INTERVIU Adonis, invitat de onoare FICT 2017: „Nu există o forță din exterior care creează și decide pentru noi. Noi suntem acea forță”

Foto: Dan Bodea

Ali Ahmad Said Esber sau Adonis, pseudonim sub care este cunoscut în întreaga lume, s-a născut în Siria în 1930 și este considerat cel mai influent poet arab al zilelor noastre. Manifestându-și opoziția față de regimul politic de la acea vreme, în anul 1956 s-a stabilit în Beirut unde a jucat un rol esențial în cultura arabă, mai ales prin munca de coordonare a două reviste de poezie, Majallat Shi’r și Mawaqif  care au deschis o nouă cale pentru poezia de proveniență arabă în termeni de modernism și de evoluție a versului liber. În urma războiului civil din Liban, în anii ’80, s-a mutat la Paris unde trăiește în prezent. Pentru el, Estul și Vestul au fost întotdeauna două noțiuni asociate nu cu mediul cultural și creativ, ci cu cel politic, economic și imperialist.

Anul 2011 i-a conferit lui Adonis un statut controversat în mijlocul dezbaterii privind războiul din Siria când mulți intelectuali așteptau reacțiile lui, nu doar în calitatea sa de poet, ci și ca adept al doctrinei religioase alawită, aceeași din care face parte și președintele sirian Bashar al-Assad. În luna iunie a acelui an, Adonis a redactat o scrisoare deschisă pe care a adresat-o președintelui, făcând apel la nevoia unei tranziții democratice. Din păcate, regimul lui Assad omorâse deja sute de civili și mulți intelectuali au condamnat gestul lui Adonis că ar fi venit prea târziu. Cu toate acestea poetul a continuat să își expună părerile, în versuri, cu privire la eșecul Primăverii Arabe într-o rubrică în ziarul Al-Hayat și într-o carte recentă intitulată Islamul și violența, disponibilă și în limba română la Editura Humanitas. Nu de puține ori, poetul sirian s-a aflat printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură.

În aceste zile, Adonis se află la Cluj, în calitate de invitat de onoare al Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT 2017). În semn de aprecierea pentru întreaga sa operă, el a fost premiat duminică de organizatorii FICT cu Marele Premiu al Festivalului. Făcând referire la cartea sa „Islamul și violența”, Adonis a precizat că islamul nu mai are ce oferi lumii: „O civilizaţie este o creație perpetuă, o viziune. Dacă ne uităm la starea lumii islamice, aceasta nu mai are nimic de dat lumii pentru a o schimba, nu mai are civilizație, iar dacă nu mai are ce da, va muri. O civilizație are viaţă şi moarte. Islamul nu mai are ce oferi. Poate va fi o ruptură între ei, o ruptură care va oferi o civilizație nouă care respectă societatea umană și drepturile omului”, a spus Adonis la întâlnirea cu publicul din Cluj.

O zi mai târziu, poetul a avut disponibilitatea să răspundă întrebărilor noastre și să ne explice care este rolul poeziei astăzi și ce viitor și-ar dori pentru înflăcărata lume arabă.

Credeți în destin? Credeți că destinul dumneavoastră a fost acela de a fi poet?

Destinul este o noțiune foarte religioasă, iar eu sunt antireligios. Dacă există destin, omul este cel care îl creează, omul este la originea propriului său destin. Însă există anumite situații când lucrurile se întâmplă ca și când ar fi fost influențate de destin. Mai cred că fiecare om este într-un sens, sau altul, poet. Pentru că pe om existența îl provoacă în permanență să fie creator, pentru că el schimbă în permanență lumea. Iar poezia prin definiție este o schimbare perpetuă. A scrie înseamnă a schimba în permanență. De aceea fiecare scriere ar trebui să fie antirepetitivă, să fie creatoare de ceva nou. Nu trebuie să repetăm lumea sau realitatea, trebuie să o schimbăm în sensul creației permanente. Iată de ce m-am simțit bine dintotdeauna în această lume în postura de poet. Nu e vorba de destin. Destinul ar presupune că ar exista o forță din exterior care te creează și care decide. Dar noi suntem acea forță. Nici Dumnezeu, nici societatea nu decid pentru noi. Poezia schimbă societatea, nu invers.

S-a schimbat astăzi rolul poeziei față de rolul pe care îl avea poezia la începutul anilor ’80, de exemplu, când v-ați stabilit în Franța?

Astăzi trebuie să facem în permanență diferența între instituție și individ. Individul este o concentrare în el însuși a ființei umane. Omul are tendința de a manipula și de a crea regimuri manipulatoare. Omul l-a inventat pe Dumnezeu și a inventat și o ideologie pentru a servi cauza lui Dumnezeu. A inventat și simbolul lui Dumnezeu pe Pământ care este regimul politic. Toate instituțiile politice sunt tiranice, sunt împotriva libertății. Iar dacă există o diferență între un regim tiranic și altul, această diferență este de nivel, de grad, nu de natură. Ca urmare, rolul poeziei nu este un mijloc care să servească o cauză. Toată poezia ideologică din secolul XX s-a înșelat. Nu a făcut nimic pentru revoluție această poezie ideologică. Dimpotrivă. Mult mai mult au făcut pentru revoluție cei care au spus NU, cei care s-au opus instituțiilor. Poetul rus Vladimir Maiakovski era mai revoluționar decât toți ceilalți poeți așa-ziși revoluționari. În ciuda faptului că a fost asasinat, el era din punct de vedere poetic, singurul revoluționar. Dacă comparăm între creatorul Maiakovski și cel care a fondat instituția comunistă ca regim (n.r. Lenin), regimul sovietic comunist a devenit o parte a istoriei, dar istoria a depășit acest regim. În vreme ce Maiakovski el însuși a depășit istoria. Istoria face parte din poezia lui Maiakovski. Așa că poezia trebuie tot timpul să transgreseze, să depășească, să deschidă noi orizonturi. Iată rolul ei. Societatea este împotriva acestui rol pentru că societatea vrea ca poezia să reproducă, să copieze realitatea. Dacă eu produc într-un roman ceea ce deja există, ce rol mai am atunci?Sau dacă laud guvernul că a construit o șosea sau o școală, ce mai însemn eu? Creația nu este o reproducere a ceea ce există. Marea eroare a scriitorului astăzi este tendința de a reproduce ceea ce trăiește. A povesti, în general, ceea ce există sau a existat este împotriva vieții înseși. Ca urmare, când narezi, creezi o stagnare în societate. Trebuie să revezi, să gândești din nou, să inovezi astfel ca lumea să fie în permanență nouă. Iată rolul creației, nu doar al poeziei. Al culturii și literaturii în general. Dacă văd un tablou care reproduce imagini din Cluj nu mă ajută cu nimic. Un adevărat creator nu trebuie să arate un Cluj deja creat, ci unul imaginar. Nu trebuie să îmi arate ceea ce văd eu în fiecare zi.

Cât de revoluționar trebuie să fie un artist prin arta lui?Există vreo limită?

Nu există deloc limite. Revoluția nu este precum un pahar plin cu apă pe care îl bei și gata. O revoluție este o deschidere spre infinit.

Cum percepeți Vestul și Estul, cultura europeană și cultura arabă?Ce ne diferențiază și ce ne unește?Ce definește cultura arabă astăzi?

Nu există o singură Europă. Există o Europă orientală și o Europă occidentală. Și în sânul Europei occidentale mai există o altă Europă: Europa Franței care este diferită de cea a Marii Britanii, sau Europa Italiei, care este diferită de Europa scandinavă. Eu nu sunt împotriva generalizării, dar această generalizare a fost făcută de istorici și de oamenii politici pentru a simplifica lucrurile. Dar nu poți să unifici și dreapta și stânga. Uneori nici nu există poezie, dar există poeți, individualități. Trebuie să depășim acest tip de academism care simplifică lucrurile. Deci nu există o noțiune generică de Europa. Vorbeam pe vremuri despre o Europă a raționalismului, a modernității, acum este Europa imperialismului, a consumismului. Același lucru este valabil și pentru lumea arabă. Nu are ceva specific. Este un amestec incredibil de culturi. Și cred că toate țările sunt un asemenea amestec până la urmă. Nu trebuie să generalizăm, repet.

Ce viitor vă imaginați pentru lumea arabă?

Putem să fim disperați din cauza unei ideologii totalitare, sau a situației care există, dar nu putem fi disperați de existența unui popor. În ciuda tuturor obstacolelor, un popor va găsi într-o zi o soluție la problemele lui. Eu cred că poporul arab este în prezent adâncit în noroi, dar nu e vina indivizilor, este vina regimurilor, a politicii, a jurisdicției, a imperialismului. Sunt convins însă că oamenii vor depăși toată această situație. Am încredere în oameni, nu în instituții, pentru că am încredere în mine însumi.

Ce înseamnă a fi uman în secolul XXI?Ce vă face astăzi fericit?

Depinde. Un om nu poate fi adevărat dacă nu are și o parte obscură a lui. Omul este o experiență unică care înfruntă în fiecare zi lumea, el poate să comită greșeli, să aibă ezitări. Este o ființă vie. Fiecare trăim împreună cu alte persoane și trebuie să facem alegeri uneori între aceste persoane. Și trebuie să privim tot timpul înainte așa cum face un poet. Suntem ființe umane pentru că greșim, deși deseori uităm acest lucru. Însă în același timp suntem ființe umane pentru că ființa umană este centrul lumii. Și omul este țara omului. Țara mea nu este undeva în geografie, ci țara mea este în geografia ființelor umane. Întâlnirea cu celelalte ființe umane mă face fericit.

Citiți și:

Adonis, cel mai mare poet al literaturii arabe contemporane, premiat la Cluj


Publicitate

Postaţi un comentariu