Incunabulele, rarităţi în aşteptarea digitizării

Foto: Dan Bodea

Incunabulele sunt cărțile tipărite în primii ani de la inventarea tiparului, mai exact între 1455 și 1500. Filiala Cluj-Napoca a Bibliotecii Academiei Române deţine a treia colecţie de incunabule (cărţi tipărite în primii ani ai introducerii tiparului) ca mărime, din ţară după Alba Iulia şi Sibiu, cu importanţă semnificativă nu doar pentru România, ci şi pentru această zonă a Europei. Digitizarea lor se lasă încă aşteptată, procesul nefiind unul prioritar pentru instituţie în acest moment.

Din cele 177 de titluri, respectiv peste 130 de volume deţinute de Biblioteca Academiei din Cluj, pentru că o parte dintre titluri sunt colegate în acelaşi volum, foarte puţine dintre ele au fost achiziţionate. Astfel, colecţia de incunabule a bibliotecii a fost constituită prin înglobarea majorităţii fondurilor unor colecţii clujene anterior constituite, precum: Fondul Colegiului Romano-Catolic, de la care provin 81 de volume; Fondul Colegiului Reformat din Cluj, 16 volume; Biblioteca Colegiului Unitarian, 14 volume. Restul de incunabule provin din surse diferite, precum Muzeul Ardelean şi cele şapte incunabule care au făcut parte din colecţia de la Blaj a filologului român Timotei Cipariu (1805-1887). „Incunabulele pe care le deţinem nu sunt departajate, toate sunt cuprinse într-un fond. Biblioteca Academiei din Cluj are doar incunabule scrise în limba latină, deşi au apărut şi în alte limbi, reprezentative pentru o bună parte din aria de tipar a incunabulelor. Principalele ţări producătoare de incunabule au fost Italia şi Germania. Cartea tipărită, cu caractere mobile a apărut, bineînţeles în Germania, dar treptat principalii tipografi din Germania au migrat spre sud şi spre sfârşitul secolului al XV-lea Italia devenise deja producătoarea principală de carte tipărită în Europa. Mai avem incunabule franceze, tipărite în centre precum Elveţia sau Cehia”, precizează cercetătorul Bogdan Crăciun, şeful secţiei de colecţii speciale a Bibliotecii Academiei Cluj. Câteva incunabule prezente în fondul Bibliotecii Academiei din Cluj au fost achiziţionate prin anticariat în anii ’60-’70. Astăzi, potrivit cercetătorului Bogdan Crăciun, dacă ar apărea astfel de exemplare în anticariate Biblioteca nu şi le-ar mai permite.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Şi incunabulele, ca şi manuscrisele, sau cartea veche românească sunt considerate colecţii deosebit de importante şi sunt păstrate în depozitul rezervat colecţiilor speciale. Sunt accesibile cititorilor şi au acelaşi regim ca toate materialele de la colecţii speciale, ceea ce înseamnă că cititorul trebuie să fie student în an terminal şi trebuie să facă dovada că are nevoie de astfel de materiale pentru cercetarea lui.

De la Bogdan Crăciun aflăm că există şi conceptul de postincunabule, dar nu este foarte funcţional. „Este greu de despărţit postincunabulele de cartea modernă. Ar fi un criteriu, însă, acela de a numi incunabul şi postincunabul toată cartea care urmează în mare structura şi formatul manuscrisului medieval. În afară de tiparul propriu-zis, de litera care este imprimată nu de mână ci de un instrument, nu există mari deosebiri faţă de cartea medievală. În secolul al XVI-lea apar formele sau elementele specifice cărţii moderne, în primul rând foaia de titlu, lucru necunoscut în epoca incunabulelor şi poate acest element ar fi un criteriu de departajare al incunabulelor şi postincunabulelor de cartea modernă. Noi aici în bibliotecă nu operăm cu postincunabule. Avem o colecţie de incunabule până la sfârşitul anului 1500 şi tot ce este după, este carte modernă, carte veche, carte rară, dar nu intră într-o categorie specială”, declară cercetătorul.

Ultra-rarităţi

Un titlu spectaculos de incunabul care se află în fondul Bibliotecii Academiei din Cluj este o Cronică a lumii, de Hartmann Schedel, un fel de istorie în înţelesul renascentist al cuvântului care începe cu geneza biblică şi ajunge până în epoca în care a fost scrisă. „Este o istorie care cuprinde şi geografie şi teologie şi tot ce ţinea de ştiinţă, inclusiv o pagină alb-negru în care este reprezentată Valahia. Incunabulul este tipărit în 1493, la Nürnberg, de un tipograf şi un editor faimos în epocă.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Cronica este interesantă şi prin conţinut, dar şi pentru că este un incunabul ornat cu sute de xilogravuri, unele care se repetă. Sunt reproduse personaje istorice sau biblice, dar şi oraşe. Autorii acestor desene sunt doi artişti germani. Avem două exemplare din această cronică a lumii, ambele în limba latină şi din câte ştiu la BCU există un exemplar în limba germană. Niciunul dintre exemplarele deţinute de noi nu este complet”, precizează Bogdan Crăciun. Un alt incunabul considerat o „ultra-raritate” este un fragment dintr-o culegere de legi care a aparţinut lui Matei Corvin. Un exemplar complet mai este păstrat la Budapesta. În colecţia de incunabule mai sunt prezente cărţi de astrologie, de astronomie sau de medicină, ştiinţele fiind foarte bine reprezentate dincolo de clasici latini editaţi în epocă sau de cărţi de teologie. De asemenea, fondul cuprinde mai multe biblii foarte frumos ornate.

Digitizare selectivă

În ceea ce priveşte digitizarea incunabulelor, acest proces nu este prioritar momentan pentru Biblioteca Academiei din Cluj. „Există deja exemplare digitizate de alte biblioteci mari din lume. Noi avem un plan de digitizare, pentru că ni se pare o modalitate de conservare şi difuzare a patrimoniului pe care îl deţinem, dar nu pentru incunabule. Aşa că ne gândim la manuscrise. Acestea ar trebui în primul rând digitizate. Avem un proiect în curs de digitizare a unei colecţii interesante, respectiv aceea de foi volante, o culegere de ordonanţe, decrete de secol XVIII-XIX, care este în curs de digitizare. O parte se poate găsi în catalogul online a bibliotecii şi pe măsură ce inventariem colecţia, o şi digitizăm”, spune Bogdan Crăciun.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Pe de altă parte, o importantă parte a incunabulelor având un format destul de mare, digitizorul pe care îl deţine Biblioteca Academiei Cluj nu permite digitizarea decât maxim în format A3. „Sperăm la vremuri mai bune, deşi suntem foarte ferciţi de instrumentul de digitizare de acum care a fost achiziţionat de filiala Academiei Române Cluj în cadrul unui proiect. Ne-a fost vândut în limita bugetului de 10.000 de euro pe care l-am avut. Este legat la reţea şi toate pozele, după scanare, ajung la colegii mei care se ocupă de acest proces. Nu există o normă de lucru pentru că o carte veche este foarte greu de digitizat. Coperţile sunt tari şi cu pergamentele se lucrează greu, mai ales cu manuscrisele latine medievale, de secol XIII. Ar fi important de digitizat periodice din secolul XIX, început de secol XX a căror hârtie se deteriorează mult mai repede decât cea de incunabul, care este făcută aproape manual, este rezistentă şi groasă”, explică cercetătorul Bogdan Crăciun.

Primul incunabul cunoscut este Biblia de 42 de rânduri tipărită în jurul anului 1455 de Gutenberg, fiind considerată prima carte tipărită cu litere mobile din Europa. S-au păstrat doar patru exemplare complete (cu 1.282 pagini). Unul din exemplare este păstrat la Göttingen și poate fi consultat online în formă electronică.

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”

Colecţia de incunabule a Bibliotecii Centrale Universitare clujene este constituită din fondul vechi al Universităţii ”Ferdinand I” din Cluj şi din cel al Bibliotecii Uniunii Muzeului Ardelean, cărora li s-au adăugat în timp noi donaţii şi achiziţii. În prezent, colecţia bibliotecii cuprinde 86 de incunabule. 11 incunabule poartă ex-librisul lui Mikó Imre, iar dintre cele trei incunabule, care provin „Ex Bibliotheca Wolf. Cserey” (Cserei Farkas), două sunt însoţite de menţiunea că au fost cumpărate la o licitaţie publică, la Pesta, în anul 1794. Din fondul vechi al universităţii clujene provine un singur volum, colegat de opt lucrări, cuprinzând cuvântări în limbile latină şi italiană, ale lui Girolamo Savonarola (1452-1498), publicate la Florenţa şi Veneţia. Ediţia în limba germană a cronicii lui Hartmann Schedel, publicată la Augsburg, de Johann Schönsperger, la anul 1500, poartă ex-librisul autograf al lui Emerik Teleki, datat Viena, 1813.

Parohia Romano-Catolică „Sfântul Mihail”

Incunabulele înregistrate în colecţia Parohiei Romano-Catolice „Sfântul Mihail” au majoritatea cu conţinut religios. Este important în mod deosebit incunabulul tipărit la Veneţia, în anul 1497, care cuprinde două lucrări ale medicului italian din secolul al XV-lea, Bartolomeo Montagnana, Sfaturi medicale şi Remedii împotriva otrăvurilor. Important pentru istoria medicinii, valoarea acestui incunabul este deosebită şi pentru că este singura lucrare a acestui autor, aflată într-o colecţie de incunabule din România.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Silvia Tănase, legătoreasă: Pur şi simplu recondiţionez cărţi

Silvia Tănase lucrează la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, în cadrul departamentului Legătorie, începând cu anul 2010. Cu o modestie rar întâlnită doamna Tănase mărturiseşte că nu face lucruri extraordinare sau speciale. „Pur şi simplu recondiţionez cărţile din bibliotecă sau le fac o copertă”, spune legătoreasa, a cărei meserie este astăzi aproape de tot uitată.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Experienţa de 30 de ani pe care o are Silvia Tănase este la fel de preţioasă precum cărţile pe care le leagă. Înainte de 1990, după ce a terminat opt clase, a urmat două clase de liceu la Liceul poligrafic, dar nu a mai putut continua treapta a doua. Din Bucureşti a venit apoi şi s-a angajat la Întreprinderea Poligrafică din Cluj din 1981 până în 1998. Din 1998 a lucrat la două firme particulare, inclusiv în tipografie unde se făcea producţie şi din 2010 lucrează la Biblioteca Academiei din Cluj-Napoca la recondiţionat şi legat cărţile din bibliotecă. „La tipografie pot să spun că am învăţat meseria de legător, dar acolo era un pic altfel. Se făcea producţie de carte şi am învăţat aşa pe faze, pe operaţii. Era un flux tehnologic, pe mai multe secţii: secţia de tipar, apoi venea cartea în legătorie unde se făceau mai multe operaţii. Întâi îndoitul pentru că ea se tipărea în formatul 70×100, se aducea la un format mai mic care se putea coase, apoi se încleia la cotor”, explică Silvia Tănase.

IMG_0759

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Doamna Silvia ne exemplifică operaţia cu o carte cusută. „Filele sunt aşezate una peste cealaltă şi cusute. După aceea sunt puse la presat. În bibliotecă lucrăm cu utilaje foarte vechi, dar care pot fi utilizate. După aceea se dă un strat de adeziv pe cotor, se înclăieşte şi iarăşi se presează şi apoi, după ce s-a făcut blocul de carte, se face coperta”, spune doamna legătoreasă. Pe raftul de lângă uşă, într-un teanc stau câteva cărţi recondiţionate. Atelierul de legătorie al Bibliotecii Academiei nu dispune de utilaje care să permită şi imprimarea coperţilor. „Pentru coperţi se foloseşte pânza, de diferite sortimente, pegamoid, pânză de legătorie, pe suport de hârtie, din ţesătură şi cartonul. Cărţile vin în diferite stadii, unele au nevoie de restaurare şi atunci nu pot să intervin foarte mult asupra lor. Fac tot ce pot să le prelungesc viaţa atât cât reuşesc şi cât ştiu”, precizează Silvia Tănase. Cartonul, pânza, forzaţul care face legătura dintre carte şi copertă şi aracetul sunt „materiile prime” pe care legătoreasa le foloseşte în laborator pentru obţinerea produsului finit. După ce sunt legate, cărţile sunt ţinute sub presă câteva ore sau chiar o zi în funcţie de câte cărţi sunt în lucru.

IMG_0794

„Cărţi valoroase nu leg pentru că acelea intră în categoria volumelor care trebuie restaurate, dar mă ocup de cărţi datate după anul 1850. Am legat şi foarte multe periodice vechi. De exemplu, pentru un volum Realitatea ilustrată din anii ’20 am lucrat şi două săptămâni”, precizează Silvia Tănase. Pe lângă legatul cărţilor, doamna Tănase mai face şi cutii pentru manuscrise, din carton gros. „Nu fac în fiecare zi acelaşi lucru şi cu timpul a început să-mi placă. M-am obişnuit să fiu eu şi cărţile mele. Doar în Cel de Sus mai am încredere, în oameni mai puţin”, mărturiseşte legătoreasa.


Publicitate

Postaţi un comentariu