Experţi în protecţia patrimoniului cultural solicită demisia ministrului Culturii Daniel Barbu

Daniel Barbu (dreapta), alături de prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan

Specialişti în protecţia patrimoniului cultural solicită, luni, într-o scrisoare deschisă, demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, ca urmare a declaraţiilor acestuia în privinţa proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montana şi distrugerii vestigiilor arheologice unice în lume, conform Agerpres.

„Ignorarea opiniilor ştiinţifice în domeniu, a opiniei organizaţiilor profesionale de prestigiu în domeniul patrimoniului cultural şi atitudinea dvs. ostilă faţă de realitatea ştiinţifică de la Roşia Montana, comunicată de un spectru larg al comunităţii ştiinţifice româneşti şi internaţionale, arată că prezenţa Domniei Voastre la conducerea Ministerului Culturii reprezintă un pericol real pentru cultura românească, pentru identitatea şi siguranţa naţională”, susţin semnatarii scrisorii transmise.

Ei solicită, totodată, oficialului guvernamental să nominalizeze specialiştii care „prin expertiza lor, legitimează distrugerea peisajului cultural şi mediului istoric reprezentat de Roşia Montana” şi să publice pe site-ul ministerului „acordul cu compania Roşia Montana Gold Corporation”.

Printre semnatarii scrisorii se află preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş, şi profesorul universitar dr. Ioan Piso, fost director al Muzeului National de Istorie a Transilvaniei.

„Reprezentanţi ai forurilor şi organizaţiilor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, ICOMOS România, Academia Româna, Europa Nostra, Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, Consiliul European al Arhitecţilor, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Fundaţia ProPatrimonio, Asociaţia ‘Arhitectura. Restaurare. Arheologie’, Fundaţia Culturală Roşia Montana şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, cărora li se adaugă specialişti – membri ai Comisiei Prezidenţiale şi 1.038 specialişti din mediul academic internaţional – oameni de ştiinţă şi instituţii de specialitate din comunitatea internaţională a arheologilor, a istoricilor şi a altor clasicişti – au atras atenţia de nenumărate ori asupra pericolului în care patrimoniul Roşiei Montane se află, dacă începe proiectul minier pe care îl încurajaţi şi aprobaţi”, spun semnatarii scrisorii.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, duminică, că „pe latura de patrimoniu lucrurile sunt în regulă, niciuna din legile naţionale sau din prevederile internaţionale legate de bunele practici în conservarea patrimoniului nu va fi încălcată”. Potrivit oficialului guvernamental, în situaţia în care prin derularea proiectului minier vestigiile arheologice romane descoperite se vor acoperi, cine va dori, ulterior, să afle despre galeriile romane, va trebui să se uite „în cărţi, la fotografii, desene făcute până în anul 2013”. „Costă enorm să întreţii 900 de metri de galerii. Vom pierde ori ne va costa enorm să ţinem acel patrimoniu arheologic. Ca să-l clasăm în UNESCO, trebuie să avem ce să arătăm la UNESCO, iar ca să arăţi, te costă patru milioane de euro pe an să ţii în viaţă, deschise, 900 de metri de galerii romane”, a afirmat Daniel Barbu.


Publicitate

Postaţi un comentariu