FOTO/VIDEO Toată lumea cărțile sus! Marșul lecturii a deschis Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Foto: Dan Bodea

Câteva sute de elevi din licee și școli clujene, scriitori și oameni de cultură au participat marți în centrul Clujului la un altfel de „miting”, de data aceasta nu în semn de protest, ci pentru a promova cartea și lectura. Evenimentul a deschis a patra ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania care se va desfășura începând de astăzi, până duminică la Cluj și care îi va aduce față în față cu cititorii lor, printre alții, pe scriitorii Mircea Cărtărescu, Andrei Codrescu și Alessandro Baricco.

La fel ca anul trecut, Marșul lecturii a început în jurul orei 12.00 din fața clădirii principale a Universității „Babeș-Bolyai”, de pe strada Mihail Kogălniceanu, unde gazdele festivalului, Vasile George Dâncu și Gabriel Bota i-au „instigat” pe participanți la „lectură continuă”. „Se poate trăi fără carte, dar ar fi păcat. Vă plac benzile desenate, vă plac jocurile pe calculator, vă place muzica rock. Cum ar fi lumea voastră fără toate acestea?Gândiți-vă că dacă nu citiți, pierdeți o altă lume, la fel de frumoasă”, au spus organizatorii pe scările din fața universității.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Timp de aproape o oră, oameni din cultură din Cluj, dar și elevi de la școlile clujene au transmis câte un mesaj participanților la miting. Au vorbit în fața cititorilor entuziaști Ana Blandiana, Florina Ilis, Gabriela Adameșteanu, Irina Petraș, Adam Puslojic, Dinu Flămând, Adrian Popescu și alți scriitori, invitați în festival. La rândul lor, copiii au fost îndemnați să citească scurte fragmente din cărțile preferate, Colț Alb, sau Cuore, Cronicile din Narnia sau Harry Potter.

Poetul Gabriel Bota, directorul artistic al FICT, a adus cu el o carte cu titlu simbol, „Nu sperați că veți scăpa de cărți” de Umberto Eco și Jean-Claude Carrière, în timp ce scriitoarea Gabriela Adameșteanu a adus cartea „Disparițiile Annei Langfus” de Jean-Yves Potel.

Sub sloganul „De carte nu scapi”, participanții au pornit în marș, cu mai multe opriri, până în Piața Unirii, unde pe scena principală a festivalului i-a fost acordat Marele Premiu al Festivalului Naţional de Literatură (desfășurat între 2-4 octombrie), ediţia a treia, Anei Blandiana pentru volumul său de poezii Orologiul fără ore.

„Important nu este că am luat un premiu, ci că astăzi am luat parte, după ce toată viața am participat la nenumărate mitinguri de protest, la primul miting al cititorilor, un miting pentru, nu contra, pentru citit, pentru literatură. Este un mare noroc pentru mine. Încercați să înțelegeți ce fericire înseamnă cititul. Pentru mine a citi a fost partea de fericire a vieții mele”, a spus scriitoarea Ana Blandiana.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Festivalul Internațional de Carte Transilvania cuprinde în următoarele cinci zile întâlniri cu scriitori, lansări de carte, concerte și alte surprize pregătite de organizatori. În Piața Unirii are loc și un târg de carte la care participă cele mai importante edituri din țară.

O noutate pe care o aduce Festivalul Internațional de Carte Transilvania va fi evenimentul Jam Session-Poetry Night, de miercuri, 5 octombrie, respectiv o seară de poezie în Club Diesel la care vor participa poeți din festival, din Cluj și din țară. Vor fi prezenți în festival scriitori din șapte țări, respectiv invitați de onoare precum Alessandro Baricco, Mircea Cărtărescu, Franco Moretti și Andrei Codrescu. Pentru prima dată în România, vor veni și mexicanii Ali Calderon și Mario Bojorquez. Alți invitați importanți sunt Adam Puslojic, Josef Straka, Mite Stefoski, Mircia Dumitrescu și Etienne Verhasselt. Astăzi, 4 octombrie, în prima zi a festivalului, va concerta și trupa Dirty Granny Tales, care vine cu un spectacol dedicat cărții, intitulat Didi’s Son. Alte trupe care vor avea concerte în următoarele zile din festival sunt: Arhaic, Lipicioșii și Times of Need.

Citiți și:

Începe Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Care este programul oficial

Distribuie:

Postaţi un comentariu