Marea Muzică: De la „Carmina Burana” la „Anotimpuri”, cele mai cunoscute piese clasice și povestea lor

Unele au devenit cunoscute graţie filmelor, altele au fost aduse în atenţia lumii de artişti celebri, îndrăgiţi de public. De la „Oda bucuriei” la „Balada pentru Adeline”, există o mulţime de piese clasice foarte cunoscute, pe care le recunoaştem după note, dar poate că nu le ştim numele ori compozitorul. Sunt piese nemuritoare, valoroase, pe care le ascultăm cu plăcere oricând, chiar dacă nu le cunoaştem întreaga istorie.

Printre cele mai populare compoziţii clasice se numără „Boleroul” lui Ravel, „Anotimpurile” lui Vivaldi, „Dunărea albastră” a lui Johann Strauss fiul, „Marşul nupţial” al lui Wagner sau „Marşul imperial” compus de John Williams – şi enumerarea ar putea continua.

Anotimpurile” lui Vivaldi

antonio vivaldi

Unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai lumii, Antonio Lucio Vivaldi, s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneţia, şi a încetat din viaţă pe 28 iulie 1741, la Viena. Este considerat cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian, însă puţină lume ştie că a fost şi unul dintre primii dirijori din istorie, pe lângă faptul că era, de profesie, preot catolic. A abandonat îndatoririle preoţeşti, preferând să îşi urmeze pasiunea moştenită de la tatăl său – muzica.

Ca şi compozitor, adora improvizaţiile şi combinaţiile noi de instrumente, îi plăcea să descopere noi şi noi armonii, să inoveze. Mulţi îl considerau extravagant şi „scandalos”, însă lui nu îi păsa; a compus şi a cântat toată viaţa. Era cunoscut sub numele „Preotul roşu”, Il Prete Rosso, după culoarea neobişnuită a părului, moştenită tot de la tatăl său, care fusese violonist.

Noi îi cunoaştem îndeosebi faimoasa creaţie „Cele 4 anotimpuri” – patru piese, compuse la început ca acompaniament pentru patru sonete, care, de asemenea, se pare că erau scrise tot de Vivaldi. Genialul compozitor a pus anotimpurile pe muzică, iar astăzi creaţiile sale sunt celebre în toate colţurile lumii, fiind prezente pe mai toate compilaţiile de muzică clasică, sau pe diverse soundtrack-uri. Oricine a auzit, măcar o dată în viaţă, un fragment de „Primăvara” sau „Iarna”.

Carmina Burana”

carmina burana

O altă piesă clasică pe care o recunoaşte aproape oricine, încă de la primele note, este „O Fortuna”, fragment din celebra „Carmina Burana”, de Carl Orff. Corul exploziv şi partea instrumentală dominată de percuţie conferă dramatism şi emoţie acestei bucăţi muzicale, care vorbeşte despre soarta cea crudă, mereu schimbătoare şi necruţătoare.

Carmina Burana” este, de fapt, o culegere de cântece şi poezii medievale, de la începutul secolului al XIII-lea. Titlul este în limba latină şi s-ar traduce „Cântecele din Beuren” – Beuren fiind numele mănăstirii din Bavaria unde au fost descoperite aceste creaţii. Colecţia numără peste 1.000 de cântece şi poezii, scrise într-o combinaţie de limbi: latină, germană şi franceză medievală, fiind publicate în Germania, în 1847.

Carl Orff a descoperit textele abia în 1934 şi a ales 24 dintre ele, transpunându-le pe muzică şi trasformându-le într-o „cantată scenică” – după cum singur şi-a numit compoziţia. „Carmina Burana” a lui Carl Orff are trei părţi şi a fost prezentată publicului pe 8 iunie 1937, cu numele complet: Carmina Burana: Cantiones Profanae Cantoribus Et Choris Cantandae Comitantibus Instrumentis Atque Imaginibus Magicis („Cântece din Beuren: Cântece profane pentru solişti şi cor, pentru a fi cântate împreună cu instrumente şi imagini magice”).

Nessun Dorma”

NessunDorma

Giacomo Puccini a scris doar 12 opere, dar este considerat cel mai important compozitor de operă al secolului XX şi al doilea din toate timpurile, imediat după Verdi. Cea mai faimoasă creaţie a sa este una rămasă neterminată: aria „Nessun Dorma” (Nimeni nu va dormi), din opera „Turandot”, la care maestrul lucra înainte să moară. Celebra arie marchează momentul culminant al operei, atunci când Prinţul necunoscut încearcă să o convingă pe prinţesa Turandot să-i devină soţie.

Ultimele 10 minute din operă au rămas nefinalizate de către Puccini, dar au fost desăvârşite, după moartea sa, de fostul lui elev, Franco Alfani. Nessun Dorma” a devenit foarte cunoscută şi apreciată de public datorită celor trei tenori, Jose Carreras, Luciano Pavarotti şi Placido Domingo, care au inclu­s-o în concertele lor.

Dies Irae”

mozart

Tot neterminată a rămas şi lucrarea „Dies Irae” a lui Mozart, ultima scrisă de celebrul compozitor, în 1791. Aceasta a rămas o piesă foarte cunoscută şi datorită misterelor şi controverselor ce o însoţesc. Mozart a compus muzică religioasă în ultima parte a vieţii, pentru un venit suplimentar, iar acest ultim recviem i-a fost comandat de groful Franz von Walsegg, care i-a dat şi avans, jumătate din plată. Marele compozitor s-a îmbolnăvit grav în timp ce lucra la compoziţie, reuşind să termine integral doar prima dintre cele trei părţi. A schiţat bucăţi din următoarele două, iar doi dintre elevii săi au finalizat lucrarea. Văduva lui Mozart ar fi făcut orice ca să nu fie nevoită să înapoieze banii grofului, astfel că a apelat la foşti învăţăcei ai maestrului, pentru a livra comanda.

Lucrarea este compusă din 12 părţi şi are la bază şase strofe ale unui text poetic latin din veacul XIII şi şase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară, partea denumită „Lacrimosa” fiind cea mai cunoscută – şi se pare că tocmai acea parte ar fi fost contribuţia elevului, nu a maestrului.

Rhapsody in Blue”

gershwin

Vedeta incontestabilă a muzicii clasice americane este George Gershwin, fiu de imigranţi evrei, muzician genial şi autodidact. A murit la numai 39 de ani, însă a reuşit să lase în urma sa o operă impresionantă, ce include peste 700 de cântece, 10 comedii muzicale, coloane sonore originale pentru film, muzică clasică, precum şi un nume recunoscut nu doar în America, ci şi în Europa. Între toate compoziţiile sale se remarcă „Rapsodia albastră” („Rapsody in Blue”), despre care s-a spus că întruchipează perfect spiritul oraşului în care s-a născut muzicianul – New York. Unii o consideră piesă clasică, alţii o încadrează la jazz; toţi o recunosc, mulţi au folosit-o drept coloană sonoră în filme şi seriale.

Oda bucuriei” şi „Sonata lunii”

oda bucuriei

Cea mai cunoscută compoziţie a lui Ludwig van Beethoven este Oda bucuriei, fragment ce încheie Simfonia a 9-a, ultima capodoperă a lui Beethoven, terminată în 1824. Piesa a devenit imnul oficial al Uniunii Europene, cu versurile compuse în 1785 de poetul german Friedrich Schiller, aranjamentul muzical fiind realizat de Beethoven în 1824.

Simfonia Numărul 9 în D minor, Opus 125 „Coral” este considerată o capodoperă a lui Beethoven, fiind folosite pentru prima dată vocile, de către un mare compozitor, într-o simfonie. Versurile sunt cântate în încheiere, de patru solişti şi un cor. Toţi cunoaştem această bucată, ştim cât de înălţătoare poate fi, şi e cu atât mai impresionantă, dacă ne gândim că Beethoven era deja complet surd în momentul în care a compus-o.

După ce a surzit, nimeni nu se mai aştepta ca Beethoven să compună ceva, iar maestrul însuşi s-a gândit să renunţe la tot – se gândea tot mai mult la sinucidere, după cum arată jurnalul său. Şi totuşi, a mai scris şi „Sonata lunii”, o altă capodoperă celebră a lumii. Despre motivele care l-au determinat să meargă mai departe şi să mai creeze muzică, bazându-se doar pe urechea internă, circulă mai multe legende. Cea mai romantică dintre ele spune că o tânără femeie oarbă i-ar fi mărturisit compozitorului că ar da orice să vadă lumina lunii – iar el i-a compus şi i-a cântat la pian „Sonata lunii”.

Walkiriile şi Marşul miresei

Richard_Wagner_photo_Elliott_and_Fry

Cavalcada Walkiriilor”, semnată Richard Wagner, poate fi recunoscută şi de copii, după ce a fost folosită în nenumărate producţii de televiziune sau cinema. Piesa face parte din monumentala tetralogie „Inelul Nibelungilor”, inspirată din legenda germană „Cântecul Nibelungilor” şi din mitologia nordică. „Cavalcada Walkiriilor” se găseşte în a doua din cele patru opere din acest ciclu („Aurul Rinului” – 1854, „Walkiria” – 1856, „Siegfried” – 1870 şi „Amurgul zeilor” – 1874). Wagner a muncit asiduu la această operă, timp de 26 de ani, însă rezultatul a fost spectaculos şi a influenţat enorm muzica secolului XX. Asta chiar dacă, iniţial, nu toată lumea s-a declarat încântată: „Wagner are momente minunate şi sferturi de oră înfricoşătoare”, era de părere Rossini.

Tot Richard Wagner a compus acel cele­bru „Marş nupţial”, pe care l-am auzit cu toţii atunci când am participat la nunţi, la apariţia miresei. „Marşul nupţial” este un fragment din opera în trei acte „Lonhengrin”, al cărei libret a fost scris tot de Wagner în 1850.

Balada pentru Adeline” şi „Für Elise”

Richard Clayderman

Una dintre cele mai cunoscute piese cântate la pian, pentru publicul larg, este „Balada pentru Adeline”, făcută celebră de Richard Clayderman. Contrar părerii generale, nu acest faimos pianist a compus „Balada”, ci compozitorii Paul de Senneville şi Olivier Toussaint, în 1976. Piesa, cu titlul original „Ballade pour Adeline”, a fost scrisă de Paul de Senneville din dragoste pentru fiica sa nou-născută, Adeline. Nu mai rămânea decât să găsească un pianist, care să aducă notele la viaţă; şi l-au găsit, după mai multe audiţii. După ce Richard Clayderman a înregistrat bucata, vânzările au ajuns la 22 de milioane de copii, în 38 de ţări – în condiţiile în care producătorii ar fi fost mulţumiţi dacă vindeau 10.000 de exemplare.

În acelaşi registru romantic al melodiilor pentru pian foarte cunoscute se încadrează şi „Für Elise”, bagatela pentru pian compusă de Ludwig van Beethoven, în jurul anului 1810. Piesa este numită astfel după dedicaţia găsită pe manuscrisul original: „Für Elise am 27 April zur Erinnerung von L. v. Bthvn” (Pentru Elise, în 27 aprilie, ca amintire de la L. v. Bthvn). Muzicologul german Klaus Martin Kopitz crede că este vorba despre Elisabeth Röckel, căreia apropiaţii îi spuneau Elise. Aceasta era o cântăreaţă germană venită la Viena în 1807 sau 1808. Elise era sora lui Joseph August Röckel, cântăreţul care a interpretat rolul lui Florestan în opera „Fidelio”, într-un spectacol dirijat chiar de Beethoven.

Cele mai celebre valsuri

dansatori vals

Johann Strauss, fiul celebru al compozitorului la fel de celebru cu acelaşi nume, este autorul unui vals faimos şi iubit în întreaga lume: „Pe frumoasa Dunăre albastră” („An der schönen blauen Donau”), sau, pe scurt, „Dunărea albastră”.

Muzicianul născut la Viena a lăsat în urmă peste 140 de valsuri, multe dintre ele devenite celebre. Dar cel mai iubit dintre toate este cel compus în 1866, care este considerat un adevărat simbol muzical al Austriei. „Dunărea albastră” este inclusă în mod tradiţional în bisurile de la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, iar în noaptea de Anul Nou, acest vals este difuzat în Austria la radio şi televiziune exact la miezul nopţii.

Un alt vals celebru este cel compus de Dmitri Şostakovici şi devenit cunoscut după ce Andre Rieu l-a inclus în repertoriul concertelor sale. Compozitorul rus a lăsat în urmă o operă impresionantă, ce cuprinde simfonii, opere, baleturi şi muzică de cameră. Publicul îi ştie mai degrabă „Suitele de jazz”, din care face parte şi acel „Vals nr. 2” care a devenit un al doilea imn naţional în Olanda şi un adevărat „hit”, propulsat de Andre Rieu.

Boléro”

bolero

În ianuarie 1928, dansatoarea şi actriţa de origine rusă Ida Rubinstein (1885-1960) i-a cerut prietenului său, compozitorul Maurice Ravel, să îi compună un libret de balet cu influenţe spaniole. Ideea temei celebrului „Boléro” i-a venit în timp ce Ravel se afla în vacanţă şi tocmai voia să meargă să înoate. În schimb, s-a aşezat la pian şi a început să cânte.

Maurice Ravel a început să scrie „Boléro” în iulie şi a terminat în cinci luni – foarte repede, după standardele compozitorului. De altfel, el a considerat mereu că piesa este una insignifiantă, printre cele mai puţin importante din opera sa. Şi totuşi, a avut un succes imens încă de la premiera de la Paris, în noiembrie 1928. Publicul a aplaudat minute în şir, în picioare, a ovaţionat şi a strigat. Iar astăzi „Boléro” este una dintre cele mai cunoscute compoziţii clasice din lume.

Aşa grăit-a Zarathustra”

2001-a-space-odyssey

Fanii filmului „Odiseea spaţială 2001” („2001: A Space Odyssey”) cunosc, desigur, tema muzicală a acestei producţii celebre, regizate de Stanley Kubrick, considerată un clasic al genului SF. Dar mai puţini ştiu că bucata muzicală face parte din piesa lui Richard Strauss, „Aşa grăit-a Zarathustra”, compusă în 1896 şi inspirată din lucrarea cu acelaşi nume a lui Friedrich Nietzsche. „Also Sprach Zarathustra” are nouă părţi, iar cea mai cunoscută este prima dintre ele, intitulată “Dawn” sau „Sunrise”.

Muzica din desenele animate

rhapsody-rabbit

În filmele de desene animate auzim adeseori bucăţi muzicale clasice, care au devenit astfel celebre – dar probabil nu le ştim compozitorul sau titlul. De exemplu, „Rapsodia ungară” a lui Franz Liszt se aude într-un film cu Bugs Bunny din 1946, intitulat „Rapsody Rabbit”. Iar „Dimineaţa”, care face parte din „Peer Gynt” al lui Edvard Grieg, ar trebui să le fie deja foarte cunoscută copiilor (şi adulţilor care nu au uitat desenele animate din copilărie). Nu în ultimul rând, să amintim celebra uvertură din opera „Wilhelm Tell”, semnată Gioachino Rossini. Această bucată a fost folosită de studiourile Warner Bros în mai multe filme animate cu Bugs Buggy, Daffy Duck şi Elmer Fudd.

Marşul lui Darth Vader

darth vader

Marşul imperial” este recunoscut de oricine, dar mai ales de fanii seriei „Star Wars” („Războiul stelelor”). Foarte puţină lume ştie numele compozitorului: John Williams. Acesta este unul dintre cei mai prolifici şi mai influenţi compozitori de muzică de film (şi nu numai) din istorie, multe lucrări de-ale sale fiind incluse pe coloana sonoră a unor mari succese cinematografice. Totodată, muzica lui a însoţit evenimente internaţionale, cum ar fi Jocurile Olimpice din 1984 până în 2002.

Marşul Radetzky

johann-strauss-sr

Johann Strauss tatăl a compus celebrul Marş Radetzky pentru feldmareşalul Joseph Radetzky von Radetz, la cererea acestuia, pentru a celebra victoria în Bătălia de la Custoza (1848 – în cadrul Războiului de independenţă, prin care italienii încercau să scape de sub conducerea austriacă). Marşul a devenit imediat popular printre soldaţi şi este, în prezent, nelipsit din concertele clasice vieneze.

Rapsodia, balada şi naiul

enescu rapsodia

România se poate lăuda cu doi compozitori cunoscuţi în întreaga lume: George Enescu şi Ciprian Porumbescu. Poate că piesele lor nu sunt atât de celebre ca altele amintite aici, însă cunoscătorii apreciază cel puţin „Rapsodia română” (George Enescu) şi „Balada pentru vioară si orchestră” (Ciprian Porumbescu).

Pe de altă parte, ne putem lăuda măcar cu un „super hit” lansat de Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele naiului” – „The Lonely Sheperd” a fost compus de germanul Hans Last (cunoscut ca James Last). Piesa, animată de naiul maestrului Zamfir, a devenit faimoasă după ce a fost inclusă de Quentin Tarantino pe coloana sonoră a filmului „Kill Bill vol. 1”.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu