Lecţie de business: de pe scena Filarmonicii, muzicieni în sălile de nunţi

Foto: Arhiva www.weddingmusic.ro

Cine nu îi cunoaşte din concertele Filarmonicii de Stat Transilvania sau din orchestrele celor două Opere clujene, cu siguranţă i-a văzut la unul din zecile de evenimente la care iau parte în cursul unui an în calitate de invitaţi. Doi tineri absolvenți ai Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj Napoca, violonistul Gergely Balint și pianistul Kosa Krisztian au avut în urmă cu mai bine de zece ani o iniţiativă pe cât de îndrăzneaţă pe atât de novatoare: aceea de a cânta muzică nu numai pe scenele sălilor de concerte, ci și în localurile selecte din Cluj sau din ţară. Prin organizarea concertului Anotimpurile de Vivaldi, care s-a desfăşurat în 2010 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, echipa celor doi muzicieni a reuşit să atragă atenţia a peste 4000 de persoane pentru care concertele de muzică clasică în aer liber, erau până atunci o necunoscută.

În urma solicitărilor tot mai dese de a fi prezenţi la diverse evenimente, astăzi au ajuns să onoreze anual peste 100 de invitaţii, într-o formulă mult mai extinsă. “Momentan avem trei sau patru cvartete, în total selectând 18 artişti din Filamonica de Stat Transilvania, Opera Naţională Română şi Opera Maghiară. Am dorit să ne extindem pentru că ne-am gândit că o mini orchestră sună incomparabil mai bine decât doar o vioară sau un pian. Colegii noştri au fost foarte deschişi şi interesaţi să facă parte din echipa noastră”, a declarat pentru Transilvania Reporter Gergely Balint. Astfel, în 2006 “Weddingmusic” a fost prima formație artistică de muzică live care se prezintă la un târg de nunți. “La acea vreme eram absolut singurii care au venit cu această idee. Cineva ne spunea că nu crede că vom rezista pe piaţa nunţilor cu muzică de salon, însă am dovedit contrariul. Între timp au apărut circa 6-7 formaţii care ne concurează, dar orice concurenţă noi o considerăm constructivă”, a spus muzicianul. Gergely Balint are 32 de ani şi este artist-instrumentist la Filarmonica clujeană de aproximativ zece ani. De atunci, tânărul s-a validat ca impresar avându-l pe colegul său Kosa Krisztian, în calitate de asociat.

Gergely Balint îşi ia foarte în serios munca de impresar în biroul situat pe strada Napoca/Foto: Cristina Beligăr

Gergely Balint îşi ia foarte în serios munca de impresar în biroul situat pe strada Napoca/Foto: Cristina Beligăr

Arta managementului

Echipa actuală are ca principală activitate organizarea de spectacole artistice şi interpretare muzică Live la evenimente festive, gale, petreceri private, protocoale, conferinţe, serbări de familie, cocktailuri, lansări de produs, decernări de premii, campanii de promovare, nunţi selecte, dineuri, simpozioane, concerte promoţionale, etc. În paralel, muzicienii activează pe scena Filarmonicii clujene sau pe cea a Operei Naţionale, iau parte la repetiţii şi încearcă să facă faţă programului destul de încărcat. “În primii ani când am intrat pe piaţa evenimentelor oamenii ne rezervau fără multe ezitări, acum însă mai stau pe gânduri poate şi din cauza concurenţei. De cinci ani însă, nu am scăzut deloc din punctul de vedere al numărului de evenimente la care luăm parte”, dezvăluie Gergely Balint. Violonistul Filarmonicii clujene recunoaşte că manageriatul echipei este pentru el o mare provocare. “De când eram copil îmi plăcea foarte mult ideea de a organiza evenimente. Se poate îmbina munca de organizare cu arta foarte bine. Sigur, un muzician adevărat trebuie să studieze foarte mult, însă este posibil”, consideră violonistul, recunoscând că pentru el munca de impresariat a devenit mai mult decât un hobby.

“Eu cred că în acest domeniu aceasta este o afacere de succes. Trebuie investiţi însă foarte mulţi bani în promovare. Banii nu se împart doar între artişti. Este un business la care trebuie să ne gândim la fiecare aspect financiar”, Gergely Balint

Întrebat care este avantajul ca o nuntă să beneficieze de prezenţa unei formaţii live, muzicianul declară că din punctul său de vedere este o dovadă de respect faţă de invitaţi din partea mirilor. “Pe toţi nu-i poţi mulţumi, însă o anumită categorie poate fi mulţumită prin prezenţa unei formaţii live. În Transilvania tindem spre evenimente elegante şi în niciun caz nu sunt în creştere nunţile în care se solicită prezenţa interpreţilor de manele. Este un semn bun că publicul devine mai selectiv. Repertoriul nostru cuprinde stiluri şi genuri diferite. La început cântăm de obicei piese celebre de muzică clasică, apoi treptat cântăm muzică ritmată, şlagăre mondiale, jazz ambiental, până la piese de virtuozitate, importante pentru spectacol”, precizează violonistul. Potrivit acestuia, câteva concerte externe ale formaţiei în Germania şi în Olanda, s-ar putea concretiza în următoarea perioadă.

ebs0558

Foto: Arhiva personală

Foto: Arhiva personală

Cu Mocăniţa, sub clar de Lună

Unul dintre concertele neconvenţionale la care au luat parte muzicienii clujeni a fost în 2010 pe Valea Vaserului. În acest an, pentru a cincea oară consecutiv artiştii vor parcurge din nou traseul Mocăniţei pentru a delecta turiştii, sub clar de Lună, cu muzica lor. În urma demersurilor oficiale, în 2010, firma condusă de Gergely Balint și Kosa Krisztian a devenit agenție de organizare spectacole şi impresariere artistică, iar pe plan regional este singura agenţie de acest gen avizată de Ministerul Culturii. Ca urmare, concertul de gală al Balului Operei din Cluj-Napoca a fost susţinut de formaţia Classis, impresariată de agenția muzicienilor clujeni. Formația este compusă din șase artiști: doua viori, violă, violoncel, contrabas și pian. Un alt proiect muzical al agenţiei este şi formația Anatholis, compusă din soliştii vocali ai Operei Naţionale, care de asemenea este solicitată pentru participarea la diferite evenimente. “Avem o strategie pentru a ajunge şi la acele categorii care nu îşi permit să aloce bugete mari pentru o formaţie de muzică live. Preţul variază de la 250-280 de euro în sus, în funcţie de numărul muzicienilor din formaţie şi de instrumentul pe care îl solicită cei interesaţi”, explică Gergely Balint.

Succesul unei idei bune

Gergely Balint a avut ocazia să fi angajatul unor orchestre din Franţa şi din Italia unde a stat o lună, având toate condiţiile să rămână acolo. Fiind local-patriot însă, a decis să se întoarcă în Cluj. “Sunt ferm convins că voi rămâne în Cluj şi în continuare şi nu doresc să plec. Clujul îmi oferă absolut tot. Dacă suntem serioşi în ceea ce facem, Clujul ne oferă mai multe decât alte oraşe europene, cu atât mai mult pe plan artistic. Ce mi-aş dori eu în Cluj în calitate de muzician ar fi atitudine din partea autorităţilor şi mai mult respect faţă de valori, în general. Dacă s-ar investi în valorile culturale, atunci altfel am simţi atmosfera în oraş”, remarcă Gergely Balint.“Afacerea” pe care au pus-o pe picioare cei doi muzicieni ai Filarmonicii de Stat Transilvania este o dovadă în plus că o idee bună nu dă greş atunci când este susţinută. “Tinerii care au iniţiative le recomand să le pună în aplicare. Nouă ni se spunea că doar folclorul şi manelele au succes în piaţa nunţilor, însă nu ne-am descurajat. În niciun caz nu ne-am luat după părerile altora”, îi atenţionează Gergely Balint pe tinerii muzicieni aflaţi la început de carieră.

Compania clujeană de organizare evenimente și impresariat artistic Weddingmusic a fost singura firmă din România care a participat la WOMEX (WOrld Music EXpo), cel mai mare târg de muzică organizat la Copenhaga între 25-30 octombrie 2011. Luna aceasta muzicienii au participat cu oferta lor la cele două târguri de nunți din Cluj, la Muzeul de Artă și la Grand Hotel Italia.

Postaţi un comentariu