Fashion Show în Biserica Reformată din Cluj. 450 de oameni au admirat colecțiile designerilor Irina Voinea și Ovidiu Pop

Foto: Dan Bodea

Primul eveniment de anvergură organizat la Cluj dedicat fenomenului de design din Româna a adus vineri, 13 noiembrie, în fața a 450 de persoane,  colecțiile recente a doi dintre cei mai talentați tineri designeri de fashion ai momentului. Irina Voinea, absolventă de design în Marea Britanie și Ovidiu Pop, fost student al Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj și-au prezentat creațiile la Fashion Show-ul ZAIN, de data aceasta pe un altfel de podium.

Cadrul inedit al celor două prezentări a fost Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, unde timp de o oră tradiționalul și nonconformismul, arta și stilul s-au împletit pe muzica de pian a Adelei Bihari  și pe vocea sopranei Simona Băltog.

Ivy este un brand bărbătesc care a luat naștere în 2012. Produsele create sub acest brand sunt made-to-measure,   gândite special pentru fiecare client în parte. Dorința designer-ului este să ajute bărbații să își construiască propriul stil îndemnându-i astfel să prindă curaj în a se descoperi pe sine/Foto: Dan Bodea

Ivy este un brand bărbătesc care a luat naștere în 2012. Produsele create sub acest brand sunt made-to-measure, gândite special pentru fiecare client în parte. Dorința designer-ului este să ajute bărbații să își construiască propriul stil îndemnându-i astfel să prindă curaj în a se descoperi pe sine/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Am plecat ca inspirație pentru colecție de la ideea prezentării în biserică și am vrut să reflecte cumva arhitectura și atmosfera. Este prima colecție pe care eu o scot sub brandul IVY-by Irina Voinea și am vrut să fie ceva purtabil și în același timp extravagant, să găsesc echilibrul perfect dintre comercial și necomercial. Ca și accesorii am folosit pentru colecția mea accesoriile de la Meze Headphone, creatori din Baia Mare care fac căști de lux din lemn și care s-au potrivit atât cromatic, dar și ca mood cu această colecția. Am vrut să îi pun pe cei zece băieți care mi-au purtat creațiile într-o lumină ușor introvertită”, a precizat Irina Voinea. În ceea ce privește locul în care s-a desfășurat prezentarea care, potrivit organizatorilor, a fost o premieră pentru România, Irina Voinea a declarat: „Era momentul pentru o schimbare și în România. Atâta timp cât pui într-o lumină bună atât locația cât și colecția, atunci nu văd care ar fi problema. La baza tuturor lucrurilor stă creația, indiferent dacă ești mecanic, matematician sau designer, fiecare are posibilitatea de a se crea pe sine și de a crea tot ce se întâmplă în jurul lui”.

Tânăra designer, care a absolvit University for Creative Arts din Londra și care în prezent creează haine pentru Alex Velea sau Smiley, a mai participat și la alte evenimente de fashion din România, însă la Cluj a fost plăcut surprinsă de modul în care organizatorii au creat evenimente în jurul artiștilor. „În sfârșit artiștii au fost puși într-o lumină foarte bună și au fost lăsați să arate publicului what they stand for”, a spus Irina Voinea la finalul show-ului.

Irina Voinea&Ovidiu Pop/Foto: Dan Bodea

Irina Voinea&Ovidiu Pop/Foto: Dan Bodea

Colecția Irinei Voinea a fost urmată de o a doua prezentare, sub brandul Ovidiu Pop. Artistul a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj în 2009 și de atunci în fiecare an a prezentat cel puțin o colecție. Crescând în atelierul tatălui său, care este artist plastic profesionist, Ovidiu și-a dezvoltat cu atât mai mult talentul. „Colecția pe care am prezentat-o vineri a fost pusă la punct dinaintea acestui eveniment și pot să spun că tema se rezumă la arhitectură gotică la nivel de print. Am ținut cont de morfologia hainei și am fost atent ca printul să nu sufoce colecția. Printul este realizat de mine, cu pensula, pentru că nu accept printul digital. Aceasta este ideea de bază a ADN-ului brandului meu”, a explicat Ovidiu Pop precizând că evenimentul la care a fost invitat a fost ceva „de poveste” în peisajul fenomenului de design din România. Ca accesorii pentru colecția sa, designerul Ovidiu Pop a apelat la pantofi de la creatoarea Mihaela Glăvan, bijuterii de la Raluca Buzura și genți de la INDEE.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Zain Design Expressions s-a desfășurat la Cluj în perioada 12-15 noiembrie și a cuprins mai multe evenimente gândite să permită un dialog între designeri și public și să promoveze astfel creativitatea exprimată prin design în variatele ei forme.

Distribuie:

Postaţi un comentariu