Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai buni tineri dirijori din lume: Orchestrele secolului XXI sunt la concurență cu mersul la mall

În 2011 a fost declarat cel mai tânăr dirijor aflat în fruntea unei orchestre din România, iar anul acesta, în luna octombrie, a câștigat concursul de dirijat „Lovro von Matačić Conducting Competition”, din Zagreb, unul dintre cele cinci mari concursuri de dirijat din lume. Calendarul său pentru anul viitor este aproape plin și deja se află în discuții pentru concerte și spectacole programate în vara lui 2017. În România, din păcate, va veni din ce în ce mai puțin, însă va fi prezent la Cluj destul de des, la fel și în București și la Sibiu, orașul în care s-a născut și a copilărit. În rest va avea concerte în Rusia, Italia, Croația, Germania, Austria, Marea Britanie și lista orașelor nu se oprește aici. Printre sălile unde și-ar dori să dirijeze marile orchestre ale lumii se numără Musikverein din Viena sau Concertgebouw din Amsterdam. Despre Gabriel Bebeșelea se poate vorbi doar la superlativ pentru că activitatea lui dirijorală se ridică la cel mai înalt nivel. Este disciplinat, organizat și mereu cu partitura învățată, pentru că doar așa poate ajunge la performanța care astăzi îl clasează în rândul celor mai talentați tineri dirijori români și internaționali. Am stat de vorbă cu Gabriel Bebeșelea despre arta dirijorală și despre orchestrele secolului XXI, cu ocazia prezenței sale la Cluj.

Reporter: Ai studiat vioara până la 18 ani. Cum este copilăria unui violonist? Ai fost nevoit să faci anumite sacrificii?

Gabriel Bebeșelea: Nu simt că am făcut sacrificii. Studiam la vioară, dar recunosc că nu atât de mult cum studiez acum ca dirijor. Jucam în acea perioadă destul de mult fotbal până într-un moment când nu m-a mai atras. Poate și pentru că mi-am rupt piciorul. Gustul viorii am început să îl simt abia în gimnaziu. Înainte, am fost preocupat o perioadă lungă de limba germană și eram canalizat în această direcție. Prima limbă pe care am vorbit-o a fost germana, pe care am studiat-o atât în grădiniță, cât și în școală. Am avut o copilărie normală. Am fost învățat să fiu disciplinat încă de mic și atunci aveam un orar pentru tot: pentru joacă, pentru teme, pentru studiu. Această disciplină îmi prinde bine inclusiv acum pentru că fără un program bine organizat ar fi imposibil să fac față. Călătoresc foarte mult, dirijez foarte mult și toate acestea depind de organizare. Inclusiv repetițiile pe care le am.

R.: Cum a fost să lași vioara pe plan secund și care a fost momentul când te-ai decis că vrei să devii dirijor?

G.B.: De când eram copil îmi plăcea să compun și mă gândeam la ideea de a face dirijat. La noi în casă se asculta foarte multă muzică clasică și părinții îmi povesteau cum luam andrelele mamei mele și dirijam boxele pickup-ului. În gimnaziu eram deja interesat de orchestrație, instrumentație, forme, armonie, polifonie, tot ce înseamnă materii care construiesc muzica. Fiind foarte pasionat am citit multe studii, articole, cărți pe aceste teme și mi-am construit până în liceu, inclusiv, o cultură generală în domeniul compoziției și al dirijatului care îmi permitea să urmez această cale.

R.: Ai fost, așadar autodidact.

G.B.: Da, pentru că ceea ce citeam eu nu se studia decât la Conservator și în Sibiu, unde am copilărit, exista doar liceu cu acest profil. A citi despre lucruri care se învățau abia mai târziu mi se părea firesc pentru drumul meu.

R.: Cum ai intrat în Orchestra de Tineret din Sibiu?

G.B.: Când aveam 17 ani, alături de alți colegi de clasă ne-am gândit să îi strângem pe prietenii noștri din țară, pe care îi cunoșteam de la olimpiade și concursuri și să facem o orchestră. Eram dornici să învățăm unii de la alții și să facem muzică împreună. Erau anii 2005-2006 și nu exista în acel moment o orchestră de tineret în România. În Vest, în schimb, această formulă avea o tradiție de 40-50 de ani. Orchestra Română de Tineret pe care am de foarte multe ori plăcerea să o dirijez s-a format abia în 2008. Așa că, la primul concert al orchestrei noastre din Sibiu s-au cântat câteva lucrări orchestrate de mine și atunci colegii au spus că era normal să le dirijez pentru că eu știam ce am scris. Era muzică de film reorchestrată și rearanjată pentru acea orchestră. De aici a pornit totul, cu primul meu concert.

R: De ce ai optat pentru Cluj să îți continui studiile?

G.B.: O opțiune era să dau la București pentru că mergeam foarte des la repetițiile maestrului Cristian Mandeal. Stăteam ascuns în Ateneu și notam absolut tot ce făcea. Eram încă în liceu. Foarte multe am învățat de la repetiții, privind mari dirijori. Printr-un concurs de împrejurări am ajuns însă la Conservatorul din Cluj unde am studiat cu maestrul Petre Sbârcea. Discipol al lui Sergiu Celibidache, care a revoluționat arta dirijorală și a metamorfozat niște concepte vechi pe baza fenomenologiei lui Husserl, maestrul Sbârcea ne-a insuflat școala germană de dirijat bazată pe principiile lui Sergiu Celibidache. După patru ani la Cluj am plecat la București unde am studiat cu maestrul Horia Andreescu. Am participat tot atunci la Concursul Internațional de Dirijat „Jeunesses Musicales”, pe care l-am câștigat și care mi-a oferit o bursă în Amsterdam. M-am mutat acolo și i-am văzut la lucru pe cei mai mari dirijori în fața uneia dintre cele mai mari orchestre din lume. Acolo am învățat cum se construiește un sunet și, ca asistent, am participat la diverse proiecte sau înregistrări precum„Simfonia a VIII-a (Simfonia celor 1000)”, de Gustav Mahler, cu 600 de oameni pe scenă. După acea perioadă am decis că ar fi fost foarte bine să dau înapoi ce am învățat. Aveam o datorie pentru locurile unde am început să mă formez și am revenit la București pentru ca apoi să semnez un contract cu Opera din Iași unde am fost dirijor principal timp de patru ani.

R: Ai avut un progres rapid la pupitrul de dirijor și ți s-a atribuit foarte des sintagma „cel mai tânăr dirijor angajat al unei instituții de cultură din România”.

G.B.: : Într-adevăr, atunci, în momentul în care am semnat, eram cel mai tânăr. Aveam 22-23 de ani. Am primit apoi o bursă la Universitatea din Viena și m-am stabilit acolo. Cu toate acestea, mă întorc foarte des în România. Anul acesta este a doua stagiune când sunt prim-dirijor al Filarmonicii din Sibiu și din această stagiune m-am mutat de la Opera din Iași, la Opera din Cluj, la Iași fiind doar dirijor invitat. Eu am o relație foarte specială cu Clujul pentru că anii de studenție nu îi uiți niciodată. Patru ani am stat în Cluj și aici am învățat ce înseamnă dirijatul.

R.: Te afli de câteva zile în Cluj pentru pregătirea a două spectacole cu Opera și Filamonica clujeană. Orchestra de la Operă cum ai regăsit-o?

G.B: Pot să spun că este într-o formă foarte bună și acum, lucrând la Recviem-ul compozitorului Marțian Negrea, încercăm să construim o sonoritate cât mai închegată. Lucrul acesta necesită timp pentru că este o partitură oarecum dificilă. Nu pare la prima vedere, dar când intri în detaliu apar multe probleme de construcție.

R.: Care este relația pe care o ai ca dirijor cu orchestra, în general?

G.B.: Eu încerc să nu fac diferența între o orchestră nouă și o orchestră cu care am mai lucrat. Peste tot încerc să mă port la fel. Relația mea cu orchestra se bazează pe respect față de partitură. Pornesc de la premisa că nu pot să îmi permit să nu știu partitura extrem de bine și să vin în fața orchestrei. Totul se bazează pe respect.

R.: Există instrumentiști într-o orchestră care încearcă să îi domine pe ceilalți? Cât individualism este permis?

G.B.: Sunt tot felul de cazuri. Am dirijat atât de multe orchestre încât am înțeles că fiecare orchestră este un organism diferit, format din entități. Rolul meu este să înțeleg din primele momente cum funcționează organismul respectiv, unde este nevoie de mine și unde nu este nevoie. De foarte multe ori, mai ales noi, dirijorii tineri, avem tendința să facem mai mult decât e necesar. Asta încerc acum să învăț și unul dintre mentorii mei este în prezent maestrul Bernard Haitink. Fascinant la el este că știe cum să facă orchestra să sune fără să intervină foarte mult. Vorbește puțin la repetiții și comunicarea cu orchestra o face în cea mai mare măsură din mâini și prin mimica feței. Asta încerc să învăț, cum pot să simt când orchestra are nevoie disperată de mine, sau când doar trebuie să îi arunc o idee.

R.: Care a fost punctul culminant al carierei tale până astăzi?

G.B.: Poate sunt subiectiv, dar cred că momentul culminant mi s-a întâmplat recent când am câștigat concursul de dirijat de la Zagreb, „Lovro von Matačić Conducting Competition”, unul dintre cele cinci mari concursuri de dirijat din lume. Orchestra a sunat absolut sublim, mai ales în etapa finală unde am dirijat Wagner. Au fost peste 200 de aplicanți, invitați am fost 14 și dintre aceștia am fost declarat câștigător. Sincer nu am avut timp să mă bucur de premiu pentru că a doua zi dimineața a trebuit să fiu în Sibiu unde începeam repetițiile pentru deschiderea de stagiune cu Simfonia nr. 1, supranumită „Titanul”, de Gustav Mahler.

R.: Cât de ușor sau cât de greu îți este să te transpui într-o compoziție sau alta?

G.B.: Asta e o provocare pentru mine. Să fac declick-uri, să trec de la o muzică, la alta, foarte rapid. Încerc să dau totul în repetiții pentru că altfel, ce dau în concert, nu este destul. Ce vede publicul în spectacol sau în concert este maxim 10% din atribuțiile unui dirijor. Lucrul cu orchestra este 40%, dar 50% se petrece cu partitura în față și cu muzica în cap. Tranziția de la o muzică la alta este foarte grea. Înainte cu o zi de a veni la Cluj am dirijat la Orchestra Națională Radio un concert care a cuprins lucrări de Haydn, Mozart și Vivaldi, am trecut de la muzică barocă, la muzică clasică și după 12 ore dirijam în alt oraș, cu altă orchestră, o lucrare de secol XX. Tot la Cluj, cu Filarmonica de Stat Transilvania pregătesc Requiem de Verdi, în paralel cu Recviemul de Marțian Negrea. Este puțin dificil, dar cred că trebuie să respiri bine înainte, să îți iei câteva secunde de gândire și să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut.

R.: Care sunt provocările orchestrelor de secol XXI? Ai avut ocazia să dirijezi orchestre în stradă sau în piețe publice. Avem și la Cluj exemplul unor astfel de încercări ale Operei Naționale. Ce noi obligații au orchestrele timpului nostru?

G.B: Este extrem de important ca muzicienii din zilele noastre să înțeleagă necesitatea de a ne apropia noi de public, pentru că nu avem cum să tragem publicul spre noi. Așa că nu ne rămâne decât să ieșim în spații uneori neconvenționale și să arătăm oamenilor frânturi din ceea ce facem. Prin asta supraviețuim de fapt, pentru că fără public nu avem cum să existăm. Și nu mă refer aici din punct de vedere financiar, ci din punct de vedere al creației. Dacă sala e goală, pentru cine creezi?. Ori, dacă noi nu construim de acum ideea de public pentru viitor, dacă nu atragem publicul tânăr, genul acesta de muzică riscă să dispară. Acum noi suntem la concurență cu mersul la mall, cu cinematograful sau cu statul acasă, activități ce par mai confortabile și mai ușor de înțeles. Orchestrele secolului XXI sunt datoare să înțeleagă că este nevoie de neconvențional, de ieșit în piețe, de făcut proiecte interesante. În toată această concurență acerbă, nu mai ajunge ca spectacolele să fie executate corect și atât.

R.: Câtă nevoie are România de investiții în infrastructura culturală și aici mă refer la săli de concerte care să se ridice la standarde internaționale, care să aibă acustică bună?

G.B: Aș da exemplul chiar clădirii Operei din Cluj care consider că necesită o renovare imediată. La Iași, de exemplu, a fost renovată Opera, însă în nu mai puțin de șapte ani, cu mijloace de secol XXI, deși a fost construită în doi ani, în 1919. Opera din Cluj trebuie să îi ofere în primul rând publicului confortul unui spectacol bun. Apoi muzicienii, artiștii au nevoie de confort pentru a simți patina timpului care le transmite ce și cum să creeze. Vitală este și acustica unei săli. Sala în care acum concertează Filarmonica este destul de bună, dar scena este mult prea mică pentru o orchestră importantă cum este cea de la Cluj. Am fost nevoit la unele lucrări să reduc din orchestră pentru a intra corul. De asemenea, tot din cauza unei scene corespunzătoare, nu se pot face multe repertorii. Avem și exemplul Ateneului din București care sună foarte bine, dar care este o sală mult prea mică. În Festivalul „George Enescu” nu poți să aduci o orchestră mare pentru că foarte greu încape pe scenă. Am dirijat acolo concerte vocal-simfonice, cu soliști, cor, orchestră și eram înghesuiți. România are o mare lipsă la acest capitol.

R.: Intervine vreodată monotonia la pupitrul de dirijat?

G.B.: În momentul în care nu mai ai de învățat înseamnă că din punct de vedere profesional ai murit. În ceea ce mă privește, nu intervine monotonia pentru că încerc să nu repet lucrările pe care le dirijez, sau dacă le repet, le reiau după câțiva ani. Sunt foarte atent cum îmi programez agenda în sensul că stabilesc în egală măsură concerte simfonice și spectacole de operă, muzică baroc și muzică contemporană și atunci nu văd cum ar putea interveni monotonia. Monotonia ar fi pentru mine egală cu plafonarea, ceea ce este de neconceput. Chiar și în partituri pe care le-ai dirijat de multe ori descoperi lucruri noi.

[stextbox id=”custom”]

Dirijorul de 28 de ani, Gabriel Bebeselea, este câştigătorul Premiului 1 la Concursul internațional de dirijat „Jeunesses Musicales” în 2010, după care a fost numit Dirijor Principal al Operei Naționale Române Iaşi. Începând cu stagiunea 2014-2015 este şi Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat Sibiu. Este şi dirijor al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei şi al ansamblului de muzică contemporană ICon Arts. În 2014 a fost semi-finalist al „Donatella Flick London Symphony Conducting Competition” iar în 2015 a fost selecționat de către Bernard Haitink pentru a face parte dintre cei 7 participanți activi de la masterclass-ul din cadrul Lucerne Festival am Ostern. A primit titlul de „Cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014” în cadrul „Galei Operelor Naționale Române”. În 2014 a câştigat şi „Trofeul Performanței în muzică” iar în 2012 i s-a oferit “Bursa pentru dirijat Dorel Paşcu”. În 2011 a obținut o bursă de asistență la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Dirijează frecvent Orchestra Națională Radio, Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Națională de Tineret a României, Filarmonica „Transilvania” etc. A absolvit studiile postuniversitare cu Prof. Mark Stringer la Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien dupa absolvirea studiilor de master cu Horia Andreescu la Bucureşti şi studiile de licență cu Petre Sbârcea la Cluj-Napoca (sursa: festivalenescu.ro)[/stextbox]