FOTO Piață „altfel” de flori pe strada Potaissa: Flori pe schele și standuri amenajate creativ

Foto: Dan Bodea

Strada Potaissa din Cluj, una dintre cele mai frumoase străzi pietonale din oraș, cunoscută în special pentru vechiul zid de apărare al cetății medievale a Clujului, dar destul de puțin frecventată de localnici sau turiști, a devenit începând de luni, 19 iunie, mult mai colorată și mai vie.  

Producători locali de plante aromatice și ornamentale, floriști și designeri florari cu experiență sau mici florării chic, au transformat strada într-o piață de flori puțin mai altfel decât suntem obișnuiți să vedem, de regulă, în centrul orașului sau în cartiere. „Celebrele” chioșcuri sau tarabe cu flori au fost înlocuite cu schele și standuri pe care au fost amenajate creativ felurite flori și plante. Evenimentul este inspirat de conceptul de Street Delivery și pune accent pentru prima dată pe noțiunea de piață de flori.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„De la biroul pe care îl avem în apropiere și care are vedere spre Strada Potaissa am început să ne gândim cum am putea să aducem la viață, măcar timp de câteva zile, această frumoasă stradă. Există câteva zile pe an când strada este activată, însă prea puține evenimente se întâmplă aici pentru ca oamenii să îi acorde acestei străzi atenția care i se cuvine. Așa că ne-am gândit la o intervenție care să fie minim invazivă, să nu transforme strada în parcare, ci efectiv să o folosim firesc și să creăm un tablou colorat și viu pentru trecători. Florile sunt întotdeauna cea mai bună alegere când vine vorba să înfrumusețezi un loc trist sau abandonat și atunci ne-am pus pe treabă”, a explicat Andi Daiszler, organizator al evenimentului.

Andi Daiszler/Foto: Dan Bodea

Printre vendorii selectați să participe la piața de flori se numără Iooi Flowers, Verde Coquet, Select Flora, Edit Daradics producător local, Las Floristas, Păpădie Events, Sempervivum România, Vivaflor Boutique, Lavender Farm.

„Am făcut un apel pe Facebook în momentul în care nu prea existau vendori locali care să agreeze ideea de Street Delivery și de un târg «altfel» de flori. Mulți au spus că luna iunie e cumva final de sezon, că e prea cald afară, sau alte motive. Dar prin apelul respectiv am ajuns la vendori din București, am primit telefoane de la oameni din Bacău sau din Arad care au fost interesați să ne ajute să înfrumusețăm strada. Am ajuns la zece vendori, zece florării mici, producători de plante aromatice, ornamentale, de sezon. Cumva fiecare completează o zonă”, a mai spus Andi Daiszler pentru Transilvania Reporter.

La cât de greu a fost să dinamizeze pe toată lumea, organizatorilor li s-a părut firesc ca evenimentul să țină o săptămână.

„Mesajul «Mi-e dor de tine vine» este de fapt un semnal pe care vrem să îl tragem cu privire la această stradă: și anume potențialul ei de a se transforma în piață de flori o dată sau, de ce nu, de două ori pe lună. Noi am venit cu niște standuri care arată unitar, am activat cu ajutorul partenerilor noștri arhitecți niște schele care se îmbină excelent în peisaj și vrem să arătăm că se poate. Cred un astfel de eveniment își are locul în calendarul evenimentelor în Cluj și poate deveni un exemplu de bună practică. Sâmbătă așteptăm oamenii la un troc pe bază de plante. Dacă au acasă plante pe care vor să le dea la schimb, o pot face aici”, a spus Andi Daiszler.

Pe parcursul acestor zile, trecătorii vor avea parte de mai multe surprize care li se vor dezvălui la fața locului.     

Pentru a pune în evidență strada, a fost amenajată și o fântână arteziană temporară care să întregească peisajul pieței de flori, un peisaj atât de întâlnit în micile piațete din Europa. Intrarea este gratuită, iar piața de flori va funcționa până în data de 25 iunie în intervalul orar 14-22. În sectorul cuprins între străzile Fortăreței și Universității a fost amenajată și o mică zonă de lounge unde întreaga săptămână oaspeții pieței de flori vor putea servi diverse băuturi răcoritoare și alcoolice dar și mâncare. Nu în ultimul rând, în fiecare seară, artiștii vor pune stăpânire pe Strada Potaissa pentru a completa tabloul unei piețe de suflet a orașului. Statuile vivante vor însoți oaspeții prin piața de suflet, iar serile se vor instala pe ritmuri de muzică bună. Printre artiștii confirmați se numără deja: David & Six Martini Band, Les Nuages, Marian Bălan, Musai Soundworks, DJ Paul Adrian, Quantum Drive.

Evenimentul este organizat de Asociația Daisler, organizație care militează pentru reactivarea spațiilor urbane din municipiul Cluj-Napoca, responsabilă totodată de concursul de idei și design care se referă la amenajarea anumitor zone ale orașului în preajma sărbătorilor de iarnă, o altă inițiativă de reactivare a spațiilor urbane.

Distribuie:

Postaţi un comentariu