori nu îi afecta retragerea mea, că ei continuau să antreneze copii pe bandă rulantă. Am început să mă antrenez cu mama mea pe partea de atletism, la alergare pe distanță scurtă. Cumva m-a integrat și pe mine în echipa pe care o forma atunci. Am făcut doi ani de atletism, dar nu pot să spun că mă reprezenta acel sport, Cu toate acestea, nu aveam cum să exclud sportul din viața mea după atâția ani de antrenamente”, a precizat Marta Palii.

Foto: Arhiva personală

Cu un bunic artist, profesor de desen și de istorie în Transnistria, Marta avea și înclinații artistice. Părinții ei își doreau pentru fiica lor să meargă la studii în Rusia. Alegerea tinerei avea să fie însă cu totul alta.

„Mi-am depus dosarul la școli de artă în Sankt Petersburg și în Moscova, dar fără să le spun părinților mei am optat și pentru București și Cluj. Deși aveam de ales, am hotărât să vin la Cluj pentru că auzisem de școala de artă de aici. În liceu, eu și colegii meu eram foarte buni pe partea tehnică, ceea ce m-a încurajat și mai știam că dacă vin mai aproape de Europa voi avea mari șanse să devin «cineva». Părinții au fost foarte supărați pe decizia mea. Am intrat la specializarea pictură și primul an a fost foarte dificil până am ajuns să mă descopăr cu adevărat. Chiar am crezut că nu fac față și eram pe cale să renunț. Sentimentul acesta l-am avut până în anul doi de facultate când am decis, într-un fel, să mă răzvrătesc. Practic, din anul doi a început succesul meu în artă ca un fel de protest. Tot în anul doi m-am decis să urmez o școală de caricaturi în SUA și eram tot mai atrasă de ideea de ilustrație și de artă politică. Mă inspira arta lui Dan Perjovschi. După șapte luni în America, am revenit la Cluj și am început să combin arta cu partea de caricatură. În anul 2009, când au avut loc Protestele de la Chișinău am fost arestată la graniță pentru că aveam la mine niște caricaturi care atestau că am intenții să fac o mică revoluție. Din fericire au venit părinții mei după mine. Pentru licență am abordat tema de afișe sovietice, filtrate cumva prin mine. Am avut și o primă expoziție tot cu temă politică și în urma acesteia a venit și colaborarea cu o galerie de artă din București”, povestește Marta.

Foto: Arhiva personală

Foto: Arhiva personală

Din timpul facultății îi plăcea ideea că arta îți dă posibilitatea să te exprimi. În același timp o supăra sistemul în sine, în care toată lumea profită de pe urma artistului. Astfel, în timpul masteratului, Marta și-a schimbat total concepția și și-a propus să nu mai facă artă politică, deși  crescuse într-o familie cu portretul lui Lenin pe un perete și cu o icoană pe altul.

„Întotdeauna o întrebam pe mama cum se împacă partidul cu credința. Bunicul, fiind profesor de istorie, mă punea tot timpul să îi povestesc ce știu despre Lenin. Cu toate acestea, bunicii s-au iubit toată viața și au fost un exemplu pentru noi. Așa că la master am trecut la o altă etapă de creație în care am pus accent pe copilăria mea. Profesorii spuneau atunci că asta mă reprezintă. După ce am terminat studiile mă gândeam ce să fac, mă întrebam cine sunt eu în realitate”, își amintește Marta.

Ziua îmblânzirii fricilor

În timpul facultății, Marta a avut ocazia să se cațăre prima dată pe stâncă, în Cheile Tureni și a făcut-o cu două grade mai mult decât ar fi cățărat un om obișnuit, fără experiență. Având evidente abilități din gimnastică, multă lume a încurajat-o să se antreneze pe partea de escaladă. Cu timpul, a început să se antreneze corect și să își îmblânzească fricile, inclusiv frica de înălțime și de cădere. Așa a realizat că fiecare cădere îți dă motive în plus să mergi mai departe. Astăzi, după atâția ani de muncă și antrenamente palmele mâinilor ei au o anumită asprime, lucru pe care Marta și-l asumă.

Foto: Arhiva personală

„Când s-a deschis Centrala de Escaladă pe strada Horea am început să fiu instructor pentru copii și împreună cu ei am învățat și eu, din mers, ce înseamnă această responsabilitate. Mi-am dat seama că îmi place foarte mult ce fac. Eu oricum mă vedeam antrenoare de gimnastică, dar ieșind din sistem pierdusem șansa. Între timp am dezvoltat foarte mult abilitățile pe partea de bouldering care nu înseamnă doar cățăratul pe bolovani, ci este și el un sport în sine. Îmi place că este bazat pe forță și pe ideea de a avea o strategie. În 2013, mai exista în Cluj o sală de escaladă, dar noi am deschis, zic eu, la momentul potrivit. Centrala devenise un loc în care ne întâlneam, cred, zilnic cu membrii comunității. Primii trei ani au fost productivi, dar cu timpul au apărut mici neînțelegeri în echipă și simțeam cu toții că avem nevoie de mai mult spațiu, de o sală mai mare”, a precizat Marta pentru Transilvania Reporter.

Așa a luat naștere proiectul Centrala. Spațiul din Piața 1 Mai a fost inaugurat în această toamnă și oferă suprafețe de escaladă și bouldering foarte generoase pentru toate categoriile de cățărători. Investiția a fost și ea pe măsura facilităților pe care sala le oferă, în jur de 90.000 de euro, sumă pe care Marta și Vlad speră să o recupereze în următorii cinci ani. Panourile sunt construite la standard internațional atât ca aspect, cât și ca logistică și pot oferi cadrul ideal pentru desfășurarea competițiilor naționale sau internaționale. O astfel de sală necesită schimbarea traseelor o dată la două săptămâni, ceea ce implică o muncă titanică pentru cel care se încumetă să o facă. Alături de colegii ei din echipă, Marta își asumă uneori și acest rol și chiar se bucură când poate să recurgă la latura ei creativă în conceperea noilor trasee.

Foto: Dan Bodea

„A fost foarte greu să găsim acest loc după aproape trei ani de căutări. În Cluj nu știi niciodată cum se mișcă piața și cred că dacă mai așteptam mult nici spațiul acesta nu mai era disponibil. Așa că am găsit această hală care are o înălțime de 12-14 metri și am hotărât ca anul acesta să punem piciorul în prag. Eu visam la un centru complex care să nu ofere doar cursuri de escaladă și bouldering și atunci m-am gândit care ar fi sporturile care ar completa perfect escalada. Parkour-ul este dinamic și te ajută extrem de mult în strategia de cățărare, iar yoga completează partea de stretching și te învață să îți cultivi calmul interior”, a explicat Marta Palii.

Un sport pentru minte și suflet

În ceea ce o privește, ca instructor, Marta recunoaște că poată părea uneori severă în atitudine, însă cățărarea pe stâncă este un sport care necesită foarte multă disciplină. Partea de încălzire este întotdeauna obligatorie înainte de antrenamentul propriu-zis, la fel și partea de stretching din finalul ședinței de o oră și jumătate. Nimeni nu începe antrenamentul fără a cunoaște normele de siguranță prin care li se aduce la cunoștință copiilor cum trebuie să se poziționeze în momentul în care cineva se antrenează. La Centrală vin copii cu motivații diverse. Unii sunt aduși de părinți pentru „a face mișcare”, alții vin pentru că escalada a devenit „un must” dacă vrei să ai un copil activ și bine dezvoltat. Atâta timp cât copiii se concentrează exclusiv pe această activitate, spune Marta, atunci au toate șansele să atingă performanțe notabile. Dacă practică multe alte sporturi în paralel, le va fi foarte greu să se concentreze pe toate aspectele pe care le presupune o ședință de escaladă.

Oricum, instructorii de la Centrală sunt dispuși să meargă cu ei până în pânzele albe, dacă interesul este reciproc. Ca urmare, pentru fiecare dintre acești copii instructorii folosesc aceeași rețetă: metode de a le insufla pasiunea pentru mișcare și indicații pentru adoptarea unui stil de viață sănătos. Dincolo de antrenamentele din sală, sezonul de vară vine și cu ieșiri în Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Lita, Cheile Aiudului, Rimetea sau Vadul Crișului, acolo unde cursanții sunt puși față în față cu „realitatea din teren”.

Foto: Dan Bodea

„Din păcate, escalada devine o activitate la modă. Aș vrea să se știe că escalada este un sport legat foarte mult de suflet și minte, nu este doar despre mișcare și efort fizic. Cum alergatul a devenit un trend și cățăratul devine la fel. Foarte multă lume care vine să se inițieze în cățărare a auzit că e fain sau a văzut poze spectaculoase pe Facebook. Cățăratul nu este despre pozele spectaculoase de pe Facebook. Este despre trăirea fiecăruia dintre noi în traseu”, consideră Marta Palii.

1 Comentariu

  1. MIRCEAalpino spune:

    E pentru prima oara cind cineva spune adevarul despre alpinism. Da, alpinismul nu este doar despre sport si antrenamente, ci despre cum sufletul fiecarui om percepe si intelege MUNTELE. Sa aveti viata lunga si sa fiti fericita ca MUNTELE care va descopera la fiecare tura misterele lui…

Postaţi un comentariu