Florin Estefan, noul director al Operei din Cluj: Vreau să revoluționez imaginea instituției

Foto: Nicu Cherciu

Mai multă atenție adresată tinerilor și mai multe spectacole „în stradă”, ateliere pentru formarea artiștilor și lucrări de amenajare interioară a instituției, montări clasice și reprezentații moderne, acesta sunt doar câteva dintre planurile directorului Operei naționale clujene, Florin Estefan, pentru instituția pe care o conduce în prezent.

Baritonul Florin Estefan a obținut în luna iunie mandatul pe trei ani în funcția de manager al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. În cele câteva luni de interimat și în ultimele două luni de când a obținut postul, Florin Estefan a încercat să își țină promisiunea făcută la începutul acestui an, aceea de a fi „slujitorul” tuturor într-o instituție cu probleme și neajunsuri. Am stat de vorbă cu Florin Estefan despre schimbările pe care s-a gândit să le aducă în echipa managerială a Operei, despre schimbările în repertoriu și planurile pe care le are pentru stagiunea viitoare.

„Vreau să profit de faptul că am energie și că sunt la început de mandat și să realizez cât mai multe în cât mai scurt timp. Mi-am dorit o echipă cu un suflu tânăr, cu oameni care să fie mult mai prezenți și mai agresivi în abordarea problemelor. M-am înconjurat de o echipă cu idei inovatoare, îl am consultant de management pe Alin Ivan, un profesionist în domeniu care colaborează cu teatre de opere din orașe precum Viena sau Graz, l-am adus pe dirijorul Gabriel Bebeșelea, vom avea și un consilier artistic care se va ocupa de toată programarea muzicală, iar la corpul de balet se întoarce maestrul Vasile Solomon. De asemenea, începând cu mandatul meu, balerina Simona Noja este Președintele onorific al baletului nostru și sunt foarte deschis să colaborez cu Fundația „Simona Noja” și cu studioul ei din Viena și voi avea o atenție deosebită în ceea ce privește nivelul și componența corului”, a precizat Florin Estefan cu referire la schimbările pe care vrea să le aducă în echipa Operei din Cluj.

Florin Estefan, alături de corpul de balet al Operei clujene, în timpul pregătirilor spectacolului Lacul Lebedelor pentru turneul din China/Foto: Nicu Cherciu

Florin Estefan, alături de corpul de balet al Operei clujene, în timpul pregătirilor spectacolului Lacul Lebedelor pentru turneul din China/Foto: Nicu Cherciu

În ceea ce privește repertoriul, noul director al instituției spune că opera este un gen tradițional și, ca urmare, va insista pe producții clasice, tradiționale. „Nu trebuie să reinventăm noi spectacolele de operă. Din acest punct de vedere vreau să montăm producții clasice , dar vom aduce și spectacole moderne pe care să le prezentăm la Cluj. Nu vreau să aloc bani în niște montări care nu ne aduc bani sau public. Îmi mai doresc foarte mult să revoluționăm un pic imaginea operei și să branduim instituția la un moment dat când vom avea resurse sau când nu vom fi așa încorsetați de lege. Îmi doresc un concept unitar pentru această operă, până la a alege repertoriul în concordanță cu ideea brandului. Toate instituțiile din străinătate au un concept și publicul altfel se raportează la ele”, spune Florin Estefan.

Astfel, în strategia noului director intră și atenția îndreptată în mod deosebit spre copii și tineri pentru a evita situația ca în 10-20 de ani Opera să își închidă porțile din lipsă de public. „Putem să îi atragem pe tineri în primul rând cu un concept unitar de imagine care să ne facă foarte vizibili. Este important, de asemenea, să ieși tu ca operă în întâmpinarea lor. Am observat că după Aida de anul trecut au fost mulți oameni care au venit în teatru pentru prima dată în stagiunea care a urmat. Benefică pentru noi a fost experiența de la Zilele Clujului, în care am susținut concertul Broadway music, sau experiența spectacolului Carmen. Aș vrea să dezvolt un departament exclusiv pentru copii, prin care Opera să meargă în școli, în parc sau în alte locuri pentru a le forma copiilor gustul pentru operă. Mai vrem să facem un studio de operă cum se fac în teatrele de afară unde se pregătesc viitorii cântăreți, balerini, regizori. Scopul unuia astfel de laborator este ca acești oameni să se pregătească, să se implice în teatru pentru a nu te trezi că atunci când ai nevoie, nu ai cu cine să lucrezi”, precizează Florin Estefan.

Carmen-Opera iese în stradă/Foto: Nicu Cherciu

Carmen-Opera iese în stradă/Foto: Nicu Cherciu

Pentru luna septembrie a acestui an, opera clujeană a pregătit un nou spectacol în stradă, de data aceasta intitulat «La Operă», care va cuprinde momente din fiecare titlu care va fi reprezentat în stagiunea viitoare. Spectacolul este programat pentru data de 12 septembrie, în fața clădirii Operei din Piața Ștefan cel Mare. „Vom deschide stagiunea oficial pe 4 octombrie cu «Werther», premieră care va coincide cu Zilele Economiei Germane și care va fi transmisă live în Piața Unirii. Vom mai oferi publicului și o montare de «Bal mascat» pe care o vom aduce din Spania, va urma premiera «Evgheni Oneghin»,  spectacolul «Lacul Lebedelor» pe care îl prezentăm  China va putea fi văzut în februarie și la Cluj, vom face cu Sorin Misirianțu montarea piesei «Amadeus», care va îmbina teatrul cu muzică, iar ultima premieră va fi «Nabucco» pe care îl vom gândi în așa fel încât să fie reprezentat și în aer liber”,  a declarat Florin Estefan pentru Transilvania Reporter.

Noul director nu crede că în opera clujeană funcționează sistemul „lovirii  cu barda” și încearcă să rezolve problemele interne ale instituției și a celor 268 de angajați ascultând nemulțumirile fiecăruia în parte. Îi place postura de manager și mărturisește că dacă ar reveni doar la atribuțiile de solist, i-ar lipsi stresul.„Sunt în slujba Ministerului, dar în primul rând sunt în slujba oamenilor, a angajaților. Bani nu am mai mulți decât dă Guvernul, așa că trebuie să îi mulțumesc cu atenția mea sau cu condiții mai bune de muncă. Aceasta este singura cale pentru a avea pace în instituția asta. Vreau să evit conflictele, nu îmi place să dau vești proaste, dar intră în atribuțiile mele. Dacă e vorba să trag pe cineva la răspundere o voi face pentru că dacă eu mă implic și încerc să le rezolv problemele și ei încalcă regulamentul intern, chiar nu au pardon. Nu am favorizat și nu voi favoriza pe nimeni”, declară Florin Estefan.

Citiți și:

Baletul Operei Naționale din Cluj pleacă în turneu în China: 13 reprezentații în șapte orașe

Printre cele mai vizibile și necesare schimbări pe care Florin Estefan le-a adus clădirii Operei clujene au fost acelea de a obține fonduri pentru reparația igrasiei din foaier, pentru schimbarea perdelelor sau pentru șlefuirea marmurei din foaier. „Administrația aparține de Teatrul Național și Opera nu primește bani pentru reparații în clădire. Astfel, tot ce am realizat a fost prin sponsorizări. Am reușit să zugrăvim cabinele soliștilor și vom reface și pardoseala, vom reînnoi mobilierul, am primit donație un scaun special pentru machiaj, vom aduce o persoană care va face machiajul artiștilor pentru că nu exista o persoană pregătită în acest sens și nici nu exista o trusă de machiaj profesională. Nu se pune problema de renovare capitală dar, cât putem, încercăm să menținem instituția curată”, explică noul director. „De la Cluj pleacă un procent de 70% din cântăreții din România, iar soliștii noștri sunt prezenți pe toate scenele din țară, unii dintre ei ducând spate repertorii grele. Pe mine nu mă veți auzi spunând că în Cluj avem cea mai bună Operă din țară pentru că nu a existat niciodată un concurs. Trebuie să ne dăm silința să fim buni profesioniști și asta va fi imaginea noastră, deși avem și imaginea unei instituții cu probleme și neajunsuri. Ce pot să spun este că au existat și conflicte, dar când s-a pus mâna pe instrumente, s-a făcut treabă exemplară”, a mărturisit Florin Estefan.

„Nu vreau să mă las de cântat. Mi-am programat câteva titluri pe parcursul stagiunii, dar până se va reglementa cadrul legal pentru a fi remunerat pentru reprezentații, voi cânta pe gratis și când va exista un cadru legal în contractul de management, atunci voi fi remunerat. Am ținut cont în primul rând de faptul că sunt director și deși mi-ar fi plăcut să cânt într-un titlu sau altul am considerat că trebuie aibă prioritate soliștii”, Florin Estefan, director Opera Națională Cluj

Născut la Oradea, în 1982, Florin Estefan și-a început studiul canto-ului și al artei scenice la Facultatea de Muzică din Oradea la clasa prof. Alexandru Farcaș și Gheorghe Mogoșan. A urmat cursurile de perfecționare vocală cu prof. Dennis O’Neill la Academia Internațională de canto de la Cardiff, cu prof. Mariana Nicolesco, prof. Rolando Panerai la Florența, cu prof. Sherill Miles, Ileana Cotrubaș, Dame Ann Murray, Jane Eaglen, Bernd Weikl, Elisabeth Connell, Carol Vaness, Corneliu Murgu și cu prof. Viorica Cortez. La Opera Națională Română din Cluj-Napoca este solist din 2011.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Adriana spune:

    foarte frumos!
    sper ca daca tot doreste asa de mult sa faca treaba buna, atunci sa permita si vanzarea biletelor online pe o platforma electronica (gen biletmaster.ro). E ridicol sa te tot plimbi pana la sediu intre acele ore imposibile ca sa procuri bilete, acum in era tehnologiei.

    Mult spor si succes!

Postaţi un comentariu