FOTO Expoziţie despre viaţa de elev în şcolile comuniste, la Cluj

Expoziţia "Elev în epoca de aur" este deschisă şi poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10 -20/Foto: Cristina Beligăr

Uniforme de pionieri, manuale şcolare, rechizite, carnete de elev, fotografii şi obiecte care alcătuiau universul copilăriei şi a adolescenţei în perioada comunistă, toate pot fi admirate în expoziţia deschisă la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” din Cluj.

Expoziţia temporară “Elev în Epoca de Aur”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în perioada 1 noiembrie 2013 -31 ianuarie 2014, încearcă să recreeze atmosfera unei instituţii greu încercată în anii dictaturii ceauşiste, dar şi să sugereze o atmosferă de îndoctrinare cotidiană a tânărului aflat pe băncile şcolii şi care a reuşit să devină intelectualul de astăzi fără a fi suferit, aparent, mari traume sau fără a-şi fi pierdut umanitatea şi bucuria de a învăţa şi iubi cartea.

Trusa de geometrie, cerneala Pelikan, caietele de scriere, vocabularul, sau orarele, sunt doar câteva dintre obiectele care nu lipseau din ghiozdanul unui pionier. În vitrina expoziţiei poate fi admirat chiar şi Legământul pionierului: “Voi învăţa şi voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele – Republica Socialistă România. Voi fi credincios poporului şi Partidului Comunist Român. Voi respecta neabătut îndatoririle pioniereşti”.

Sintagma „Epoca de aur” a fost folosită de culturnicii dictaturii ceauşiste pentru a-l flata pe un lider megaloman, care se credea mai presus de orice comparaţie. A fost o dureroasă ironie pentru o lungă perioadă de timp, plină de privaţiuni şi de îndoctrinare sistematică pe coordonatele unei gândiri reducţioniste de sorginte nord-coreeană. Naţional-comunismul din ultima perioadă a lui Nicolae Ceauşescu a încercat să concilieze ambiţiile de „patriot” ale dictatorului cu veleităţile sale de doctrinar marxist şi de conducător cu vizibilitate planetară. În acest eşafodaj menit să edifice „omul nou”, himeră a tuturor regimurilor totalitare, şcolii i-a revenit un rol fundamental în implementarea „educaţiei comuniste” şi în promovarea „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Expoziţia este deschisă şi poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10 -20.

Mai jos puteţi vedea o galerie foto din expoziţie, realizată de Cristina Beligăr:

[nggallery id=251]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Marius says:

    Cumpar Uniforma de Pionier,Camasa,Cordeluta si Basca de Pionier.

    contact: lehelhirth@yahoo.com

Postaţi un comentariu