FOTO Fenomenul Banksy, la Cluj: „Girl with Balloon”, „Flower Thrower” și alte lucrări ale celebrului artist, expuse până în noiembrie la Casa Vaida Voevod

Foto: Transilvania Reporter

Copii ale lucrărilor unuia dintre cei mai influenți artiști ai momentului, care a reușit să își păstreze ascunsă identitatea pe parcursul anilor, dar care și-a câștigat notorietatea în întreaga lume prin mesajele politice și sociale extrem de rezonante exprimate pe ziduri, trotuare, sau pe ușile unor clădiri, pot fi văzute timp de trei luni la Cluj-Napoca și în București.

Cunoscut cu pseudonimul Banksy, artistul ar fi originar din Bristol unde între 1990-1994 și-a început cariera. Încă de atunci, imaginile pe care le crea erau impresionante prin natura lor umoristică și satirică și prin mesajul social puternic pe care le exprimau. În prima decadă a carierei sale, principalele subiecte ale artistului au fost șobolani, maimuțe, copii, bătrâni și ofițeri de poliție și soldați. În anii 1990, a început să folosească extensiv tehnica stencil, deoarece i-a oferit suficient timp pentru a-și gândi lucrările și pentru a le crea pe pereți destul de repede. Și-a câștigat notorietatea și cu ajutorul lui Steve Lazarides, expert în arta underground și unul dintre cei mai importanți susținători ai mișcării streetart.

Foto: Transilvania Reporter

Foto: Transilvania Reporter

Foto: Transilvania Reporter

Expoziția “The Art of Banksy” este organizată la Cluj în Casa Vaida Voevod, o casă monument din Piața Ștefan cel Mare, la numărul 18, fiind prezentată în același timp la Arcul de Triumf din București. La Cluj, lucrările pot fi văzute până în 3 noiembrie, în fiecare zi, între orele 12.00-22.00.

„În ambele orașe expoziția cuprinde copii la prima mână după lucrările originale. Am ales să aducem expoziția și la Cluj pentru că ne-am dorit ca spiritul lui Bansky să ajungă la cât mai mulți tineri să imprime schimbări în mentalitatea lor. Spațiul Casei Vaida Voevod ni s-a părut foarte potrivit pentru ceea ce am vrut să exprimăm. Prezentăm 50 de lucrări, precum și filme documentare despre Banksy și cu Banksy. Cred că Banksy este un artist de geniu și cu toții avem ce învăța de la el”, a precizat pentru Transilvania Reporter directorul general Events, Sorina Burlacu, organizator al expoziției.

Într-o încăpere separată, publicul poate vedea celebra lucrare „Girl with Balloon”, realizată de artist în 2003, iar alăturat este proiectat un scurt video din 2014, ca parte a campaniei #withsyria, căruia artistul i s-a alăturat după ce în 6 martie 2011, în orașul sirian Daraa, 15 copii au fost arestați și torturați în urma realizării unor lucrări de graffiti care exprimau mesaje împotriva autoritarismului. Protestele care au urmat au condus la violențe masive în toată țara.

Foto: Transilvania Reporter

Foto: Transilvania Reporter

Foto: Transilvania Reporter

În 2018, la finalul unei licitaţii desfăşurate de Casa de Licitații Sotheby’s din Londra, o reproducere în vopsea acrilică şi aerosol a uneia dintre cele mai celebre imagini ale lui Banksy, „Girl with Balloon”, a început să autodistrugă. Suspendată de unul dintre pereţii sălii de licitaţie, lucrarea a fost parţial transformată în fâşii fine de un mecanism ascuns în rama sa aurită şi acţionat, probabil, de la distanţă. Banksy însuşi a comentat pe Instagram „lovitura de teatru„, prin publicarea unei imagini a momentului autodistrugerii, însoţită de comentariul ironic: „Going, going, gone…” („Se duce, se duce, s-a dus…”).

Lucrările din expoziție, subversive și satirice, sunt foarte distinctive și fiecare în parte transmite un mesaj valabil inclusiv pentru societatea românească. „Stop me before I paint again” (2004), „Flower Thrower” (2002), „Kids on guns” (2004), „Sprung horse” (2006), „Gangsta Rat” (2004), „Morons” (2007) sunt doar câteva dintre lucrările pe care publicul din Cluj le poate admira. Expoziția “The Art of Banksy” a mai fost prezentată la Istanbul, Paris, Amsterdam, Londra, Roma, Berlin, Tel Aviv, Toronto, Montreal, Milano.

[stextbox id=’custom’]Expozițiile din această serie sunt realizate fără consimțământul artistului și fără implicarea lui, au spus organizatorii, însă drepturile au fost obținute de la proprietarii care dețin conceptul expoziției. Nu poți să închei un contract cu un artist care dorește să rămână anonim, au mai precizat reprezentanții Events.[/stextbox]

Foto: Transilvania Reporter

Foto: Transilvania Reporter

 „Clujul are public pentru mesajele pe care le transmite artistul și pe acest lucru am mizat când am decis să venim cu expoziția aici. Am încercat să ne sincronizăm cu festivalul UNTOLD și să creăm un parteneriat în așa fel încât să oferim reduceri la biletele de intrare pentru cei care și-au achiziționat bilete sau abonamente în festival. Campania a presupus o reducere de 50% la bilet, ceea ce a însemnat 20 de lei în weekend, respectiv 15 lei în timpul săptămânii”, a spus Sorina Burlacu.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. horia popa says:

    Atunci de ce am platit 35 lei, joi ? daca ziceti ca e 20 in cursul saptamanii ?

Postaţi un comentariu