Fotograf de urși în estul extrem al Rusiei: Kamchatka, văzută de clujeanul Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

4.000 de fotografii, povești de călătorie cât pentru un an întreg și o experiență de neuitat într-unul din cele mai frumoase locuri de pe Pământ, astfel se poate rezuma călătoria pe care fotograful de wildlife Septimiu Bizo a avut-o în peninsulă Kamchatka pe durata a 18 zile.

L-am întâlnit prima dată pe domnul Septimiu Bizo anul acesta, la sfârșitul lunii iulie, când pe dealurile Cojocnei, în apropiere de Cluj, ne-a împărtășit din bucuria pe care o trăiește fotografiind animale sălbatice din pură pasiune, fără dorința de a deveni cunoscut sau de a face bani din asta. De profesie medic stomatolog, Septimiu Bizo a fost dintotdeauna fascinat de animale și de ideea de a le surprinde cu obiectivul aparatului foto în toată frumusețea lor, în sălbăticie. De mai bine de 30 de ani și-a dezvoltat pasiunea de a face fotografii și astăzi imaginile surprinse de el cu lupi, urși, cocoși de munte, cocoși de mesteacăn, capre negre, acvile, în general animale greu de văzut, pot oricând concura la cele mai exigente concursuri de fotografie wildlife. „Noi, fotografii de wildlife, ne confruntăm cu boală foarte gravă”, glumea Septimiu Bizo în legătură cu hobby-ul său, în urmă cu câteva luni când ne anunța că are în plan o călătorie în estul Rusiei pentru a-și împlini un vis pe care îl nutrea deja de câțiva ani: acela de a asista la procesul migrației somonului și de a fotografia urși la vânătoare de somoni.

Întotdeauna a căutat locuri cât se poate de sălbatice în care omul a ajuns târziu și a distrus cât mai puțin. După călătorii memorabile în Patagonia, Țara de Foc, Amazonia, sau în Peru, trebuia să vadă și o altă parte a lumii pe care încă nu o descoperise.

De câțiva ani de zile mi s-a pus pata pe acel loc, dar toate informațiile despre acea zonă le găseam în limba rusă. Momentul hotărâtor a venit însă la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății când m-am reîntâlnit cu un fost coleg care a fost în prima generație de basarabeni veniți după 1990 în România. El s-a arătat foarte dispus să mergem într-o călătorie, eu avem în cap deja destinația și i-am spus că vreau să ajung în Kamchatka. El este vorbitor de limbă rusă, eu m-am gândit la ce am putea să vedem acolo, am găsit o agenție care să ne pună la dispoziție diferite servicii de turism și cam din februarie anul trecut am început demersurile pentru plecare”, explică Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Citiți și:

Viața fotografilor de wildlife: „Părinți de vulpi” pe dealurile Clujului

Este destul de greu să fii turist în Rusia, spune fotograful clujean, din cauza barierei de limbă. Dacă treci însă peste acest inconvenient, călătoria poate deveni aventura unei vieți. Astfel, cu un grup de alți 13 români, cea mai tânără membră a grupului având 10 ani și cel mai în vârstă 71 de ani, Septimiu Bizo și-a început călătoria. Pentru a ajunge în Kamchatka grupul a zburat cu avionul în jur de 30 de ore, din Budapesta la Moscova, apoi la Novosibirsk, în jur de opt ore peste Siberia, încă cinci ore până la Habarovsk, la granița cu China și, în sfârșit, după alte patru ore au ajuns la destinație. La întoarcere, în schimb, drumul a fost mult mai ușor, călătoria rezumându-se la un zbor direct din capitala Petropavlovsk până la Moscova, peste Cercul Polar.

Primul lucru imediat după aterizarea pe aeroportul din Yelizovo, de lângă capitala Kamchatkăi, după lungul drum până acolo, a fost să meargă la piața de pește, să se cazeze și să se cunoască mai bine unii cu alții pentru a porni cu încredere în marea aventură. Dimineața la ora șapte grupul era așteptat deja de o mașină pentru a merge într-o primă tură, de o zi, pe vulcanul Mutnovsky.

Kamchatka are turiști foarte puțini. Peninsula are o populație de aproximativ 340.000 de oameni, fiind printre znonele cu cea mai mică densitate de populație din lume. În procent mic, peninsula are o populație indigenă formată din koriaci, itelmeni, eveni și ciucuți. Este o regiune aspră, destul de rece, cu vânturi mari și multe precipitații.

„Pe drumurile lor poți face cam 100 de kilometri pe zi cu mașina. Au un drum central care traversează de la nord la sud peninsula și câteva drumuri mici, colaterale și în rest doar drumuri de piatră. Prima zi a fost foarte dificilă din cauza vremii, am intrat în zona vulcanică, cu emanații de sulf și miros înțepător, crevase de gheață și teren foarte alunecos. A fost un traseu pe care cred că în Europa nu te lăsa nimeni să te aventurezi”, povestește Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

În următoarea zi grupul trebuia să plece spre lacul Kuril, în partea de sud a peninsulei, un lac foarte mare și cunoscut sanctuar al urșilor, de altfel obiectivul principal al excursiei pentru fotograful clujean. Pentru a ajunge acolo trebuia traversată peninsula de la est la vest cu o coborâre pe malul Mării Ohotsk, în plin sezon de pescuit somon. „Drumul l-am făcut în aproape trei zile, cu dormit peste noapte, plecat de dimineață și așteptat după bacuri, care nu aveau tocmai un program oficial. Am întâlnit zone cu foarte multă tundră, variații de mesteceni, arbori mici. Pentru călătorie perioada anului a fost ideală, din perspectiva culorilor vegetației, dar pentru migrația somonului a fost puțin cam târziu pentru că migrația începe undeva la începutul lui august. În drumul spre lac am văzut mulți pescari și braconieri pentru că, bineînțeles, se pescuiește și ilegal”, povestește Septimiu Bizo. În prima noapte după ce au ajuns în apropierea lacului au intrat într-un așa-zis camping, în mijlocul pădurii, într-un loc unde era cosită iarba și… cam atât, o altă dovadă că interesul față de confortul turiștilor lasă de dorit în acea parte de lume.

A doua zi, grupul a strâns corturile și a plecat spre lacul Kuril. Bagajele aveau să le fie transportate cu șalupa pe apă, pe râul Ozerkovskaya, urmând ca drumul până spre lac să îl parcurgă pe jos, pe o distanță de 12 kilometri. „Pe tot parcursul drumului am fost însoțiți de rangeri, pe care ei îi numesc inspectori și care îți impun un anume ritm de mers. În jurul nostru era plin de urme de urs și mergând de-a lungul râului am început să vedem și somonii”, precizează Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Aflăm de la fotograful clujean că în Kamceatka există o populație de urși de aproximativ 25.000 de exemplare, în timp ce în România, ca idee, prognoza pesimistă indică 3000 de exemplare, iar cea optimistă 5000. „Drumul pe care l-am făcut noi pe jos în trei zile, poate fi făcut cu elicopterul în câteva ore, dar e mult mai costisitor. Erau unii turiști care veneau cu elicopterul, făceau fotografii și mergeau înapoi. Eu am alocat trei zile ușilor. De-a lungul lacului îi vezi peste tot, și mai departe și mai aproape. Tot ecosistemul în acea zonă este legat de somon, de la somonul pe care îl mănâncă urșii, păsările, și resturile care rămân, la ce se descompune și devine îngrășământ mai departe”, explică fotograful Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

De multe ori, în zilele în care a fotografiat urșii, clujeanul s-a aflat la distanțe foarte mici de ei, la nici 30 de metri. Dimineața treceau prin fața corturilor, se uitau la oameni, dar înconjurați de atâta mâncare, nu erau interesați de vreun contact cu ei. Cele mai frumoase imagini, spune Septimiu Bizo, nu le-a putut surprinde și au rămas doar în amintire. A văzut, de exemplu, o ursoaică cu patru pui sau a zărit într-un cot al apei patru urși stând în picioare. Câteva dintre cele mai reprezentative și expresive fotografii sunt cu doi pui simpatici de urs care făceau un spectacol grozav. „Păreau foarte fioroși, dar totul făcea parte din joc. Trăiesc într-un mediu ideal. De multe ori prindeau somon doar să se distreze, fără să îl mănânce”, povestește Septimiu Bizo.

În toate cele trei zile în care a stat în preajma urșilor, fotograful clujean nu a simțit niciun moment de teamă chiar dacă la un moment dat, aflându-se în barcă, a trecut la doi metri de impunătoarele animale. Cu atât mai mult își dorește acum, ca într-o viitoare călătorie în Kamchatka, să petreacă mult mai mult timp în „mijlocul” lor.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

După această aventură grupul din România a plecat în caldera Uzon, o regiune cu erupții vulcanice  semnificative și cu peisaje incredibile.

„Două zile am avut parte de vreme foarte proastă, dar până la urmă am ajuns în zona vulcanului Karymsky. Am zburat cu elicopterul timp de peste o oră până să coborâm în caldera Uzon. A urmat apoi Parcul Național Nalychevo. O parte din grup a spus că pleacă în Paratunka, unde aveam tabăra de bază și punctul de plecare în diferitele ture,  dar câțiva dintre noi am rămas. Era un loc foarte frumos, între munți, cu ape termale. De data asta nu mai eram însoțiți de rangeri, eram de capul nostru, deși și în acea zonă era plin de urși. Indicația era că dacă mergeam noaptea la baie să îl trezim pe colegul de cameră și să avem petarde la îndemână pentru a speria urșii. Am ajuns și în Valea gheizerelor, o regiune cu numeroase gheizere din Peninsula Kamchatka, a doua cea mai mare concentrație de gheizere din lume. Are aproximativ 90 de gheizere și multe izvoare termale. Acesta a fost un loc paradiziac până în 2007 când adevărata Vale a gheizerelor a fost luată de o alunecare de teren și care i-a mai furat din spectaculozitate”, explică Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Tot în Kamchatka grupul din România avea să îi cunoască chiar la ei acasă pe indigenii Koryaks și să trăiască o frumoasă experiență pe apele Oceanului Pacific. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, acolo unde prietenii săi au ocazia să vadă cele mai reușite fotografii din călătoriile pe care le face, Septimiu Bizo scria: „În munții din Kamchatka a cam venit iarna, doar noi și urșii am mai rămas…am mers sute de kilometri cu camioane Kamaz și Zil, am zburat ore cu elicoptere Mi-8, am umblat zeci de kilometri pe jos, prin mlaștini și printre fumarole. Noaptea temperaturile au coborât afară sub zero, iar în corturi și cabane și la +4. Mai urmează tura de mâine pe Pacific, și apoi lungul drum spre casă”.

Ceea ce trebuia să fie o excursie de două zile s-a transformat într-o tură de o zi cu vaporul pe Pacific, din cauza unei zile pierdute în Valea gheizerelor. Chiar și așa, experiența a fost de neuitat.

„La 5.30 dimineața ne-am trezit și în jur de șapte am plecat în larg din Petropavlovsk, în golful Avacha, fostă și actuală zonă militarizată. Am prins răsăritul, am văzut multe vase de pescuit, și oceanul era fantastic de liniștit. Am mers de-a lungul coastei, în jur de 70 de kilometri, se vedeau foarte frumos vulcanii pe margine și am mers foarte aproape de un vas de pescuit să vedem cum se pescuia în fiorduri. Apoi ne-am continuat drumul într-un golf pentru a vedea lei de mare, toată călătoria fiind încununată de un apus de soare fabulos. Excursia a fost în top cinci experiențe din viața mea și asta în primul rând datorită profesionalismului celor de pe vas”, povestește Septimiu Bizo.

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Septimiu Bizo

Foto: Arhiva personală

Foto: Arhiva personală

Pe pagina de Facebook, fotograful descrie astfel experiența pe Pacific.

„Azi am avut privilegiul să trăiesc una dintre cele mai intense și complete zile din viața mea, ultima zi în Kamchatka. A început cu îmbarcarea pe catamaranul căpitanului Evgheni și am navigat în Pacific, de-a lungul coastei, până în golful Ruskaya, vreo 70 km până acolo. Am avut parte de vreme bună, de king-crabi, de pescuit, de văzut lei de mare, o grămadă de păsăret și cum se pescuiește pe aici. Seara a venit cu valuri foarte mari și un apus de excepție. Și Kamchatkăi îi pare rău că plecăm”.

Cele 18 zile în peninsula Kamchatka l-au costat pe fotograful clujean 2400 de euro, preț care a inclus cazarea, masa, transportul, zborurile cu elicopterul și serviciile oferite de ghizi. Acestei sume i s-au adăugat alți 990 de euro zborul cu avionul, dus-întors. În topul călătoriilor sale, Septimiu Bizo plasează excursia în Kamchatka în top trei, dar doar din perspectiva peisajelor și a experienței trăite, nu și a oamenilor. În Patagonia sau în Islanda, de exemplu, i-a plăcut foarte mult și interacțiunea cu oamenii locului, interacțiune care în Kamchatka a lipsit aproape în totalitate. Ce urmează anul viitor pentru Septimiu Bizo? Poate Africa, sau Fiji, Kiribati sau Vanuatu. Oricare dintre aceste alegeri va fi, cu siguranță, una câștigătoare pentru pasionatul fotograf clujean.

„Te hrănești incredibil de mult dintr-o tură ca asta. Jumătate de an povestești despre ea și îți aduci aminte tot ce ai văzut frumos. De-asta lucrez și de aceea fac stomatologie: pentru a câștiga niște bani de care să mă pot bucura. Și cel mai bine te bucuri de acești bani în clipa în care trăiești toate acestea. Îmi place turismul basic, nu aș sta la hotel de cinci stele, mă simt bine în cort, în cabană de lemn, în sac de dormit”, Septimiu Bizo, fotograf de wildlife.


Publicitate

Postaţi un comentariu