Juriul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, solicitat să demisioneze

Foto: www.uniuneascriitorilor.ro

Acordarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia pe anul 2014 poetului Gabriel Chifu, nu a fost lipsită de reacţii în rândul unor prozatori, poeţi şi critici literari care au semnat chiar şi o scrisoare deschisă în care propun demisia de onoare a juriului. Printre aceştia se află şi clujenii Ştefan Manasia, poet şi Alex Goldiş, critic literar.

Deşi printre poeţii nominalizaţi se aflu şi Mircea Cărtărescu sau Marta Petreu, juriul, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban, a decis ca premiul să fie acordat poetului Gabriel Chifu. Cei şapte poeţi nominalizaţi au fost: Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu şi Gabriel Chifu.

Criticul şi istoricul literar Ion Pop, unul dintre membrii juriului, a declarat pentru Transilvania Reporter că situaţia este una foarte delicată, dar că nu îşi va da demisia fără un motiv întemeiat. “Voturile au fost secrete, aşa că fiecare a votat cum a vrut. Şapte persoane şi-au exprimat votul, dar asta nu înseamnă că poetul Gabriel Chifu a fost votat în unanimitate. Am văzut că se cere demisia membrilor juriului şi eu nu ţin neapărat să fac parte din acest juriu, dar nici nu îmi voi da demisia fără un motiv întemeiat”, a declarat poetul Ion Pop.

La rândul său, poetul clujean Ion Mureşan, câştigătorul de anul trecut al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia susţine că există o inadvertenţă în acordarea acestui premiu, având în vedere că scriitorul şi poetul Mircea Cărtărescu este propus de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România la Premiul Nobel, dar nu îi este acordat un premiu naţional important. “Poate data viitoare juriul va acorda premiul unui poet adevărat”, a precizat Ion Mureşan.

Printre semnatarii scrisorii deschise către juriului Premiului “Mihai Eminescu” se numără şi scriitorul Marin Mălaicu Hondrari. “Cred că situaţia nu ar trebui să se rezolve prin demisia membriilor juriului, ci să nu se mai întâmple astfel de lucruri. Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” era un premiu foarte important şi era oferit înainte poeţilor foarte buni. Ştim că scrisoarea noastră nu va fi băgată în seamă, sau va fi subapreciată, însă am vrut să tragem un semnal de alarmă să nu mai existe asemenea presiuni. În plus, cu toţii vedem că este un viciu de procedură la Uniunea Scriitorilor, întrucât nu se poate să susţii pentru Premiul Nobel un poet precum Mircea Cărtărescu şi să nu îi acorzi un premiu naţional important. Nu pot să mă pronuţ despre valoarea lui Gabriel Chifu, însă între cei nominalizaţi, cel puţin trei dintre poeţi ar fi meritat acest premiu în locul lui. Până la urmă, singura vină pe care o are Gabriel Chifu este că a acceptat acest premiu”, a declarat pentru Transilvania Reporter bistriţeanul Marin Mălaicu Hondrari poet, prozator și traducător român.

Joi, 15 ianuarie, a fost acordat şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2014. Juriul, format din Al. Cistelecan, Mircea A Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon, a ales din cei şase poeţi nominalizaţi pe Ştefan Ivas, pentru cartea “Mila schimbă gustul cărnii”, Editura Max Blecher, şi pe Merlich Saia, pentru cartea “Garda de corp”, Editura Tracus Arte.

Redăm, mai jos, Apelul către juriul Premiului „Mihai Eminescu” din partea unor oameni de cultură precum: Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion:

 

Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu

Dragi Profesori și membri ai juriului de la Botoșani,

Sunteți cei de la care am învățat, în deceniile din urmă, poezie.

Am învățat cum să o recunoaștem; și am învățat cum să vorbim despre ea.

Și, mai ales, am învățat că adevărul poeziei nu se negociază. Ați vorbit liber despre poezie în cele mai puțin libere vremuri.

Tocmai în numele acestei lecții bine predate și bine învățate, o să vă vorbim și noi liberi în rândurile de mai jos.

Prin ce s-a întâmplat la Botoșani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeți într-adevăr superlativi, ați făcut un lucru grav: ați încălcat adevărul poeziei.

Credem și simțim că v-ați îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noștri. Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei românești din secolul XX, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu.

În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat și un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversație.
Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredințată.

Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea și celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca și răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi.

Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.
Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: și nominalizaților nedreptățiți, și reputației membrilor juriului, și prestigiului premiului în cauză. Ba chiar și premiatului, în fond.
Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparație morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.

Ați servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaților, cel puțin până la un punct, vorbește elocvent despre aceasta. Ați reușit să instituiți drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului.

Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeții laureați n-au mai fost de același nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toții că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenței. Am răsuflat ușurați anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureșan a reușit aceasta.
Anul acesta, însă, ștacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbușit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns.

Pot exista explicații pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generații subsecvente lui. Or, prin forța naturală a lucrurilor, toți poeții laureați vor fi, în anii care urmează, optzeciști. Ba chiar nouăzeciști. Dumneavoastră îi vedeți, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizați.

Poeți esențiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Mușina sau Traian T. Coșovei, dispăruți recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simțiți o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptățiți, la deplina maturitate creatoare, să fie laureați pentru întreaga lor operă la Botoșani. Ați fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii.
De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiați, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste.

Vă rugăm, prin urmare, să acceptați propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare.
E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-ați vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărțile pe care le-ați scris. Cu unele dintre acestea am crescut și le păstrăm pe primul raft al criticii românești postbelice.

Cărților dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – și le va împiedica pe cele viitoare. Veți arăta astfel că, de fapt, iubiți poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim și să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o prețuim așa cum se cuvine.

S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, așa cum spuneam, și dumneavoastră, și noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relație de firească prețuire și gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare.

Dați, vă rugăm, acestei scrisori deschise șansa să arate că suntem, și noi, și dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie.

Cu speranţă,


Publicitate

Postaţi un comentariu