Gala UNITER 2019: Protest cu cântec, mulțumiri cabinierei Lenuța și întâlnire cu Tony Stark

Foto: Florin Biolan

O nouă noapte de gală a teatrelor din România, a 27-a ediție a Galei Premiilor UNITER, un ansamblu de premii și distincții acordate oamenilor dedicați artei teatrului și spectacolelor anului 2018, a avut loc luni spre marți dimineața de data aceasta pe scena Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj care celebrează zilele acestea 100 de ani de la prima reprezentație . O noapte al cărei punct culminant s-a lăsat așteptat mai bine de trei ore, dar care s-a încheiat cu mesajul care plutea în aerul înăbușitor din sală încă de la sosirea primilor invitați.

Cinci dintre cele mai bune aspecte ale Galei UNITER 2019 au fost cu siguranță scenografia evenimentului (decor și grafică) realizată de Cosmin Ardeleanu, vocea actriței Anca Hanu în fragmentul din spectacolul-concert „Chiritza în concert”, discursul coerent al lui Călin Ciobotari premiat pentru critică de teatru, precum și cel al criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim și emoția colectivă transmisă de echipele teatrelor independente UNTeatru și Reactor de creație și experiment.

Foto: Dan Bodea

Să facem grevă!

Momentul cheie a fost „prezis” de actorul Florin Piersic, care a fost onorat cu Premiul pentru întreaga activitate și care în discursul său de mulțumire și-a amintit de replica Să facem grevă! pe care a rostit-o în spectacolul său de debut, în 1952, pe scena clujeană (Pentru fericirea poporului).

„Să facem grevă!, această replică se potrivește cel mai bine să o spun eu astăzi. E bine că am luat astăzi, la 83 de ani, acest premiu pentru că dacă îl primeam după ce plecam în stele nu avea nici un fel de valoare”, a transmis actorul.

Trei ore mai târziu, echipa spațiului cultural independent Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca a fost distinsă cu Premiul Consiliului Britanic „Pentru activitatea de promovare și susținere a incluziunii sociale și încurajarea implicării civice”, prilej care le-a oferit ocazia tinerilor actori și „oamenilor buni la toate” din teatrul independent să se facă auziți.

După discursul Oanei Mardare, actriță și cofondatoare a spațiului Reactor, în care a denunțat tăierile de fonduri de la AFCN și finanțarea anuală extrem de mică primită de la autoritățile locale în comparație cu finanțarea de zece ori mai mare pe care a primit-o Gala Uniter, echipa care a însoțit-o scenă a avut un scurt moment performativ prin care a punctat dezastrul finanțării artei independente. „Nu mai sunt destui bani la cultură/ Nu-i prima, nici ultima lovitură/ AFCN, nu mai ai finanțare/Ministerul te-a retezat/Independenți, nu primiți validare/ Primăria din buget v-a tăiat/”, au transmis soliștii Paula Maria Seichei și Adonis Tanța, susținuți de vocile colegilor care formează echipa Reactor.

La finalul actului, invitații din sala Teatrului Național din Cluj-Napoca au aplaudat gestul curajos al tinerilor de a spune lucrurilor pe nume. La rândul său, Ion Caramitru, amfitrionul galei a completat: „Soluția e la tineret în toate cele”.

Citiți și:

Lecție de implicare civică de la Reactor din Cluj, pe scena Galei UNITER: „Denunțăm tăierile de fonduri de la AFCN. Este important să avem o voce comună”

Invitat pe scenă pentru a decerna Premiul pentru cel mai bun actor, primarul Emil Boc l-a citat pe Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai construcției europene:

„Dacă aș începe din nou construcția europeană, spunea Jean Monnet, aș începe cu dimensiunea culturală. Mai mult ca niciodată România și Europa are nevoie de cultură”, a spus edilul cu două ore înainte de performance-ul oferit de Reactor.

Anterior momentului pregătit de Reactor, amfitrionul galei și președintele UNITER, actorul Ion Caramitru, l-a întrebat pe Secretarul de Stat al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ion-Ardeal Ieremia, prezent să decerneze Premiul pentru critică de teatru, dacă are vești bune de la minister. Acesta a răspuns: „Vești bune sunt, doar că emoțiile așteptării sunt mai mari. Dar vor veni neîntârziat”. La începutul lunii mai, consiliul AFCN a anunțat reducerea bugetului alocat pentru sesiunea II/2019 cu 30%, reducere ce se va aplica la fiecare arie de finanțare, pentru a se încadra în 31 milioane lei (din care 20 de milioane de lei au fost alocate sesiunii I/2019).

Andrei și Andreea Grosu/Foto: Florin Biolan

Tot pe parcursul serii, cuplul Andrei și Andreea Grosu, fondatorii teatrului Unteatru care au venit la Cluj cu o parte din echipă și care au fost onorați cu Premiul de Excelență, au ținut să precizeze:

„Suntem cam cu 30% mai puțini decât ar trebui să fim. Vă rugăm să susțineți cultura și sectorul independent”, au transmis cei doi regizori cu referire la tăierea finanțărilor AFCN.

Actrița Ofelia Popii/Foto: Florin Biolan

Sincere mulțumiri

Mesaje aparte în discursurile lor au avut actrița Ofelia Popii, scenograful Dragoș Buhagiar, coregrafa Andreea Gavriliu, criticul şi istoricul de teatru Florica Ichim, actorul Richard Balint și Călin Ciobotari premiat pentru critică de teatru. Onorată cu Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul Povestea prințesei deocheate, actrița Ofelia Popii nu a uitat să îi mulțumească în discursul său cabinierei Lenuța. „Fără mentorii noștri nu am ajunge niciodată în poziția verticală în care suntem astăzi” a transmis la rândul său scenograful Dragoș Buhagiar.

Au mai urcat pe scenă pentru a înmâna premii actorii Victor Rebengiuc, Oana Pellea, George Mihăiță, regizorul Radu Afrim, regizorul David Esrig, actorul Cornel Răileanu, scenograful Adrian Damian.

Claudiu Bleonț/Foto: Transilvania Reporter

O intervenție care a ieșit din banalul serii a avut-o și actorul Claudiu Bleonț în momentul în care a înmânat un Premiu Special muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul „Săftiţa”. Cu un look care te-a trimis instant la personajul  benzilor desenate Iron Man, mai exact la Tony Stark și la interpretul său din seria Avengers, Robert Downey Jr., Claudiu Bleonț și-a luat „rolul” foarte în serios și l-a prezentat în ton cu profesia pe care o practică pe Marius Mihalache.

După trei ore de premiere și celebrare a teatrului din România, noaptea s-a încheiat în ciocnetul paharelor de șampanie.

[stextbox id=’custom’]

Câștigătorii pentru anul teatral 2018 au fost următorii:

Debut:

  • Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul Medea`s Boys, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, București
  • Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul Fata Morgana de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, București
  • CÂȘTIGĂTOARE Andreea Tecla și Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului R.U.R de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

  • CÂȘTIGĂTOR Lupoaica de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Țundrea, regia artistică Vasile Manta, producție a Societății Române de Radiodifuziune
  • Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune
  • UNDEva în ’28 de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

  • CÂȘTIGĂTOR Apostolul Bologa, adaptarea după Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
  • Circul Matteo, scenariul Adrian Lustig, regia artistică Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
  • Dezertorul, după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune și regia Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

  • Oltița Cîntec
  • CÂȘTIGĂTOR Călin Ciobotari
  • Cristina Modreanu

Cea mai bună scenografie:

  • CÂȘTIGĂTOR Dragoș Buhagiar, pentru scenografia spectacolului Povestea prințesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  • Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
  • Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună actriță în rol secundar:

  • CÂȘTIGĂTOARE Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  • Sabrina Iașchevici, pentru rolul Mașa din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  • Mirela Oprișor, pentru rolul Stella din spectacolul Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București

Cel mai bun actor în rol secundar:

  • CÂȘTIGĂTOR Richard Balint, pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul Navigatorul de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
  • Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București
  • Ionuț Vișan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Cea mai bună actriță în rol principal:

  • Claudia Ieremia, pentru rolul Arkadina din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  • CÂȘTIGĂTOARE Ofelia Popii, pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul Povestea prințesei deocheate, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  • Ana Ularu, pentru rolul Marianne din spectacolul Constelații de Nick Payne, regia Radu Iacoban la Teatrul ACT, București

Cel mai bun actor în rol principal:

  • CÂȘTIGĂTOR Andrei Huțuleac, pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
  • Emilian Oprea, pentru rolul Trigorin din spectacolul Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  • Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună regie:

  • Alexandru Darie, pentru regia spectacolului Coriolanus de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, București
  • Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, București
  • CÂȘTIGĂTOR Tompa Gábor, pentru regia spectacolului Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun spectacol:

  • Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  • Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  • CÂȘTIGĂTOR Povestea prințesei deocheate, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER a acordat în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 21.02.2019, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelenţă: UNTEATRU

Premiul pentru întreaga activitate:

Actriţă: MAIA MORGENSTERN

Actor: FLORIN PIERSIC

Regizor: CRISTIAN PEPINO

Scenograf: NINA BRUMUŞILĂ

Critică şi istorie teatrală: DOINA PAPP

Actriță (post-mortem): Ilinca Tomoroveanu

PREMII SPECIALE

Regizorului DECEBAL MARIN pentru teatrul de păpuşi şi marionete

Muzicianului MARIUS MIHALACHE pentru proiectul „Săftiţa”

Actriţei şi coregrafei ANDREA GAVRILIU pentru mişcare scenică

Criticului şi istoricului de teatru FLORICA ICHIM pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”

FACULTĂŢII DE TEATRU ŞI FILM din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2018”, compus din criticii MARINA CONSTANTINESCU, DAN C. MIHĂILESCU şi MARIAN POPESCU a desemnat câştigătoare a concursului piesa MATILDA ȘI GROPARII de STELA GIURGEANU.

Premiul Președintelui UNITER Ion Caramitru a fost acordat lui Cornel Țăranu, compozitor și dirijor român.

Premiul Consiliului Britanic – pentru spațiul cultural Reactor Cluj – Reactor de creație și experiment.

Pentru a XXVII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Juriul final, compus din următoarele personalități ale lumii teatrale: VLAD IVANOV – actor, DOINA MODOLA – critic de teatru, MAIA MORGENSTERN – actriță, CRISTIAN PEPINO – regizor, VIORICA PETROVICI – scenograf, a decis, prin vot secret, în seara Galei, câștigătorii celor 11 categorii de premii.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu