Gala TIFF 2016/ Trofeul Transilvania pentru filmul „Câini” și o promisiune din partea actriței Sophia Loren: „Ne vedem anul viitor”

Foto: Dan Bodea

O nouă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat sâmbătă câștigătorii. Astfel, filmul „Câini”, al regizorului român Bogdan Mirică, a primit Trofeul Transilvania, în timp ce pelicula „Sieranevada”, film aflat în afara competiției, a primit Premiul Publicului în cadrul Galei Festivalului Internațional de Film Transilvania 2016 (TIFF).

Cel mai așteptat moment al serii de gală TIFF 2016 a fost decernarea Premiului pentru întreaga carieră actriței Sophia Loren care a intrat pe scenă în aplauzele celor peste 900 de invitați din Sala Mare a Teatrului Național. Distincția i-a fost înmânată de actrița și fotomodelul Mădălina Ghenea.

„Nu credeam vreodată că acest vis mi se va împlini acasă, în România. Sophia este pentru mine o zeiță. Este o femeie extraordinară, o mamă, un om complex, o femeie plină de iubire și căldură. Sophia este o actriță care a reușit să îmbrățișeze esența tragicului, dar și esența comicului, a fost întotdeauna misterioasă, fascinantă, și înger și demon. Poate singurul lucru pe care îl am comun cu ea este că și eu am plecat la 14 ani de acasă pentru a-mi urma propriul drum. Nu îmi vine să cred că am onoarea de a-i acorda acest premiu”, a spus Mădălina Ghenea.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Sunt foarte emoționată și deși pare ușor pentru o actriță să fie emoționată, eu sunt exagerat de emoționată”, a declarat Sophia Loren în discursul pe care l-a ținut în limba italiană. La finalul acestuia, actrița a precizat: „Ne vedem anul viitor!”.

Filmul „Câini”, regizat de Bogdan Mirică a primit Trofeul Transilvania în cadrul TIFF 2016, fiind considerat de către juriu cel mai bun film dintre cele 12 înscrise în competiție. Corina Șuteu, Ministrul Culturii, a fost cea care i-a înmânat premiul regizorului, în valoare de 15.000 de euro.

„Le mulțumesc părinților că m-au lăsat să hălăduiesc prin tot felul de locuri, că m-au lăsat să fiu confuz și m-au lăsat ca la 30 de ani să mă apuc de cu totul altceva. Genul ăsta de libertate creativă cred că m-a influențat. Mama a fost puțin dezamgită pentru că spera să fie o comedie. Filmul a avut probleme la început, dar am avut noroc de oamenii cu care am lucrat. M-am și certat cu oamenii, dar pe partea de creație au fost parte din ADN-ul meu. Am avut actori care au creat momente absolut intimdante pentru mine”, a spus Bogdan Mirică, mulțumind în final echipei, dar și regizorului Corneliu Porumboiu „pentru masterclass-urile în regie din ultimele săptămâni”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Mihai Chirilov,   Corina Șuteu și Bogdan Mirică/Foto: Dan Bodea

Mihai Chirilov, Corina Șuteu și Bogdan Mirică/Foto: Dan Bodea

Cel mai popular film a fost „Sieraevada” al regizorului Cristi Puiu, film care a primit și Premiul Special- Trofeul Transilvania 15. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost decernat actriței Lujza Orosz,   de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. De asemenea, în cadrul TIFF, Premiul special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale i-a fost decernat regizorului scoțian Iain Smith, cel care, printre altele, a regizat blockbusterul „Mad Max-Fury Road”, un film premiat cu șase Oscaruri și proiectat în aer liber în cadrul TIFF. „Rareori munca unui regizor este înțeleasă. Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu și este o onoare să mă aflu la Cluj și în România. Aici am făcut filmul Cold Mountain și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele. Acest festival a crescut mult în ultimii 15 ani. România duce lipsă de cinematografe și bani, dar nu duce lipsă de talente”, a spus producătorul scoțian.

Producătorul Iain Smith/Foto: Dan Bodea

Producătorul Iain Smith/Foto: Dan Bodea

Gala a avut parte și de un moment special în cadrul căruia Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu au primit și ei un premiu, în semn de recunoștință pentru activitatea lor și pentru organizarea celor 15 ediții de TIFF. Un alt moment deosebit a fost prezența pe scenă a actorilor de teatru selectați în programul Zece pentru Film din cadrul TIFF: Alina Petrică (Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Teatrelli, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Godot Café-Teatru, În Culise), Andi Gherghe (actor independent), Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Cezar Grumăzescu (Teatrul Excelsior din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie), Ciprian Scurtea (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Cristian Rigman (Teatrul Național din Cluj Napoca), Ioana-Florentina Manciu (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), Nicholas Cațianis (Teatrul Odeon, ArCuB, Teatrul Excelsior din București, Teatrul Național I.L.Caragiale), Richard Balint (Teatrul Regina Maria din Oradea), Sânziana Tarța (Teatrul Național din Cluj-Napoca).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Gala s-a bucurat de prezența unor invitați precum: Ministrul Culturii, Corina Șuteu, Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, criticul de film Irina Margareta Nistor, realizatorii și prezentatorii TV Pavel Bartoș, Andi Moisescu și Cabral, actrița Manuela Hărăbor, actorul Alexandru Papadopol și alții.

TIFF 2016 continuă și duminică, zi în care vor fi proiecții ale filmelor câștigătoare.

PREMIILE CELEI DE-A 15-A EDIȚII TIFF

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen – Câini, regia Bogdan Mirică

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro – Avishai Sivan, pentru Tikkun

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Vrăbii / Sparrows, regia Rúnar Rúnarsson

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro – David D’Ingeo, Un loc la umbră / De l’ombre il y a

Mențiunea Specială a Juriului – Monika Naydenova și Alexander Benev, pentru interpretarea din Sete/ Thirst

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea #Animal – Taurul de Neon / Neon Bull, regia Gabriel Mascaro

Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Ușa deschisă / La Puerta Abierta, regia Marina Seresesky

Premiul pentru întreaga carieră, actriței Sophia Loren

Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz actriței Carmen Galin

Premiul pentru întreaga carieră – actriței Orosz Lujza

Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale, producătorului Iain Smith

Premiul Special – Trofeul Transilvania 15, regizorului Cristi Puiu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producție), oferit de Cinelabs România – Ultima zi, regia Gabriel Achim

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank – Discordia, regia Ion Indolean

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson – O noapte în Tokoriki, regia Roxana Stroe

Mențiunea specială a juriului pentru scurtmetraj în Zilele Filmului Românesc – Mă cheamă Costin, regia Radu Potcoavă

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV – Saint Frankenstein, regia Scooter McCrae

Mențiuni speciale în secțiunea Umbre-scurtmetraj: The Pond, regia Jeroen Dumoulein, și Sister Hell, regia Fredrik Hana

Premii în cadrul programelor TIFF

Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2000 euro, oferit de TIFF – Scor alb/ Tie, de Marius Olteanu
Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – Viața în Moscova/ Alive in Moscow, de Grigore Becket

Premiul concursului The Pitch, oferit de Shorts TV (5.000 euro) – Anda Pușcaș, cu proiectul SOL

Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania – Investiția perfectă, regia Ibolya Simó

Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale, în valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule – The Light that Memory Lends to Things, regia Ana Vijdea

Premiul Let’s Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenți, oferit de UPC – Azi vin, de Călin Boto, Andrada Băleanu și Agata Olteanu

Alte premii – Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez – Mor să-ți spun / Je me tue a le dire, regia Xavier Seron

Galerie Foto: Dan Bodea

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu