Expoziție LEGO la Muzeul Etnografic. Piesa de rezistență: Reședința secretă a Contelui Dracula

O nouă ediție a evenimentului Ethnologia Galactica – Expoziția de vară Brickenburg, își așteaptă vizitatorii la Muzeul Etnografic al Transilvaniei între 31 mai și 4 iunie cu ocazia Săptămânii fanilor LEGO(R).

Lucrări de dimensiuni impresionante sau mai modeste, însă foarte complexe, realizate din arhicunoscutele piese vor propune publicului o călătorie fantastică pornind din vestul salbatic până la civilizatii extraterestre și de la modele arhitectonice severe până la amalgamul de expresii al parcurilor de distracții ori al universului supereroilor. 

Potrivit comunicatului transmis presei, pentru prima dată la Cluj-Napoca va fi expusă lucrarea reprezentând reședinta secretă a Contelui Dracula, realizată de Sever Alicu, ambasador al Asociatiei Brickenburg pe lângă The LEGO Company, dioramă care a fost prezentată în premieră absolută la o expoziție internațională în domeniu de la Budapesta.

Printre lucrările care vor fi aduse în atenția publicului vizitator se numără o replică a Palatului Apei din Timișoara, realizată de arhitectul clujean Emilian Gavrilă, Diorama Principală, realizată de membrii Clubului Brickenburg Bistrița sub coordonarea lui Tony Tocaci, Diorama Clădirilor Celebre, realizată de membrii Clubului Brickenburg Bacău sub coordonarea lui Dragoș Hrișcu, Diorama SW, realizată de Tudor Vlassa cu sprijinul Clubului Brickenburg Cluj, precum și lucrări realizate de maeștri ai hobby-ului din Ungaria, Serbia și Marea Britanie.

Atelierele de construcție, concursurile și micile surprize adresate tuturor vârstelor vor păstra tradiția evenimentului ajuns la cea de-a IX-a ediție.

[stextbox id=”custom”]

Locație: – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21

Timp: – 31 mai – 4 iunie

Orar: – zilnic 11.00. – 19.00. Duminica, 4 iunie, 11. – 17.00.

Preț bilet – 3 lei/persoană

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu