Iubirea unui turist american pentru România: prin ce l-a fascinat Clujul și de ce România este cea mai surprinzătoare destinație din călătoriile sale

Foto credit: Adonis Villanueva

„Faceți-vă bagajul, lăsați alte planuri sau alte destinații în care v-ați propus să ajungeți în această vacanță și vizitați chiar acum Româna. Cu peisaje extraordinare care îți taie respirația, cu tradiții unice, mâncare delicioasă și oameni ospitalieri, România te va cuceri și te va surprinde în nenumărate feluri. Iată o listă de motive pentru care ar trebui să vizitați România în acest moment”, cu aceste rânduri își începe americanul Adonis Villanueva unul dintre articolele despre România în urma vizitei de trei luni pe care a făcut-o, începând cu mijlocul lunii aprilie, în țara noastră. În ceea ce privește Clujul, excursionistul a petrecut două săptămâni în orașul de pe Someș și spune că până acum a fost orașul său preferat din cele vizitate în România. „Dacă aș avea mai mult timp, aș închiria un apartament și aș locui câteva luni în Cluj. Oamenii de aici au făcut ca acest oraș să fie memorabil pentru mine. Într-un fel îmi amintește de San Francisco prin cultura progresistă și liberală pe care o regăsesc în el”, a precizat Adonis Villanueva în interviul acordat revistei Sinteza care urmează să fie publicat în luna august.

Foto credit: Adonis Villanueva

Foto credit: Adonis Villanueva

„Orașul Cluj-Napoca a fost chiar o surpriză și am stat aici mai mult decât anticipasem, ceea ce pare să se întâmple cu numeroși turiști care vizitează orașul. Cluj nu este cel mai pitoresc oraș din România, nici cel mai frumos. Alura lui vine însă de la oamenii care îl locuiesc și de la viața de noapte. Îl consider unul dintre cele mai progresiste orașe din Europa, plin de personaje vibrante cu gândire liberală. Este un oraș universitar și trebuie să te aștepți ca viața de noapte să fie vibrantă. Este mai frumos ca București și nu la fel de «dement». Oamenii de aici sunt mult mai relaxați și au un de ritm mai lent al vieții. În apropierea orașului se poate vizita un parc subteran pe care îl recomand (Salina Turda, n.r.) și la sfârșitul lunii mai merită să luați parte la festivalul de film care se întâmplă Cluj”, precizează Adonis Villanueva în articolul intitulat „A Guide to Seven Cool and Not-So-Cool Cities in Romania”.

Cu origini filipineze și născut în Cebu, în prezent cetățean american, Adonis a descoperit plăcerea de a călători în 2013 și de atunci a vizitat peste 45 de țări din întreaga lume. Este programator și lucrează în industria IT de aproximativ zece ani. A văzut aproape toată Europa, dar spre deosebire de alte țări din Balcani, povestește Adonis pe site-ul personal www.alwayswanderlust.com, românii sunt binecuvântați cu spiritul cald al culturii latine. „Oamenii în România sunt excesiv de prietenoși cu străinii, excepție făcând unele bătrâne doamne de la țară și cel mai concret simți asta în Cluj-Napoca unde lumea este foarte progresistă și ospitalieră”, spune aventurierul.

Printre cele zece motive pentru care Adonis Villanueva recomandă România ca destinație de vacanță se numără și faptul că țara noastră este relativ nedescoperită și, ca urmare, mai puțin invadată de turiști, că dispune de internet incredibil de rapid, că are orașe spectaculoase, peisaje frumoase, castele și cetăți impresionante. „Întrebați un american obișnuit unde se află România pe hartă sau unde se află Transilvania și în 90% dintre cazuri nu vor ști ce să răspundă. Majoritatea turiștilor se lasă vrăjiți de ceea ce ei cred că reprezintă Europa romantică, respectiv partea de vest a Europei, însă puțini știu că România este la fel de fermecătoare și chiar mai mult decât atât”, precizează Adonis Villanueva.

Cele patru săptămâni pe care americanul le-a petrecut în satul maramureșean Breb le descrie ca fiind parte dintr-o experiență pe care o va prețui toată viața de acum înainte.„Viața aici este simplă. Este un compromis fericit între natural și artificial, un echilibru fericit între om și natură. Este cel mai natural mod pentru un om să-și trăiască viața, departe de jungla de betoane, de social media, de fluxul de selfie-uri și de durerile de cap provocate de viața agitată”, precizează Adonis Villanueva într-un alt articol de pe site-ul său în care descrie exclusiv experiența pe care a trăit-o timp de o lună în Maramureș.

Foto credit: Adonis Villanueva

Foto credit: Adonis Villanueva

Foto credit: Adonis Villanueva

Foto credit: Adonis Villanueva

Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Sighișoara, București, Alba Iulia sunt orașele pe care Adonis Villanueva le amintește în articolul său, numindu-le unele dintre cele mai fermecătoare și frumoase orașe din Europa. „Sunt orașe care își păstrează aerul medieval și urmele din comunism. Sibiu este chintesența orașului gotic din basme, chiar în inima Transilvaniei. În Cluj găsești arhitectură barocă și neoclasică și oameni extraordinari cu care să interacționezi. Brașov este casa uneia dintre cele mai înguste străzi din Europa și este înconjurat de bastioane și turnuri medievale impresionante. Sighișoara este orașul plin de străzi pavate și de case frumos colorate scoase parcă din cărțile de povești. Aceste orașe te fac să te simți ca și când ai prins loc într-o mașină a timpului și te-ai întors în trecut”, declară Adonis Villanueva. În articolele sale despre România, Adonis nu se ferește să califice Castelul Bran drept cea mai supraapreciată destinație turistică din România, aducând argumente serioase care să-i susțină afirmația, sau să își exprime dezaprobarea față de gălăgia infernală din capitală. În schimb, vizita la Castelul Peleș, pelerinajul în Harghita, sau vizitele în Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, sau Turda, precum și alte destinații din România,  le prezintă laudativ, în detaliu, prin articole informative pentru orice persoană care își propune să viziteze țara noastră, însoțite de fotografii uluitoare.

În numărul din august al revistei Sinteza puteți afla povestea lui Adonis Villanueva și motivele care l-au determinat să considere România una dintre cele mai surprinzătoare destinații turistice din lume.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu