Galerie FOTO Cluj, orașul tramvaielor colorate sau trezirea la viață prin artă

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România, ale cărui personaje ficționale sunt reprezentate pe zidurile a numeroase clădiri și spații industriale din țară, dar și din alte locuri din lume, este autorul celui mai recent desen realizat în Cluj, în cadrul proiectului „Galerie de artă pe roți”. Inițiat la Cluj, în decembrie 2016, de artiștii stradali Kero și Ocu, proiectul își propunea atunci să regenereze prin artă orașul și, în acest fel, să aducă arta mai aproape de public. Ca urmare, astăzi, circulația cu tramvaiul s-a transformat într-o călătorie aparte care nu se mai limitează la un banal mijloc de transport, ci la o experiență aflată „la mare căutare” de locuitorii sau vizitatorii din Cluj care aleg ca variantă de deplasare transportul public.

Proiectul de pictare a tramvaielor a venit și ca un răspuns la publicitatea expusă în spațiul public, prin oferirea unei alternative creative. Inițiativa de a aduce arta mai aproape de public și de a o face accesibilă a avut un succes neașteptat la sfârșitul lui 2016 când artista Ocu, în colaborare cu Kero, a vopsit un prim tramvai model KT4D al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Primul tramvai a fost desenat ca urmare a proiectului „Tramvaie colorate” câștigat în competiția de bugetare participativă Com’ON Cluj-Napoca 2016 de Muzeul Pietonilor, împreună cu Launloc, o comunitate de artiști ai scenei de street art din Romania, reuniți la Cluj, comunitate din care face parte atât Kero, cât și Ocu. Acel proiect a fost finanțat și declarat câștigător prin votul publicului.

În luna august a anului trecut, a urmat un al doilea tramvai pictat de această dată de Kero, care a avut un feedback la fel de bun din partea călătorilor.

Primul tramvai colorat a fost realizat de artista Ocu în decembrie 2016/Foto: Dan Bodea

Al doilea tramvai colorat de artistul stradal Kero a intrat în circulație în 2017/Foto: Dan Bodea

 „Proiectul nostru este o modalitate de a scoate arta din grupele de elită și din zone mai puțin accesibile și de a o aduce în fața oamenilor. De asemenea, vine și ca răspuns la ideea de a nu mai fi constrânși vizual să vedem doar reclame afișate peste tot, prin oraș. În plus, Clujul, categoric are nevoie de mai multă culoare. Ne petrecem foarte mult timp în spațiul public, practic orașul este o a doua casă și ar trebui să ajutăm la crearea unui spațiu mai primitor și pozitiv pentru noi toți. Arta, cu siguranță, crește starea de spirit a orașului”explica în luna decembrie a anului 2016 artista Ocu.

În cursul zilei de luni, 5 martie, Ocu se afla alături de colegul ei Kero în cel de-al treilea tramvai pictat în cadrul proiectului inițiat de ei. De această dată, conceptul și desenul au fost realizate de artistul stradal Irlo, cu finanțare asigurată din Fondul Jazz in the Park.

„Pentru acest tramvai noi am acționat doar ca intermediari, respectiv curatori și i-am acordat toată libertatea de exprimare colegului nostru Irlo. Vom continua să depunem cereri de finanțare și pentru vopsirea celorlalte tramvaie pe care le avem la dispoziție din partea CTP și nu putem decât să sperăm că, foarte curând, Clujul va avea o galerie de artă pe roți în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Ocu pentru Transilvania Reporter.

Foto: Dan Bodea

Desenul reprezentat de artistul stradal Irlo este o scenă în care oamenii dorm împreună. Cu ochii închiși, dar cu o anume voioșie pe chipuri, aceștia se plimbă în spațiul public vegheați de mai multe entități treze. Îngerii și elfii din capetele tramvaiului deschid și închid coloana compoziției.

„Pentru a nu avea un aer prea pesimist am introdus câteva personaje treze care oferă călătorilor lumină. Mi-am amintit și de niște parade organizate anual de activiști pe străzile din Tokio cu mesaje destul de dure referitoare la modul în care cetățenii se transformă în roboți conformându-se tuturor regulilor, dar și la supraaglomerarea din marile orașe. În privința culorilor, am încercat să aduc prin ele optimism, cu toate contrastele în același loc”, a precizat Irlo pentru Transilvania Reporter.

Pentru realizarea desenului, Irlo a avut nevoie de trei zile.

Pe lângă lucrări de mari dimensiuni, printre care controversata pictură murală (Sfântul Gheorghe ucigând balaurul) realizată pe o clădire din Piaţa Sf. Gheorghe din Bucureşti, pe care împreună cu Obie Platon și Kero a fost nevoit să o şteargă din cauza presiunii bisericii, artistul a mai pictat până în prezent două tramvaie în Timișoara, unul dintre ele în cadrul celui mai longeviv festival de street art din România, Timișoara International Street Art Festival.

„Clujul dă semne destul de bune pe segmentul de street art, mai ales de când Kero a revenit din Anglia și se implică mai mult în proiecte de revitalizare a spațului public prin artă stradală. Dar situația nu a evoluat chiar atât de rapid cum am sperat noi la început. Și la Sibiu s-ar putea face mult mai mult. Festivalul de street art de acolo (Sibiu International Street ART Festival, n.r.) care a dus arta stradală în curțile școlilor, a ridicat nivelul, dar se poate pune mult mai mult accent pe acest tip de artă. Ca spațiu public, Sibiul este foarte ofertant și ar avea pereți care nu au fost reabilitați și care ar putea fi exploatați de artiști. Spațiul public înseamnă mai mult decât curtea școlii, cred eu. Lumea trebuie să aibă deschidere și încredere că arta poate completa aspectul unei clădiri și să renunțe la prejudecata că graffiti nu este artă. Timișoara are mulți ani în spate de când artiștii stradali au putut să se exprime. Acum sperăm că proiectul Capitalei Culturale va deschide mult mai multe uși și pentru street-art”, a precizat artistul bistrițean Irlo, recent mutat în Timișoara.

 

Foto: Dan Bodea

Citiți și:

Galerie de artă pe roți în Cluj: Al doilea tramvai colorat de artiștii stradali, pregătit să intre în circulație

Clujul tramvaielor colorate: A intrat în circulație al doilea tramvai pictat de artiștii stradali

Artiștii galeriei de street art „Launloc” dau culoare Clujului: E timpul tramvaielor colorate!

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Vlad says:

    Primul tramvai pictat la Cluj este cel facut pentru festivalul Coolt Urban, autorul fiind artistul Emzol.

    http://www.stiridecluj.ro/divertisment/tramvaiul-cluj-napoca-2015-capitala-europeana-a-tineretului-foto

Postaţi un comentariu