Interviu cu regizorul Michel Gondry: Despre evadarea din realitate, nostalgie și viitorul cinematografiei

Premiat cu un Oscar în 2005, pentru scenariul original al filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), realizat alături de Charlie Kaufman și Pierre Bismuth, regizorul francez Michel Gondry, totodată muzician, realizator de scurtmetraje și de videoclipuri pentru artiști internaționali precum Björk, The Rolling Stones, Massive Attack, Radiohead, Beck, The Chemical Brothers sau Daft Punk, Michel Gondry a fost unul dintre invitații speciali la ediția cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai-9 iunie).

Când Gondry a mers prima dată în Statele Unite pentru a filma videoclipuri în anii ‘90, abia vorbea engleza. Trupele îi dădeau versurile și el înțelegea doar un singur cuvânt din zece. Ce a făcut a fost să umple acele goluri cu imaginația sa. În 2001 se lansa la Cannes comedia Human Nature, debutul său regizoral (inclus în competiția primei ediții de TIFF, în 2002), iar în 2005, cineastul se afla pe lista câștigătorilor la Oscar, cu povestea de dragoste metafizică din Eternal Sunshine of the Spotless Mind, cu Jim Carrey și Kate Winslet în rolurile îndrăgostiților. În ultimii ani, indiferent de context, regizorul a fost asociat cu Eternal Sunshine, inclusiv în topuri de filme intitulate „10 filme ale lui Michel Gondry diferite de Eternal Sunshine”. Din 2004, când a obținut succesul cu Eternal Sunshine, Gondry a realizat peste zece lungmetraje foarte diferite între ele, printre care o comedie suprarealistă, un film-concert în colaborare cu Dave Chappelle, un film cu supereroi cu buget de 120 de milioane de dolari, un documentar despre mătușa  lui și o conversație animată cu Noam Chomsky, intitulată Is the man who is tall happy?.

În 2018, Gondry a început să colaboreze din nou cu actorul Jim Carrey, de data aceasta pentru serialul de zece episoade creat de Dave Holstein, Kidding. Regizorul a fost atras de proiect prin premisa lui care explorează suferința personajului interpretat de Jim Carrey Jeff / Mr. Pickles, un idol al copiilor care trebuie să continue să își joace rolul jovial pe micul ecran, în timp ce familia lui se prăbușește în jurul lui după moartea unuia dintre copii.

În cele 20 de minute pe care le-am avut la dispoziție, din care trei minute am discutat despre reportofonul roșu pe care l-am folosit să înregistrăm discuția și care i s-a părut atipic în peisajul telefoanelor actuale și al reportofoanelor în culori sobre, am încercat să aflăm de la Michel Gondry de ce preferă să lucreze cu actori de comedie, despre creativitate ca formă de imaturitate și despre viitorul cinematografiei.

Nu de puține ori ați afirmat că v-ați dori să realizați ceva important în așa fel încât lumea să nu vă asocieze doar cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind. De ce a fost atât de puternic acest film pentru public și continuă să fie?

Poate ați auzit despre criza vârstei a doua la bărbații între 40-50 de ani. Este vârsta la care realizezi că viața ta nu a luat-o în direcția la care visai și trebuie să fii mulțumit cu ce ți-a fost dat. Cred că este destul de greu de acceptat. Deocamdată eu încă trăiesc cu dorința de a realiza ceva care să îi facă pe oameni să spună: da, ne place mai mult decât Eternal Sunshine…Sunt în perioada în care trebuie să trăiesc cu această așteptare. Este mai bine decât nimic. De exemplu, eu am fost foarte mulțumit de ultimul meu film din 2015, Microbe et Gasoil și personal chiar mă reprezintă mult mai mult. Dar nu pot controla succesul unui film. Ceea ce a făcut din Eternal Sunshine un film special a fost conceptul neobișnuit care ne-a permis să creăm suspansul, să creăm povestea romantică, ceea ce a făcut ca publicul să rezoneze cu el. Din 2004 a crescut tot mai mult ca popularitate.

De ce sunteți atras să lucrați cu actori de comedie? (Jim Carrey, Jack Black, Seth Rogen). Cât de dificil este să lucrați cu actori care au un orgoliu mare?

Cred că actorii de comedie sunt mult mai deschiși la propunerile pe care de obicei le fac eu, ca regizor. Nu sunt neapărat actori pe care îi vezi pe covorul roșu la Cannes. Pentru mine comedia reprezintă normalitatea. Actorii de comedie au în ei o anume voință. Avem exemplul actorilor Tom Hanks sau Robin Williams care au fost actori de comedie la bază și au evoluat în doi dintre cei mai buni și cunoscuți interpreți de roluri dramatice. Majoritatea actorilor de comedie caută acest tip de călătorie și cred că munca mea despre asta este de fapt. O cale prin care comedia se împletește cu drama. Respect foarte mult munca actorilor de comedie și modul în care reușesc să transmită emoție. Nu știu dacă voi da nume, dar cred că ar fi patru actori cu care mi-a fost greu să lucrez și care țin minte că m-au ridiculizat când le-am dat anumite indicații pe platou. Se întâmplă. Dar cel mai bine a fost să lucrez cu adolescenți pentru că în cazul lor nu există orgoliu și acceptă orice sugestie. Cu Jim Carrey nu este ușor să lucrezi, într-adevăr, dar a intrat de fiecare dată exact în jocul pe care i l-am propus. Spre deosebire de alt actor din Kidding, care de fiecare dată când îi dau o indicație pe platou mă face să mă simt ca un imbecil. Uneori chiar este dureros.

Vă considerați o persoană nostalgică? Luând în considerare nostalgia ca tematică în filmele dumneavoastră.

 Definiția nostalgiei este de a te gândi la un moment care știi că nu se va repeta. Un astfel de moment devine unic într-un film. Desigur, putem elabora. Nostalgia îți amintește că îmbătrânești și că ai avut un trecut în spate. În muzica braziliană se folosește des cuvântul saudade, echivalentul cuvântului nostalgie, un fel de a spune sunt trist și fericit sau un fel de a spune sunt fericit pentru a fi trist.

Este creativitate asociată cu o anumită formă de imaturitate?

În cazul meu cred că acest lucru se aplică. Dacă ne uităm, de exemplu la pisici sau la copiii foarte mici, ei folosesc joaca și jocurile, ca metodă de a înțelege lumea din jurul lor. Copiii aruncă o lingură jos pentru a înțelege cât timp îi ia lingurii să ajungă acolo, de ce este acea lingură atrasă de podea și nu de tavan. În viață cred că trebuie să pretindem că am depășit acest nivel pentru a intra în „rândul lumii”, pentru a ne găsi un loc de muncă și a pretinde că avem responsabilități. Eu sunt norocos pentru că profesia mea folosește sau mai bine-spus necesită așa-numita imaturitate sau naivitate de care vorbim ca modalitate de explorare. La rândul meu, încerc să îmi câștig existența și am o maturitate pe care o folosesc pentru lucrurile importante, dar partea imatură, jucăușă, există tot timpul în mine. Există însă regizori care nu se folosesc de această imaturitate.

A existat un moment sau a contribuit cineva în copilăria dumneavoastră care v-a influențat sau încurajat să vă exprimați creativitatea în mod neîngrădit?

 Au existat mai multe tipuri de influențe. Îmi amintesc acum un singur sfat care mi-a schimbat modul de gândire. Aveam 10 sau 12 ani și mă aflam undeva la țară și știu că desenam dintr-o carte de benzi desenate un supererou. Și a venit la mine cineva și mi-a spus că nu ar trebui să mai desenez personaje din acea carte, ci să desenez ceea ce văd în fața ochilor mei. Am închis cartea și am început să desenez lumea de afară. Acest gând nu m-a mai părăsit de atunci. Cuvintele acelui om au schimbat în mine modul de a desena, care mai târziu a devenit o modalitate de expresie. Când mă gândesc la o anumită influență pe care am primit-o, mă gândesc de fapt la stimulare. La 14 ani știu că am văzut primul sau al doilea film din seria Monty Python, cred că Monty Python and the Holy Grail în care era scena cu nucile de cocos și am ieșit de la acest film extrem de convins că totul este posibil. Era un sentiment minunat pe care îl am și acum. Oamenii de obicei îți impun tot felul de reguli, că un film trebuie să fie într-un fel sau în altul, că un personaj nu poate avea decât un singur drum etc. Și am văzut acest film și mi-a arătat că fiecare scenă este o idee nouă. Nu știam pe atunci că vreau să fac filme dar trăiam cu impresia că orice poate fi transformat într-un film.

Ce vis aveați în copilărie în legătură cu ceea ce vreți să deveniți?

Era foarte clar pentru mine că vreau să devin ori artist, ori inventator.

Cum vedeți în acest moment viitorul cinematografiei?

Mă uit la filmele comerciale care vin dinspre Hollywood și cam 60% dintre ele sunt filme cu supereroi, cu bugete uriașe și cu succese imense de casă. Cumva studiourile de film au găsit modalitate să facă din această industrie o mare afacere. Efectul pe care îl are acest tip de business asupra cinematografiei pe care o practic eu este devastator. Este o dezvoltare stupidă, dacă nu chiar imatură în sens foarte negativ. Am fost la evenimente de tip Comic Con și nu mi-a plăcut deloc experiența. Nu este nimic mai neplăcut decât să vezi copii îmbrăcați în supereroi, fără a încerca să fie măcar puțin diferiți. Cu acest tip de filme industria noastră se îngustează tot mai mult. În anii ’70, regizori precum Martin Scorsese sau Francis Ford Coppola primeau de la studiourile de film toată încrederea, libertatea și banii. Așa se făceau filme. Acum interesul nu mai este să faci artă, ci interesul este să faci bani. Nu vreau să fiu împotriva sistemului, dar ca spectator devine din ce în ce mai greu să mergi să vezi un film valoros. Aceasta este îngrijorarea mea cu privire la viitorul cinematografiei. Cred că există un motiv pentru care filmele au bugete tot mai mari. Este o modalitate de a-i atrage în cinematografe pe spectatorii care tot mai mult sunt obișnuiți să se uite la filme acasă. Dar cred că și un film cu buget mic îți oferă o experiență total diferită dacă îl vezi la cinematograf și nu acasă. Așa că nu ar exista un motiv real pentru ceea ce se întâmplă în aceste momente la Hollywood. Eu nu pot decât să încerc să schimb atât cât pot această direcție și cred că prin proiecte ca Uzina de Filme contribui la această schimbare.

[stextbox id=’custom’]

Uzina Filmelor de Amatori

Alături de filmele incluse în Retrospectiva integrală Michel Gondry 100%, publicul TIFF a fost invitat să experimenteze și Uzina Filmelor de Amatori – proiectul creat de cineastul francez, un concept interactiv în care publicul devine creator de film prin parcurgerea mai multor etape de producție, având la dispoziție trei ore, peste 15 decoruri și toată aparatura necesară.

„Miza acestui proiect nu este neapărat produsul final, ci procesul cât mai democratic de creație. Talentul, experiența sau pregătirea profesională nu sunt deloc relevante. Ceea ce contează cu adevărat este entuziasmul”,a spus Michel Gondry la Cluj.

Ideea lui Michel Gondry a fost să ofere posibilitatea unui public larg de a participa la procesul creativ de realizare a unui film. Succesul proiectului rezidă în eficacitatea protocolului elaborat de Michel Gondry, care servește patru scopuri: Eliberarea creativității, oferind un cadru în care imaginația se poate dezvolta (platouri de filmare, accesorii, metode de scriere), ghidarea grupului prin punerea la dispoziție a cadrului metodologic și instrumentelor necesare pentru realizarea unui film, încurajarea participării tuturor membrilor grupului, acordând un rol fiecărui participant și promovând un proces colectiv de luare a deciziilor, realizarea proiectului, evitând ideea de a-i da o formă perfectă. Scopul este să fii spontan și să nu te pierzi în detalii. Timpul pe care îl au la dispoziție echipele care se înscriu să realizeze un proiect în studiourile puse la dispoziție gratuit este de trei ore, respectiv două ateliere succesive a câte 45 de minute și 60 de minute dedicate filmării propriu-zise. În acest caz participanții au la dispoziție peste 15 decoruri, echipament complet pentru filmare, montaj, sunet și proiecție.

[/stextbox]