Epaminonda Tiotiu, un scenograf „bolnav de păpușărie”: Despre puterea de seducție a teatrului de păpuși tradițional

Foto: Arhiva personală

Un univers miniatural, un univers poetic, metaforic. O lume a ludicului infantil și a jocului serios. O lume plină de personaje aflate pe drumul dintre arta plastică și arta teatrală. Cei care au ales păpușăria ca mod de exprimare artistică spun că este precum un microb și că o dată bolnav de păpușărie, boala asta nu mai trece.

Scenograful Epaminonda Tiotiu și-a petrecut cea mai mare parte a vieții printre păpuși și marionete și experiența pe care a acumulat-o în toți acești ani cu greu poate fi egalată de alți scenografi români. De câte ori este pus în situația să jurizeze spectacole de teatru de păpuși, Epaminonda Tiotiu are propriile sale criterii de evaluare a ceea ce vede pe scenă, iar expresivitatea, arhetiparea, caracterul sau execuția unei păpuși sunt doar câteva dintre ele. „Dacă în teatrul dramatic regizorul îşi poate ascunde lipsurile în spatele farmecului unui actor, în teatrul de păpuşi aşa ceva nu este posibil. Păpuşa creată de artistul plastic este sau nu este un personaj, are sau nu are un caracter distinct, bine conturat. Acesta este riscul şi pariul, îl pierzi sau îl câştigi”, spunea scenograful clujean în urmă cu trei ani, la una dintre tradiționalele expoziții organizate de Teatrul de Păpuși „Puck” la Muzeul de Artă din Cluj.

„Ninigra și Aligru”, „Arvinte și Pepelea”, „Stella”, „Peripețiile lui Pinocchio”, „Hänsel și Gretel”, „Cartea cu Apolodor”, „Crăiasa Zăpezii”, „Rățușca cea urâtă” sunt doar o parte dintre spectacolele din care Epaminonda Tiotiu a învățat (în plus) despre propria sa persoană și despre lumea care îl înconjoară, ajungând să conștientizeze cât de puține lucruri știe din toate cele câte sunt.

Primul contact pe care Epaminonda Tiotiu l-a avut cu teatrul de păpuși a fost în copilărie, în anii ’50, pe vremea când jucăriile erau destul de rare. Avea pe atunci un elefant din pânză cu care obișnuia să se joace pe marginea ferestrei apartamentului de la etajul doi în care locuia, imaginându-și că face teatru de păpuși spectatorilor mici și mari de la parterul blocului. Ocazional, participa și la scenete de teatru de păpuși cu copiii din bloc. Studiile le-a urmat mai târziu la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, la specializarea grafică și primul contact cu un mediu profesionist de muncă l-a avut la Teatrul de Păpuși din Oradea.

„Când am terminat facultatea, am terminat șef de promoție pe țară și șefii de promoție erau primii chemați la repartiție la București pentru a-și alege posturile. Din păcate, posturi disponibile ca profesor de desen erau doar la Babadag sau la Târgu Jiu, deci nu erau o opțiune pentru mine. Așa că am cerut să merg la Teatrul de Păpuși din Oradea pe postul de scenograf. Ca student am fost cineclubist, am făcut fotografie, cântam muzică folk și aveam toate atuurile pentru a face față unui asemenea post. Acolo mi s-a spus că postul de fapt era ocupat de un grafician foarte bun, Nistor Coita, pentru că nimeni nu fusese repartizat până atunci, însă lucrurile s-au aranjat până la urmă favorabil. Așa am ajuns la Oradea, unde am stat un deceniu, din 1973 până în 1983”, povestește scenograful.

Anul 1983 a venit cu o reducere de posturi, iar postul de scenograf pe care îl ocupa domnul Tiotiu la Oradea a fost și el desființat. Scenograful a revenit la Cluj, unde timp de cinci ani a fost nevoit să lucreze prin Fondul Plastic, care la acea vreme era cam singura opțiune dacă nu aveai un post asigurat. Situația s-a menținut în acest mod până în anul 1988, când scenograful Virgil Svințiu i-a dat de știre că mutarea lui la București va elibera un post la Teatrul de păpuși „Puck”.

„Șase luni m-a bătut la cap până să mă convingă. Am concurat și am câștigat un concurs foarte serios. A durat două săptămâni, timp în care a trebuit să facem niște schițe pentru un spectacol, să alegem o schiță și să realizăm o păpușă. Știu că am făcut o păpușă mânuită de trei oameni. Un corb. Așa că în toamna lui 1988 am venit la Teatrul de păpuși „Puck””, își amintește scenograful.

Foto arhivă: Cristina Beligăr

În anul 2004 Epaminonda Tiotiu s-a hotărât să se înscrie la doctorat, fără a fi obligat. A vrut neapărat să parcurgă acest drum, un demers atât teoretic, cât și practic pentru că dorea să înțeleagă unele lucruri despre elementele structurale ale imaginii și despre procesul de descifrare și de înțelegere a ei. „Să înțeleg ca plastician și să mă înțeleg ca ființă”, explică scenograful.

În ceea ce privește păpușăria, una dintre perioadele ei de glorie au fost anii ’70, spune scenograful clujean, însă și astăzi interesul este extrem de mare în rândul micilor spectatori. Din păcate, adulții în continuare consideră teatrul de păpuși o artă dedicată copiilor și foarte rar optează să vadă un spectacol de teatru de păpuși dincolo de statutul de însoțitori „Teatrul de păpuși tradițional e un teatru al caracterelor și al comicului, atât de limbaj cât și de gest. Până la urmă de critică a societății. La bază teatrul de păpuși era adresat adulților prin mesajele sale. Acum însă, adulții merg la teatrul de păpuși doar cu copiii lor, apoi când ajung la pensie mai vin de câteva ori cu tura de nepoței. Mai sunt și adulți care vin chiar pentru arta teatrului de păpuși, dar destul de rar”, precizează Epaminonda Tiotiu.

Teatrul de păpuși trebuie să rămână la uneltele lui: păpușile, afirmă scenograful. Pentru păpușărie este nevoie de oameni speciali, să aibă în ei spiritul ludic, să se raporteze într-un anume fel la păpușă, să o trateze cu respect. Scenograful consideră că artele tradiţionale trebuie să rămână aşa cum sunt, ele fiind sursa într-o epocă a „ambalajului”.

„În teatrul de păpuși ar trebui să primeze păpușa, imaginea plastică, specificul acestei arte. Rolul experimentului este benefic în orice artă, cu o condiție: să nu încerce să fie altceva decât este. În istoria artei universale, pictura a fost și va rămâne pictură, grafica-grafică și păpușăria-păpușărie. Teatrul de păpuși nu va putea fi înlocuit de teatrul pentru copii, cu actori în costume, sau de teatrul pentru tineret. Vor apărea noi posibilități de exprimare artistică, noile tehnologii vor îmbogăți paleta expresivității vizuale, dar sunt convins că noile media nu vor știrbi puterea de seducție a artelor tradiționale”, consideră scenograful Epaminonda Tiotiu.

Foto: Arhiva personală

Dacă pe scena teatrului dramatic, scenograful creează decorul, spațiul spectacolului și costumele actorilor, în cazul teatrului de păpuși, el concepe chiar actorii, respectiv păpușile. Caracterele personajelor-păpuși sunt create de el. Apariția unei păpuși începe cu proiectarea „interiorului” ei, caracterul și expresivitatea ei vizuală, apoi apare relația dintre personaje, situarea lor într-un spațiu adecvat.

„Regizorul trebuie să vină cu o idee regizorală și cu un caiet regizoral. Scenograful trebuie să afle cât mai mult din ce vrea regizorul și după schimbul acesta de idei scenograful face niște schițe provizorii pe care le discută cu regizorul. S-a întâmplat și să mai avem trei zile până la premieră și regizorul să mai ceară o păpușă pentru un anumit moment din spectacol. Astfel de cerințe sunt imposibile. După ce ajungi la un numitor comun cu regizorul, începi să faci desenele, schițele artistice și tehnice. După ce predai schițele se face un deviz estimativ. Atunci când faci o păpușă este foarte bine ca actorul să fie prezent. În cazul păpușilor bi-ba-bo, mai ales. Acestea trebuie realizate pe mâna actorului. Eu cer regizorului să îmi dea trei atribute ale unui personaj. Este tânăr personajul, este vesel, este șmecher?Atunci încerc să fac portretul pe aceste trăsături. De multe ori schițăm diferite combinații până corespunde una dintre ele. De la desen, până la tridimensional este o cale destul de lungă. Desenul are o expresivitate, tridimensionalul are alta”, explică Epaminonda Tiotiu.

Un moment pe care îl va ține minte toată viața, spune scenograful clujean, a fost la spectacolul Crăiasa Zăpezii unde a trebuit să creeze o corabie din plastic transparent, la care în momentul apariției pe scenă toți copiii din sală au exclamat un mare „Uau”. „Ce poți să îți dorești mai mult când vezi astfel de reacții?”, spune scenograful. Privind astăzi în urmă, Epaminonda Tiotiu mărturisește că de-a lungul anilor pe care i-a petrecut în Teatrul de păpuși „Puck” l-au marcat în mod deosebit întâlnirile cu regizorii Kovacs Ildiko, Mona Chirilă sau Dan Alecsandrescu, surprinzători fiecare prin modul de a-și exprima autoritatea și de a se raporta la arta teatrului de păpuși și marionete.

Dintre titlurile la care scenograful Epaminonda Tiotiu și-ar dori să lucreze ar fi: „Micul Prinț”, „Degețica”, „Kaștanka”, poate „Visul unei nopți de vară”, poate „Faust”.

În perioada următoare, Clujul va găzdui cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”. Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” începe luni, 16 octombrie, în sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Între premierele pe care manifestarea le aduce la Cluj se află și spectacolul „Atârnând de o sfoară”, cea mai de succes producție a Companiei „Di Filippo Marionette” din Italia, care a cucerit publicul din întreaga lume cu expresivitatea extraordinară a marionetelor lucrate manual. Festivalul se va desfășura în perioada 16 – 20 octombrie. Anul acesta vor avea loc 21 de spectacole și un atelier de mânuire a păpușilor condus de Stephen Mottram (Oxford), intitulat „Logica Mișcării”. Juriul competiției este format din Roxana Croitoru – teatrolog, Katona József – regizor, Ovidiu Pecican – dramaturg și Epaminonda Tiotiu – scenograf, iar președinte va fi Slobodan Marković – director al Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii din Subotica, Serbia.

Publicitate

Postaţi un comentariu