„Evadare” pe acorduri de Vivaldi la Penitenciarul Gherla: Filarmonica din Cluj a cântat în fața a 53 de deținuți

53 de persoane private de libertate, o orchestră compusă din 15 muzicieni și cele patru Anotimpuri de Vivaldi s-au întâlnit joi la Penitenciarul de maximă siguranță Gherla ca un prim pas pe care Filarmonica din Cluj l-a făcut în direcția proiectelor sociale menite să demonstreze că muzica aparține tuturor, indiferent de categoria socială din care facem parte şi independent de spaţiul în care ea este interpretată.

„Intrăm în pușcărie cam două ore și te sun când revin în Cluj”, astfel suna promisiunea făcută unui prieten de unul dintre membrii Orchestrei de Cameră a Filarmonicii clujene înainte de plecarea spre Gherla, în fața Colegiului Academic de pe strada Mihail Kogălniceanu. O promisiune obișnuită, onorată cel mai probabil imediat după întoarcere.

Din păcate, însă, asemenea promisiuni nu fac parte din conversațiile pe care cei peste 900 de  deținuți ai Penitenciarului Gherla le au telefonic cu apropiații lor, pentru simplul motiv că pedepsele lor depășesc cele două ore pe care vizitatorii de ocazie le petrec uneori între zidurile închisorii. De data aceasta, muzicienii au avut la dispoziție în jur de o oră pentru a-i delecta pe cei 53 de deținuți cu una dintre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii. Auzim un ultim „la Gherla cu voi!” din partea celor rămași pe trotuarul din fața Colegiului Academic și „cursa de Gherla” e gata de plecare. Pe drum, atmosfera e degajată. „Ați luat clapa?”, se aude o întrebare adresată recuziterului, domnul „director” Pascu. Urmează râsete și apoi din nou liniște.

Ajungem la Gherla în scurt timp și ne conformăm regulilor de la intrare. Ni se verifică actele și așteptăm celelalte indicații. „Telefoane mobile, încărcătoare, cartele SIM, stick-uri de memorie sau echipamente hands-free, toate le lăsați în mașină. Facem un control ca la aeroport. Cu apă aveți voie, n-am zis că n-aveți voie cu apă”, îl auzim pe unul dintre gardieni în momentul în care un membru al grupului a întrebat dacă sticla cu apă este permisă. După controlul aferent prin care au trecut necondiționat atât muzicienii, cât și instrumentele, grupul a fost direcționat spre Pavilionul 2, cea mai veche clădire din complexul penitenciarului. Însoțitorul nostru, Florin Apahidean, ne face o scurtă prezentare a istoricului Penitenciarului și ne spune când și unde avem voie să facem fotografii. Suntem înconjurați de ziduri groase, de uși și ferestre cu gratii. Instinctiv, din cinci în cinci minute, introducem mâna în buzunar să ne verificăm telefoanele. Suprinzător, nu avem ce verifica.

Tot de la reprezentantul închisorii aflăm că pentru concertul Filarmonicii au fost aduși deținuți de la două puncte de lucru, respectiv persoane private de libertate care lucrează în industria de încălțăminte pentru export la firmele Rieker și Fujikura. În jur de 20 de deținuți pentru fiecare companie. De asemenea, suntem anunțați că în sală se vor afla și 14 femei de la Centrul terapeutic, patru femei din regimul Maximă siguranță (care se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului) și zece deținute în Regim închis, aplicat inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani. „Regimul este însă progresiv sau regresiv. Dacă au comportament neadecvat pot ajunge la maximă siguranță oricând”, precizează însoțitorul nostru.

Concertul are loc în Centrul Terapeutic Lotus un centru finalizat în 2016 prin fonduri norvegiene cu scopul de a acorda asistență specifică persoanelor private de libertate, în vederea învățării și exersării de noi abilităţi și responsabilități sociale, a implicării și participării fiecărei deținute custodiate în propriul proces de reabilitare. Acest Centru Terapeutic pentru Femei Gherla funcționează într-o unitate foarte modernă, cu o capacitate de cazare de 60 de locuri și spații adecvate pentru desfășurarea activităților terapeutice, construită și gândită după modelul norvegian. Grupul țintă este reprezentat de femei private de libertate (inclusiv de etnie rromă) care suferă de tulburări specifice și lucrători de penitenciare care lucrează cu acest grup țintă. Specific centrului este faptul că regimul deținutelor presupune activități de dimineața până seara. Sunt primite astfel, deținute care suferă de anxietate, de depresie sau care au un diagnostic psihiatric.

În sala unde se desfășoară concertul muzicienii sunt așteptați deja de publicul lor. Bărbații în partea stângă, femeile în partea dreaptă. Gardieni în spate și în părțile laterale. Câteva aplauze timide și toată atenția sălii este îndreptată spre scenă.

„Mă numesc Marius Tabacu și sunt directorul Filarmonicii de Stat Transilvania. În spatele meu, pe scenă, este orchestra de Cameră a Filarmonicii. Am fi venit și cu orchestra mare dar atunci ați fi stat dumneavoastră pe scenă și noi în sală pentru că suntem destul de mulți. Am venit să vă descrețim frunțile atât cât suntem în stare (în șoaptă, din sală, se aude un «mulțumim» colectiv, n.r.). Vom interpreta un ciclu foarte cunoscut și anume Anotimpurile de Vivaldi. Începem cu Primăvara și încheiem cu Iarna. Sper să vă placă și vă doresc tuturor ca data viitoare să ne întâlnim în sala Filarmonicii”, a transmis Marius Tabacu.

Înainte de începerea concertului, directorul Filarmonicii de Stat Transilvania ne spune că ideea de a cânta la penitenciar a fost una colectivă, a echipei filarmonicii, cu singurul scop de „a îndulci” puțin viața unor oameni care nu trăiesc cea mai fericită perioadă a existenței lor. „Am ales Vivaldi pentru că este o muzică îmbucurătoare gustată și de cei care nu sunt foarte obișnuiți cu sala de concerte deși, după părerea mea, locul muzicii clasice este în primul rând în sala de concerte. Dar asta nu înseamnă că trebuie să cântăm numai acolo”, a declarat Marius Tabacu.

Membrii orchestrei au încercat să își mascheze emoțiile datorate atât locului în care trebuie să cânte dar și emoții firești dinaintea fiecărui concert. Solist cu această ocazie a fost violonistul Vlad Răceu.

„Concertul nu a fost foarte diferit față de un concert într-o sală obișnuită. Am rămas impresionat de condițiile destul de bune pe care le au în penitenciar. La început eram puțin sceptic cu privire la siguranța noastră acolo și la modul în care va fi percepută muzica. Chiar eram curios de reacție. Ne făcusem și un mic plan de a scurta concertul dacă era cazul, dar publicul a fost chiar exemplar. Am fost plăcut surprins că au aplaudat doar la sfârșit de concert și a fost ciudat că nu au sunat telefoanele mobile în timpul concertului. De fapt cred că era infracțiune dacă sunau. S-au mai auzit niște stații radio, dar cam atât. Mie mi-ar plăcea foarte mult să continuăm aceste proiecte sociale și mi se pare chiar necesar să ne cultivăm publicul din toate mediile, nu doar din high-class. Sunt atâtea zone defavorizate unde am putea merge și de ce să nu o facem”, a declarat Vlad Răceu pentru Transilvania Reporter, la finalul concertului.

Ce simte un deținut când ascultă Vivaldi?

„Am simțit o mare emoție pentru că am ieșit din mediul nostru. A fost un moment foarte special. Mai am patru ani de executat și am ajuns aici dintr-un scandal la un bar. Sunt din comuna Frata, județul Cluj. Am mai auzit Filarmonica la televizor. E o idee bună să vină filarmonica la noi chiar dacă nu pe toți ne interesează muzica asta. Dar puțină emoție am simțit, cred, fiecare. Activități culturale nu prea avem pentru că muncim la Fujikura și doar cei care sunt pe staționare mai fac și altceva”, aflăm de la Claudiu Hoka, la finalul concertului.

Pe fața multor colegi de-ai săi de detenție am citit plictis în timpul concertului. Râsete înfundate la început, coate așa ca „între colegi” pe parcurs și zâmbete emoționate în momentul în care s-au auzit primele acorduri din Iarna. Aplauzele și mulțumirile din final au fost pe măsura momentului sensibil oferit de cei 15 muzicieni ai Filarmonicii clujene.

„Ne-am simțit foarte bine. M-a dus gândul acasă la familie, la copiii mei. Vin din Miercurea Ciuc și mai am de stat cinci ani în închisoare. Dacă aș fi în libertate aș veni cu copiii mei la un astfel de concert. Am un băiețel de 11 ani și o fetiță de 15 ani”, ne spune Melinda Demeter după completarea unui act în care își dă acordul să vorbească cu reprezentanții din presă timp de câteva minute.

La ieșire, trecem pe lângă un teren de sport, îngrădit, unde două echipe joacă tenis cu piciorul. Un alt deținut aleargă în jurul terenului, supravegheat de doi gardieni. Să trăiți!, auzim salutul din partea lor. Să trăiți!, le răspundem scurt și ne vedem de drum. Mai avem de trecut prin încă două porți închise pentru a intra în sfârșit în posesia telefoanelor și…a libertății.