Expoziție dedicată arhitectului Makovecz Imre, supranumit Gaudí al Ungariei, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

Foto: Dan Bodea

Zilele Culturale Maghiare oferă publicului posibilitatea de a vizita, sub îndrumarea personalului de specialitate a Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj, expoziția memorială dedicată arhitectului Makovecz Imre, „S-a întâmplat și s-ar fi putut întâmpla”.

Organizată de Academia Maghiară de Arte din Budapesta, Fundația Makovecz (Ungaria), Asociația Clujul Comoară și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, expoziția este dedicată lui Imre Makovecz, arhitect maghiar de renume mondial, care a trăit între anii 1935-2011 și a fost un exponent de marcă al așa-numitei arhitecturi organice, una dintre cele mai inovatoare tendințe din arhitectura contemporană. „În creația lui, Makovecz a combinat elemente art nouveau cu elemente ale arhitecturii populare maghiare și a reușit să realizeze clădiri spectaculoase. Nu de puține ori a fost comparat de criticii internaționali cu spaniolul Antoni Gaudí, cunoscut pentru proiectele sale puternic individualizate”, a explicat muzeograful Melinda Mitu în timpul unui tur ghidat al expoziției organizat de Zilele Culturale Maghiare. În expoziție sunt redate operele arhitectului prin panouri cu fotografii și desene realizate de acesta.

1IMG_5010

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Expoziția constituie un bun prilej pentru cunoașterea arhitecturii organice maghiare din secolul al XX-lea, precum și a celui mai important reprezentant al acesteia. Imre Makovecz a lăsat în urma sa câteva sute de clădiri, cu diverse destinații: biserici, universități, cămine culturale sau piscine, realizate într-un stil aparte. În vederea realizării acestora, arhitectul maghiar a apelat la materiale de construcții tradiționale, folosind în special lemnul. În concepția lui Makovecz, o clădire trebuie să arate ca și cum partea de jos ar ieși din pământ, iar acoperișul ar coborî din cer. Arhitectura lui este „organică”, urmărind contopirea construcțiilor cu natura și încadrarea armonioasă a acestora în peisaj. Dintre operele importante ale acestuia amintim: Biserica Evanghelică din Siófok, Biserica „Sfântul Spirit” din Paks, complexul de clădiri al Universității Catolice „Pázmány Péter” din Piliscsaba, Casa de cultură ”Hagymaház” de la Makó sau piscina din Eger. De asemenea, Makovecz a realizat pavilionul maghiar din cadrul expoziției universale din 1992 de la Sevilla. În România, stilul său este prezent la Sfântu Gheorghe sau la Miercurea Ciuc, unde arhitectul maghiar a proiectat edificii de cult în maniera sa inconfundabilă.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

O construcție remarcabilă în stil Makovecz a fost ridicată și în orașul Cluj: Biserica Reformată din Cartierul Grigorescu, în realizarea căreia un rol deosebit îi revine și arhitectului Müller Csaba.

Programul de vizitare a expoziției în cadrul Zilelor Culturale Maghiare (16-23 august) este de la ora 12.00 și 13.00 cu ghidaj în limbile română și maghiară. Expoziția poate fi vizitată până în 26 septembrie. În această perioadă, tot la etajul doi al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, mai pot fi vizitate expozițiile temporare: „Sarmizegetusa Regia. Cromatică și Decor în Antichitatea Dacică” și „Napoleon Bonaparte. O viață ilustrată în medalii”.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu